Și la sfârșitul zilelor, la bătrânețe, din nou singuri ca atunci când am început, singuri dar fericiți și plini de nădejde, sprijinindu-ne pe Dumnezeu ca în prima zi: pentru că ne-am ocupat de acele mici detalii care au împletit tapiseria căsniciei noastre. Cu lumini și umbre; pentru că cu perseverență am fost credincioși în fiecare clipă; pentru că, deși uneori nu am simțit nimic, am continuat să ne iubim cu deplină libertate, pentru că ne-am dorit; pentru că, în ciuda durerilor, vom continua împreună până când unul dintre cei doi va merge în rai cu numele celuilalt pe frunte.

Alergătura după cumpărături, spălarea draperiilor și trasul nervos al brațelor copiilor pentru a îi motiva să se grăbească sunt făcute în secret de toată lumea. Apoi trebuie să facem o nouă coroană de Advent. De trei ori mai mare decât anul trecut….

15 ani de preoție nu sunt foarte mulți, dar sunt suficienți pentru a-mi face un bilanț. Și îi mulțumesc Domnului pentru fiecare zi binecuvântată și pentru fiecare picătură de har din această perioadă. Dar, la fel, îi mulțumesc și pentru încercările din toți acești ani. Iar cea mai însemnată cumpănă s-a desfășurat în primii șase ani de după hirotonire, atunci când am luptat cu morile de vânt, parcă, presupunând că justiția lumii are ceva în comun cu dreptatea lui Dumnezeu.

De atunci viaţa familiei mele s-a schimbat. E altfel! Ceva ne uneşte mai mult. Suntem mai deschişi unii faţă de alţii….