În inima Jubileului. Mons. Gervasi (Dicaster): „Familia este obiect al credinţei, nu spectator. A venit timpul să începem din nou de aici”
Secretarul adjunct al Dicasterului pentru laici, familie şi viaţă subliniază rolul generativ al familiei în cadrul Jubileului 2025. Nu simplu spectator, ci subiect activ al credinţei, familia este punte între generaţii şi sămânţă a Evangheliei: „Este timpul să o redescoperim ca biserică domestică.”
„Jubileul este întotdeauna o ocazie de repornire: un timp favorabil pentru a redescoperi vocaţia proprie a comunităţii familiale, pentru a trăi şi a transmite credinţa, pentru a fi regeneraţi în evanghelie, pentru a regăsi gustul comuniunii dintre generaţii.” Aceasta afirmă Mons. Dario Gervasi, secretar adjunct al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, în perspectiva Jubileului familiilor, copiilor, bunicilor şi bătrânilor, în timpul căruia Papa Leon al XIV-lea va prezida prima celebrare euharistică jubiliară, duminică, 1 iunie 2025. „Credinţa – subliniază el – se trăieşte împreună. Şi familia poate deveni, şi astăzi, sânul în care credinţa se reînnoieşte, se transmite şi se traduce în gesturi concrete.” Un semn evident, afirmă prelatul, este Liturghia duminicală: atunci când se participă împreună ca familie, se primeşte o forţă regeneratoare din cuvânt, din Euharistie şi din întâlnirea cu comunitatea. Este o mică liturgie familială care restituie unitate şi încredere. Într-un timp marcat de fragmentare şi singurătate, Jubileul este o provocare pozitivă pentru a reporni de la familie ca subiect, nu ca spectator al vieţii ecleziale şi sociale. Este un semn puternic şi ca să fie implicaţi copii, tineri şi bătrâni: o invitaţie de a redescoperi familia ca punte între generaţii.
Criza demografică şi comunităţi generative
Scenariul actual – de la criza demografică la nesiguranţa tinerelor generaţii – impune să se regândească sprijinul şi naraţiunea publică a familiei. „Iarna demografică este reală, iar teama de a genera o nouă viaţă este larg răspândită”, explică Mons. Gervasi. Mulţi tineri se întreabă ce viitor să le ofere propriilor copii: la această frică se poate răspunde prin crearea unor contexte capabile să primească, să însoţească, să sprijine. Biserica, în acest sens, are un potenţial generativ unic, atunci când îşi trăieşte credinţa în plinătate. Acest lucru se vede în centrele de susţinere a vieţii, în experienţele familiilor care se însoţesc reciproc. Singurătatea se învinge atunci când se face comunitate, când sunt „familii cu familii”. „Când este trăită în credinţă şi cu conştientizare, familia devine un subiect social activ, capabil să educe la credinţă, la binele comun şi să orienteze şi politicile publice.”
Aminteşte acest lucru şi proiectul Family Global Compact, împărţit în patru domenii: relaţii familiale, cetăţenie activă, provocări culturale şi formare la credinţă. Chiar şi în contexte interculturale şi interreligioase, familia se află în prima linie în dialog. Diferenţele, dacă sunt primite, nu fragmentează: ele îmbogăţesc. Evanghelia ajută la construirea de punţi cu fiecare cultură. Este o mare ocazie de mărturie.
Ce este Family Global Compact
Este un proiect promovat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă pentru a consolida rolul familiei ca subiect activ în Biserică şi în societate. Împărţit în patru domenii – relaţii familiale, cetăţenie activă, provocări culturale şi formare la credinţă -, Family Global Compact se naşte în colaborare cu diferite universităţi catolice şi îşi propune să promoveze o cultură a familiei bazată pe coresponsabilitatea educativă, socială şi eclezială.
Biserica familială şi seminţele evangheliei
În acest context, Mons. Gervasi invită să se redescopere familia ca „biserică familială”: nu este doar destinatara vestirii, ci subiect generator al credinţei. În familie se aprinde prima scânteie a evangheliei. Familiile creştine au atras cu forţa vieţii lor: o comuniune posibilă, o capacitate de a se ierta, de a primi, de a construi relaţii stabile şi libere. Pentru aceasta Dicasterul a investit în formare, îndeosebi cu „catecumenatele spre căsătorie”, răspândite în diverse limbi. Nu este suficient a invoca familia: ea trebuie pregătită, susţinută, valorizată. Obiectivul este de a o face să devină din nou sămânţă de speranţă. „Dacă privim la seminţe, atunci familia este şi astăzi unul dintre locurile cele mai promiţătoare ale evangheliei.”
Şi este semnificativ faptul că Papa Leon începe Jubileul său tocmai cu această celebrare: este un semnal puternic, providenţial. Într-o lume care a mizat totul pe libertatea individuală, a redescoperi comuniunea, pacea, unitatea între generaţii poate deveni un drum nou şi profund spre viitor.
În cuvântul de deschidere doamna doctor subsecretar al Dicasterului, Gabriela Gambino a subliniat „demnitate infinită, inalienabilă a fiecărei persoane, întemeiată în însăși ființa sa, care prevalează în și dincolo de orice circumstanță, stare sau situație în care persoana ar putea fi vreodată întâlni. Biserica reiterează și confirmă cu hotărâre demnitatea ontologică a persoanei umane, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și răscumpărată în Isus Cristos. Din acest adevăr, Biserica își extrage motivele angajamentului său față de cei slabi, insistând întotdeauna asupra „primatului persoanei umane și apărarea demnității sale dincolo de orice împrejurare.” (DIGNITAS INFINITA nr.1. )
În Evanghelia după Luca îi găsim pe ucenicii lui Isus venind la Maestru cu o rugăminte profundă și semnificativă: „Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Lc. 11:1). Această cerere, care reflectă cu siguranță o conștientizare a inadecvării și a nevoii de a fi îndrumați, chiar și practic, cu privire la modul de a se ruga, ascunde, de asemenea, în esența ei, o dimensiune inerentă fiecărei persoane:
nevoia de a avea un învățător, o călăuză care să-i însoțească spre cele mai importante lucruri din viață. În școala unui maestru, discipolul nu poate crește decât dacă merge pe urmele celui de dinaintea lui: în fapt, mergând pe aceleași urme ca și maestrul, el va fi capabil să înțeleagă îndemânarea maestrului său și, încet-încet, simțul emulației care va apărea într-o zi, îi va permite să atingă aceleași cunoștințe: „voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc”, „cel care crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și, de fapt, va face fapte mai mari decât acestea” (Ioan 15,12; 14,12).
În rugăciune, spune Papa, descoperim cât de mult suntem iubiți de Dumnezeu, iar această descoperire ne dă speranța și curajul de a trăi fiecare zi, astfel încât problemele cu care ne confruntăm să nu mai fie obstacole în calea fericirii noastre, ci invitații din partea lui Dumnezeu, ocazii pentru întâlnirea noastră cu El (Cf. Angelus, 9 ianuarie 2022).
