Lespezi: Întâlnirea Diecezană a familiilor, aşa cum a fost a XI-a ediţie…

Sâmbătă, 3 august 2024, în Parohia Lespezi a avut loc cea de-a XI-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Tema a fost: „Biserica, familia lui Dumnezeu”. Invitatul special, care a ţinut şi cateheza zilei, a fost pr. Emil George Kouveglo, originar din Republica Benin, profesor la Universitatea Pontificală din Lateran-Roma şi colaborator la Dicasterul pentru Preoţi din Vatican. Din partea Diecezei de Iaşi a fost prezent PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Logodnicii în prim-planul pastoraţiei familiei

Din anul 2014, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei organizează cursuri de formare umană pentru tinerii care se căsătoresc, astfel că, de la prima ediţie, până astăzi, au trecut pragul acestui curs în jur de opt sute de perechi de tineri.

Şi anul acesta, 2023, după un tur prin toate cele unsprezece decanate, unele dintre ele comasate, a rezultat că tinerii, cel puţin cei care sunt în ţară, sunt interesaţi să participe la aceste cursuri.

Citește mai mult »

„Te iubesc!”, expresia care dă viaţă şi sens!

Dragi soţi, nu ezitaţi! O strângere de mână, o îmbrăţişare sau poate chiar o sărutare, nu trebuie să fie gesturi care să vă amintească de „acele vremuri”, de „copilăria şi adolescenţa” relaţiei dintre voi, ci trebuie să fie „hrana” care alimentează viaţa de zi cu zi a familiei voastre.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA