Zi de pregătire spirituală pentru copiii și familiile lor în a patra duminică din Postul Mare

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru ca ne-am regăsit într-un număr atât de generos în jurul preoților noștri și al Preotului Veșnic, Isus Cristos. Duminica a IV-a din Postul Mare a avut ca prim scop marcarea unei zile de pregătire spirituală pentru fiecare dintre noi, dar și pentru a ne bucura împreună, în rugăciune, în veselie alături de Prietenul nostru, pentru a conștientiza ceea ce el dorește de la noi: să fim mereu fiii păcii și adevărete modele pentru generația de azi.

Ca răspuns al aceste invitații făcute de către preoții noștri, Traian și Eduard, Duminica a IV-a din Postul Paștelui a adus la Liturghia Copiilor, de la Catedrala Sf. Nicolae, circa 50 de copii împreună cu familiile lor. Îmbrăcați în straie de sărbătoare, spovediți și cu zâmbetul pe buze atât noi, copiii, cât și părinții noștri am participat și ne-am rugat din inimă la Sf. Liturghie. În cuvântul de învățătură, Părintele Traian ne-a încurajat pe noi și pe cei dragi ai noștri să creștem într-o credință autentică.

Bucurându-ne împreună cu toții de solemnitatea momentului, la finalul Sf. Liturghii ne-am rugat în fața Iconostasului, pentru pacea în familiile noastre și în întreaga lume.

În cadrul agapei de la Seminar, părintele Vicar Mihai Tegzeș, ne-a purtat într-un moment catehetic. Copiii și tinerii, viitorul bisericii noastre și al acestei lumi, numiți astfel în predică, au fost întreținuți pentru câteva ore de animatorii profesioniști din cadrul Prietenii Veseliei, și au condus Calea Crucii, rugăciune prin care am încheiat minunata zi de rugăciune împreună!

Bunătățile pământești și cele cerești s-au întrecut una pe alta. Pe această cale, mulțumim din suflet celor care au contribuit la reușita acestui moment de rugăciune împreună: generozitatea Episcopiei, Parohia Sf. Nicolae, Trattoria Seminarii și în mod special a credincioșilor de la Liturghia Miezul Zilei.

Mariagrazia Roman

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

LITURGHIA BISERICII ŞI „LITURGHIA” FAMILIEI

Vom întreprinde în aceste pagini un parcurs de reflecție şi de rugăciune despre „misterul mare”, adică despre marele dar pe care soţii îl primesc în sacramentul căsătoriei, un mare mister care nu se opreşte la uşile bisericii – după oficierea ritului căsătoriei – ci continuă printr-o celebrare liturgică, printr-un cult propriu.

Citește mai mult »

CAMPANIA „40 DE ZILE PENTRU VIAȚǍ”

Campania internaționalǎ „40 de zile pentru viațǎ” este interconfesionalǎ și se organizeazǎ din anul 2007, în aceeași perioadǎ în peste 1000 locații din lume, din 64 de țǎri, inclusiv la Oradea. Peste 23.000 de copii au fost salvați de la avort în aceastǎ perioadǎ.

La Oradea, este a patra ediție, desfǎșuratǎ lângǎ Maternitate din 27 septembrie și pânǎ în 5 noiembrie a.c. între orele 8.00-13.00, de luni pânǎ vineri, și între orele 13.00-16.00 sâmbǎta și duminicǎ. Aici sunt prezenți oameni voluntari care cred cǎ viața are valoare și trebuie apǎratǎ, manifestând cu pancarde pro-viațǎ.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA