Exercițiile spirituale pentru familiile tinere din Postul Mare

„Spiritualitatea Tainei Căsătoriei” a fost tema centrală a exercițiilor spirituale propuse de Episcopia Greco-Catolică de Oradea pentru familiile tinere, desfășurate în perioada 28-29 martie 2025, la Hotel „Padiș” din Băile Felix. La eveniment au participat numeroase familii cu copii din Zalău, Șimleu, Oradea, Arad și Timișoara.

Exercițiile spirituale, care au început vineri cu Rugăciunea soților, au fost susținute de pr. Vicar general Mihai Vătămănelu și pr. Mihai Tegzeș, Vicar pentru pastorația familiilor în Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Acestea au inclus trei conferințe pe marginea temei centrale, adresându-se participanților cu subiecte precum: „Calea soților în spiritualitatea lor specifică”, „Cum să trăiască potrivit Spiritului noutatea căsătoriei naturale, care a devenit Sacrament?” și „Centrul spiritualității conjugale în viața obișnuită”. Nu au lipsit momente de socializare, discuții cu preoții predicatori și momente de rugăciune.

La finalul celor trei conferințe, familiile tinere au avut parte de un moment de dialog în cuplu, dialog pe grupuri mici și o sesiune de împărtășire în plen. În timpul prelegerilor, copiii au fost antrenați în activități de către sora Claudia și doamna Luminița Popescu, bucurându-se de cateheză, exerciții adecvate vârstei și mult timp de joacă.

Participanții, majoritatea părinți cu copii, au avut ocazia să redescopere căsătoria lor ca Taină și să înțeleagă mai bine identitatea lor sacramentală, prin „acest dar extraordinar care poartă cu sine o misiune precisă pentru Biserică și pentru lumea întreagă”, așa cum subliniază don Renzo Bonetti, preotul italian ale cărui învățături despre familie au stat la baza acestor reculegeri. 

Odată întorși acasă, participanții au fost îndemnați să propună în parohii întâlniri lunare cu familiile pe tema Sacramentului Căsătoriei, pentru a împărtăși experiența și învățăturile dobândite în cadrul acestor exerciții spirituale.

Participanții au mărturisit la final că aceste exerciții spirituale au fost o experiență profundă, din care au rămas cu mai multe idei esențiale, printre care și aceasta:

„Sacramentul Căsătoriei nu se rezumă la Taina Cununiei săvârșită în ziua nunții și nu este doar un concept teoretic, ci se manifestă concret, zi de zi, în fiecare acțiune pe care o facem pentru soț/soție și pentru familia noastră” – afirmă preoteasa Mihaela Vara din Oradea, care consideră această inițiativă o experiență bine-venită în Postul Mare și o recomandă pe viitor tuturor familiilor tinere din Eparhie.

Mamă a doi copii și în așteptarea celui de-al treilea, Mihaela împărtășește și o idee practică cu care a rămas: „Cu cât acțiunile noastre casnice de zi cu zi sunt mai mult o alegere conștientă și mai puțin o obligație, cu atât relația noastră înflorește și devine un chip vizibil al prezenței lui Isus în familie”.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Plantare de puieți la Centrul spiritual Făgetu: împreună familii cu copii și tineri din Protopopiatul de Șimleu

La invitația pr. protopop Nicolae Bodea, peste 50 de tineri și credincioși din Protopopiatul de Șimleu au participat sâmbătă, 6 aprilie a.c., o campanie de plantare de puieți, la Centrul spiritual de la Făgetu. Inițiativa, susținută de domnul Bogdan Pop, inginer silvic la Direcția Silvică Sălaj, a fost deschisă tuturor, bucurându-se în mod special de participarea tinerilor și a familiilor cu copii din Protopopiat. Acestora li s-au alăturat un grup de participanți din parohia greco-catolică Bocșa (Protopopiatul de Zalău), însoțiți de pr. paroh Florian Gui. Activitatea, care a durat aproximativ două 2 ore, a adus împreună participanți de toate vârstele, cel mai mic dintre ei având puțin peste vârsta de doi ani. Ideea care a stat la baza acestei activități a fost aceea de a transforma inițiativa comunitară într-un momente educațional, în mod special pentru copii și tineri, care au degustat foarte mult activitatea. Prin plantarea de puieți s-a dorit crearea unei zone verzi, cu pădure întinerită, în jurul casei de la Făgetu, loc dedicat activităților recreative și spirituale cu tinerii (și nu numai).

Citește mai mult »

Exercițiile spirituale pentru familii cu copii 2024

În perioada 29-31 martie a.c., la Vila Sântana din Sânmartin, douăzeci de familii cu copii din Eparhia de Oradea au participat la exercițiile spirituale cu tema „A vesti iubirea cu trupul și sufletul”. Organizate de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, la inițiativa Sr. M. Claudia-Vianeia (CMD), acestea au fost ocazia pentru familiile participante, printre care și doi logodnici, să aprofundeze teme precum: „Ce vrea Isus să ne spună nouă, soților?”, „A trăi căsătoria împreună cu Isus”, „Puterea iertării”, „Soții: un singur trup, păstrând diversitatea” …

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA