Să-l uităm pe Dumnezeu? Imposibil! Și totuși (în anii în care am fost mamă care muncește), la sfârșitul a prea multe zile, mi-am dat seama că nici măcar nu mă gândeam la El. Aveam obiceiuri înrădăcinate în creierul meu care mă asigurau că pot naviga cu succes prin conflictele de program, astfel încât să ating perfect fiecare obiectiv. Mergeam pe pilot automat zi de zi. Miezul problemei era că puneam aceste cerințe asupra timpului meu ca fiind nenegociabile, în timp ce timpul cu Dumnezeul meu era opțional, ceva ce puteam amâna. Când se întâmplă acest lucru, din păcate, devine modelul stabilit pentru familie.