Prato (IT): Zile dedicate familiei

În perioada 26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023, în comunitatea română catolică din Prato (IT), au avut loc câteva zile dedicate familiei. Iniţiativa s-a făcut la invitaţia părintelui Gabriel-Ovidiu Bejenaru, parohul comunităţii românilor catolici din Prato, şi l-a avut ca protagonist pe pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Iaşi.

Încă de la deschidere, pr. Felician ne-a avizat că vor urma câteva zile intense, ca şi cum ne-a prevenit că va trebui să avem răbdare, disponibilitate în a asculta şi mai ales curaj în a schimba ceea ce nu funcţionează în familiile noastre. Nu întâmplător, prima temă abordată, pornind de la Sfântul Ştefan, a fost „Sfântul Ştefan şi martiriul familiei”, în care părintele a subliniat că nu există familie frumoasă fără sacrificiu. „Nu aşteptaţi ca binele să vă vină de la celălalt, spunea părintele predicator. Binele trebuie să pornească de la mine. Eu ca soţ, eu ca soţie, noi ca părinţi, noi trebuie să căutăm mai întâi binele celuilalt, chiar dacă asta înseamnă sacrificii şi efort”. Şi ne întreba provocator: „Mai sunt soţii de astăzi dispuşi să se sacrifice pentru binele lor ca familie?”

A doua temă l-a avut ca model pe apostolul Ioan: „Sfântul Ioan, familia şi chemarea la iubire”. „Iubirea, spunea pr. Felician, înseamnă a-l face pe celălalt liber, nu a-l împovăra cu gelozia mea, cu posesivitatea mea, cu intenţia mea de a-l folosi. Iubirea eliberează, în timp ce surogatul de iubire încarcerează persoana. Sfântul apostol Ioan a iubit pentru că era liber, iar iubirea lui a mers până acolo încât nu a fugit de crucea lui Isus, ci a fost prezent, exact atunci când Isus avea nevoie ca el să-i fie alături”.

A treia temă: „Familia, pruncul nevinovat al planetei” a pornit evident de la sărbătoarea pruncilor nevinovaţi. „Nu vă temeţi să mărturisiţi iubirea voastră, chiar dacă aceasta înseamnă să trebuiască să fugiţi în Egipt, asemenea Sfintei Familii, spunea părintele Felician. Irod ucide şi astăzi mulţi prunci nevinovaţi, pe unii înainte să fie concepuţi prin uzul anticoncepţionalelor, iar pe alţii prin avort. Dar îi ucide şi atunci când părinţii oferă totul copiilor lor, crezând că aşa le arată iubirea lor. În realitate, atunci când părinţii fac în loc copiilor ceea ce trebuie să facă copiii, de fapt ei îşi păcălesc proprii copii, considerând că un copil trebuie obişnuit cu provocările vieţii şi nu păcălit că ele nu există”.

În ajunul anului nou, pornind de la textul evanghelic, părintele a vorbit despre ceea ce înseamnă să fim oameni de cuvânt: „V-aţi promis fidelitate, atenţie reciprocă, respect reciproc. Ce văd copiii la dumneavoastră?”

În sfârşit, în ziua de Anul Nou, subliniind importanţa Mariei, ca Mamă a Fiului lui Dumnezeu, am fost invitaţi să conştientizăm propria vocaţie. Nu noi am ales să fim ce suntem, ci Dumnezeu ne-a chemat să fim soţi, părinţi, bunici etc, aşa cum el i-a chemat pe unii să fie preoţi, pe alţii persoane consacrate. La început de an, spunea pr. Felician, să cerem lui Dumnezeu să continue să ne însoţească, chiar dacă o face mereu, să cerem să ne lumineze să ne iubim mai mult, să ne respectăm mai mult, să fim oameni plini de curaj într-o lume în continuă descurajare, să fim un semn al prezenţei lui Dumnezeu într-o lume care încearcă să-l ignore.

La finalul tuturor acestor momente înălţătoare, comunitatea românilor catolici din Prato mulţumeşte părintelui paroh Gabriel-Ovidiu Bejenaru pentru că l-a invitat pe pr. Felician să ţină astfel de zile. Mulţumim părintelui Felician pentru efortul făcut de a fi în mijlocul nostru şi-i dorim să însoţească pe cât mai multe familii pe drumul de multe ori anevoios, dar atât de frumos al vieţii de familie. Un sincer mulţumesc şi tuturor participanţilor la acest zile.

Comunitatea românilor catolici din Prato

 

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Când mersul la liturghie este dificil

Fie că venim la liturghie doar duminica sau putem participa la o liturghie suplimentară sau două în timpul săptămânii, călătoria pe care o facem este un fel de pelerinaj. Ne depărtăm de munca noastră pentru a intra într-un loc consacrat, unde ne alăturăm îngerilor și sfinților pentru a-L lăuda pe Dumnezeu în liturghia cerească. Da, va fi dificil – pelerinajele sunt întotdeauna – dar Dumnezeu ne va da harul de care avem nevoie.

Citește mai mult »

Familia care se roagă împreună

Să-l uităm pe Dumnezeu? Imposibil! Și totuși (în anii în care am fost mamă care muncește), la sfârșitul a prea multe zile, mi-am dat seama că nici măcar nu mă gândeam la El. Aveam obiceiuri înrădăcinate în creierul meu care mă asigurau că pot naviga cu succes prin conflictele de program, astfel încât să ating perfect fiecare obiectiv. Mergeam pe pilot automat zi de zi. Miezul problemei era că puneam aceste cerințe asupra timpului meu ca fiind nenegociabile, în timp ce timpul cu Dumnezeul meu era opțional, ceva ce puteam amâna. Când se întâmplă acest lucru, din păcate, devine modelul stabilit pentru familie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA