Zi de pregătire spirituală pentru copiii și familiile lor în a patra duminică din Postul Mare

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru ca ne-am regăsit într-un număr atât de generos în jurul preoților noștri și al Preotului Veșnic, Isus Cristos. Duminica a IV-a din Postul Mare a avut ca prim scop marcarea unei zile de pregătire spirituală pentru fiecare dintre noi, dar și pentru a ne bucura împreună, în rugăciune, în veselie alături de Prietenul nostru, pentru a conștientiza ceea ce el dorește de la noi: să fim mereu fiii păcii și adevărete modele pentru generația de azi.

Ca răspuns al aceste invitații făcute de către preoții noștri, Traian și Eduard, Duminica a IV-a din Postul Paștelui a adus la Liturghia Copiilor, de la Catedrala Sf. Nicolae, circa 50 de copii împreună cu familiile lor. Îmbrăcați în straie de sărbătoare, spovediți și cu zâmbetul pe buze atât noi, copiii, cât și părinții noștri am participat și ne-am rugat din inimă la Sf. Liturghie. În cuvântul de învățătură, Părintele Traian ne-a încurajat pe noi și pe cei dragi ai noștri să creștem într-o credință autentică.

Bucurându-ne împreună cu toții de solemnitatea momentului, la finalul Sf. Liturghii ne-am rugat în fața Iconostasului, pentru pacea în familiile noastre și în întreaga lume.

În cadrul agapei de la Seminar, părintele Vicar Mihai Tegzeș, ne-a purtat într-un moment catehetic. Copiii și tinerii, viitorul bisericii noastre și al acestei lumi, numiți astfel în predică, au fost întreținuți pentru câteva ore de animatorii profesioniști din cadrul Prietenii Veseliei, și au condus Calea Crucii, rugăciune prin care am încheiat minunata zi de rugăciune împreună!

Bunătățile pământești și cele cerești s-au întrecut una pe alta. Pe această cale, mulțumim din suflet celor care au contribuit la reușita acestui moment de rugăciune împreună: generozitatea Episcopiei, Parohia Sf. Nicolae, Trattoria Seminarii și în mod special a credincioșilor de la Liturghia Miezul Zilei.

Mariagrazia Roman

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Întâlnirea eparhială a familiilor la Marghita

A contempla prezența lui Dumnezeu, să nu ne amăgim, este o cucerire pe care trebuie să o realizăm zi după zi, de-a lungul celor douăzeci și patru de ore. Este adevărat că de multe ori suntem cu capul în nori, petrecem mult timp dormind, fără să numărăm minutele pe care le aruncăm la gunoi, târându-ne dezgustați prin viață… Dar putem învăța să valorificăm mai bine ceasurile pe care le avem la dispoziție, învățând să trăim cu Dumnezeu: o rugăciune simplă, un semn al crucii, să ne amintim un cuvânt din Evanghelie, … sunt mici semne care ne ajută să trăim Prezența. Să facem un semn al crucii înainte de prânz, nu înseamnă să spunem „acum, că am plătit taxa rugăciunii, putem mânca liniștiți”. Nu! Ci exprimă dorința de a-L invita pe Dumnezeu să stea, la masă, împreună cu întreaga familie ca să învățăm să trăim comuniunea cu El și între noi.

Citește mai mult »

COMUNITATEA FAMILIALĂ DE EVANGHELIZARE

Acolo unde comunitatea este închisă la a primi noi persoane deoacere „ne simţim bine noi între noi”, de la un timp se va observa cum, precum într-o familie în care nu există fecunditate spirituală, viaţa tinde să se repete, să se ofilească, să se plieze pe ea însăşi.
A lăsa noi persoane să intre, înseamnă, în mod sigur, a lăsa să moară o parte din sine şi din afecţiunea deja consolidată pentru a ne lărgi inima spre noi fraţi. A ne lăsa deranjaţi este deci, a ne deschide inima spre alţi fraţi care au extrem de multă nevoie de Isus, de mântuirea Sa şi de a experimenta o viaţă fraternă în comunitate.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA