Pelerini fiind spre sărbătoarea Învierii, am hotărât să facem un popas. Aveam nevoie de-acea tihnă care să ne trezească din rutină, şi bine am făcut că am găsit răgaz.

Nu vi se pare că ne-am obişnuit prea mult cu viaţa, încât nu mai ieşim din noi? Trăim în fugă şi uităm să ne oprim, să reflectăm la tot ce ne-nconjoară şi la semenii pe care zi de zi îi întâlnim. …

„Cum să nu mulţumim lui Dumnezeu, spunea părintele Felician, pentru darul vieţii, pentru darul soţului sau al soţiei, pentru copii, pentru bunurile pe care le-am dobândit prin sudoarea frunţii, mereu însoţiţi de viaţa care este darul său, de sănătate şi mai ales de motivaţia pe care o avem trăind din iubire unii faţă de alţii?”