Sâmbătă, 5 august 2023, în Parohia „Trupul şi Sângele Domnului”, din Gherăeşti a avut loc cea de-a X-a Întâlnirea Diecezană a Familiilor. Printre participanţi, dincolo de numeroasele familii care au venit din parohiile diecezei, s-au numărat: PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, Mons. Carlo Rocchetta, profesor emerit şi coordonator al Centrului Familial „Casa Tandreţii” din Perugia (IT), pr. Petrică Dăncuţ, decan de Piatra, precum şi un mare număr de preoţi.
Întâlnirea a debutat cu salutul adresat participanţilor, după care Mons. Rocchetta a prezentat cateheza cu tema: „Familia, comunitatea gingăşiei lui Dumnezeu”.
„Doi soţi care permit să fie dominaţi de ură, nervozitate, teamă şi tristeţe, nu trăiesc gingăşia, spunea Monseniorul Carlo. Dumnezeu, care este comuniune de persoane, persoane care se iubesc între ele, atunci când l-a creat pe om, a sădit în el aceeaşi iubire, o iubire care se traduce în familie prin gingăşie, tandreţe, respect, prin promovarea celuilalt, prin apreciere, dar şi prin cuvinte frumoase adresate cel puţin din când în când”.
Îmbrăţişarea între soţi, spune invitatul din Italia, face bine nu doar soţilor, ci şi copiilor. Copiii trebuie să fie îmbrăţişaţi, trebuie apreciaţi şi încurajaţi, astfel încât să crească maturi.
„Patru îmbrăţişări pe zi îi face pe soţi să supravieţuiască, opt îi face să trăiască, iar douăsprezece îi face să trăiască foarte bine!” La întrebarea: „Doriţi să trăiţi bine?” participanţii au răspuns mai întâi cu timiditate, apoi cu forţă: „Da!”
„Alegeţi tandreţea ca pe un drum, ca pe o vocaţie, spune Monseniorul. Cine nu face efort s-o trăiască, nu poate avea o familie fericită şi nu poate fi un exemplu concret pentru copii”.
A urmat Sfânta Liturghie celebrată de către PS Petru Gherghel, concelebrată de PS Petru Sescu şi de toţi preoţii prezenţi. În cadrul predicii, PS Petru Sescu a subliniat la rândul său importanţa pe care cunoaşterea lui Dumnezeu-Iubire o are pentru familie.
„O familie care crede, care îl cunoaşte pe Dumnezeu, spunea Preasfinţitul, este o familie care trăieşte din iubire, e familia care ştie să se respecte şi mai ales ştie să depăşească împreună dificultăţile inerente ale vieţii. Câte nu face Dumnezeu pentru noi! Pornind de la razele soarelui de dimineaţă, de la verdele naturii, de la iubirea dintre oameni, iar noi? Soţii? Soţii sunt invitaţi ca privind la Dumnezeu care ne iubeşte, să se iubească cu aceeaşi iubire!”
La finalul Liturghiei, pr. Paul Budău, parohul comunităţii a mulţumit tuturor celor prezenţi şi care s-au implicat în buna desfăşurare a evenimentului, mai ales familiilor participante, episcopilor şi preoţilor, dar şi celor două coruri reunite, din Iaşi-Catedrală şi Gherăeşti, sub bagheta părintelui Robert Râtan, directorul Oficiului pentru Muzica Sacră.
Ultimul care a avut cuvântul a fost PS Petru Gherghel, care a felicitat familiile şi în numele PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi şi le-a îndemnat să rămână fidele acestui proiect atât de mult dorit de Dumnezeu încă din zorii creaţiei.
Sărbătoarea s-a încheiat cu prânzul oferit de către comunitatea din Gherăeşti tuturor participanţilor, în timpul căruia cei prezenţi s-au bucurat de dansul Ansamblului „Lunca Moldovei”.
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, care se află la baza acestei iniţiative, se alătură mulţumirilor părintelui paroh, Paul Budău şi la rândul său mulţumeşte comunităţii din Gherăeşti pentru că a acceptat această provocare, de a organiza un astfel de eveniment şi doreşte comunităţii din Lespezi – Bacău, comunitatea care va organiza anul viitor Întâlnirea Diecezană a Familiilor, mult succes!
Pr. Felician Tiba Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” Iaşi organizează o zi de formare adresată membrilor şi simpatizanţilor sectorului adulţi din parohiile Diecezei de Iaşi. Activitatea cu tema „Familia creştină şi mărturia ei!” şi moto: „Acesta este drumul: mergi pe el!” (Is 30,21) va fi găzduită de Parohia „Sfântul Mihail” din Valea Mare, Bacău.
Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii, predicator fiind pr. Lucian Horlescu, OFMConv.
În Parohia Berzunţi, între 6 şi 8 decembrie 2024 s-au desfăşurat Zile dedicate familiei în lumina anului pastoral, predicator fiind pr. Felician Tiba. La Liturghia de încheiere, duminică, 8 decembrie, celebrant principal a fost Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, concelebrând pr. Felician Tiba, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă şi pr. Pavel Beşleagă, parohul comunităţii.