Foto: Pexels

În perioada premergătoare Crăciunului, ne simțim cumva obligați să răspândim o colecție de o mie de sfaturi practice pe rețelele de socializare. Ne simțim pregătiți să arătăm că știm să ne acordăm și să ne pregătim. Simțim nevoia să arătăm că știm cum să intrăm în atmosfera Craciunului, cum să ne pregătim. Adventul este timpul pentru practici de curățare rapide, inteligente și ecologice: cum să ștergi partea de sus a dulapului fără să stai pe scaun, cum să rescrii lista de cadouri pentru a cincea oară fără a avea un accident vascular cerebral. Adventul este despre planificarea unui meniu festiv care a fost planificat pentru ce este necesar, dar cu siguranță exagerat în cele din urmă, luminițe decorative scumpe pentru exterior, pistoale de lipici, sufragerie împodobită cu globuri roșii și laur de plastic. Și, desigur, despre practicile personale esențiale ale introversiunii de succes. Pentru că în Advent este potrivit să fim liniștiți, profund și des. Este potrivit să avem conștiință de sine, să ne întoarcem mai mult spre noi înșine. Tăcerea este potrivită în acest moment. Alergătura după cumpărături, spălarea draperiilor și trasul nervos al brațelor copiilor pentru a îi motiva să se grăbească sunt făcute în secret de toată lumea. Apoi trebuie să facem o nouă coroană de Advent. De trei ori mai mare decât anul trecut. În culorile modei de anul acesta. Să avem și un om de zăpadă din porțelan pe care să-l prezentăm tuturor. Să fie fotografiat din diverse unghiuri, pe o față de masă, pe o canapea, cu sau fără filtru. De dragul fotografiei, aprindem și lumânarea. Mai târziu va fi timp pentru rugăciune. Ideea este să ne pregătim. Mult. Cam asta este. Vom încerca să ne odihnim două zile de oboseala acumulată cel puțin o lună. Și ne străduim să negăm că însuflețirea a dispărut deja până la Crăciun. Pentru că parcă nu am terminat cu totul. De parcă am fi blocați într-o stare de pregătire constantă.

Ținem secret ceea ce nu am putut realiza pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea iubirii… O sărbătoare a iubirii trăită pe jumătate prin cadouri învelite în hârtie satinată, îmbuibarea cu sarmale.. Și suspinăm în sinea noastră că acest lucru nu este suficient. De parcă ar fi rămas ceva în afara pregătirii. Poate rugăciunea. Poate că acesta este ideea. Poate că este conștientizarea că de data aceasta nu sărbătorim sărbătoarea iubirii umane ci supraomenescul cel mai altruist: dragostea nașterii, a întrupării, a mântuirii care a venit printre noi. Care nu se termină cu gătitul, curățenia, turul autocunoașterii. Ce face ca Crăciunul să fie o sărbătoare a iubirii divine, astfel încât să nu rămânem blocați în starea veșnică de așteptare a venirii(a Adventului)? Să trecem în spiritul sărbătorii. Să ajungem în momentul în care ne dăm seama: Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât a venit printre noi.

Kádár Hanga

Sursa: romkat.ro