Fapt din viaţă:
Îmi plac enorm de mult glumele de bun gust. Îmi place să le spun, dar să le şi ascult, îmbogăţindu-mi astfel colecţia cu altele noi, pe care la rândul meu să le folosesc atunci când sunt în compania altora.
Suntem oameni şi cred că o glumă bună prinde bine în orice împrejurare a vieţii. Aşa am prins una pe care, o dată, cu mult timp în urmă, am văzut-o la televizor şi care suna cam aşa: „Tot spun unii că atunci când bei te doare, ba stomacul, ba ficatul, ba faci nu ştiu ce complicaţii şi până la urmă «te duci». Dar eu, eu de când beau nu mai am nimic, nu mai am nici casă, nu mai am nici masă, soţia şi copiii m-au părăsit şi chiar că sunt pe punctul de «a pleca».” Ce să spun? Mi-a plăcut enorm de mult, dar dacă pe altele le spuneam imediat altora, aceasta m-a pus pe gânduri, pentru că eu însumi mă regăseam în această situaţie.
Am început să beau pentru prima dată înainte de a-mi satisface stagiul militar. Îmi amintesc că în ziua de dinaintea plecării spre locul unde aveam să petrec următorul an, m-am îmbătat pentru prima dată în viaţa mea. A fost oribil! Totul se învârtea în jurul meu. Nu ştiu de ce, dar mi se părea că toţi aveau ceva cu mine, inclusiv mama care îmi spunea mereu să merg să mă culc, pentru că nu mai sunt eu însumi. Nu puteam să înţeleg, de ce să mă culc, dacă nu-mi era somn. Şi pentru că tot insista, i-am spus hotărât şi nervos să mă lase în pace, altfel…
Aşa a decurs prima mea beţie şi, să fiu sincer, m-am simţit cel mai mare laş din lume. Cu toate acestea, nu m-am oprit aici. De multe ori, armata, timpul de după armată şi acum viaţa de familie nu au fost altceva decât treceri de la o beţie la alta. Cât eram necăsătorit, cel mai mult a suferit mama, iar acum, de când sunt căsătorit, au de suferit soţia şi copiii. Nu suportam să aud din partea soţiei îndemnuri de genul: „Nu mai bea pentru că eşti o ruşine pentru copii, că râde lumea de tine, că nu mai avem cu ce să-i îmbrăcăm, că nu mai avem ce să le dăm de mâncare şi, mai ales, nu mai bea că o să te îmbolnăveşti într-o bună zi”.
Consideram că e viaţa mea şi că fac ce vreau cu ea. Este inutil să mai spun cât de violent am devenit şi ce imagine de om dur mi-am făcut printre prieteni şi mai ales printre vecini.
Cât priveşte biserica sau viaţa de rugăciune, eram convins că acestea sunt pentru oamenii care nu au ce face, eventual pentru bătrâni şi chiar mă irita faptul că soţia şi copiii mergeau acolo, iar seara îi auzeam rugându-se. Astăzi ştiu de ce au făcut-o, atunci nu ştiam şi nici nu voiam să ştiu.
A venit însă acea zi, cu acea emisiune de divertisment de la televizor, cu acea glumă care m-a pătruns şi pentru care mai întâi am râs, dar care apoi m-a pus pe gânduri. Dacă aş fi continuat să beau în ritmul de până atunci, astăzi, chiar că nu aş mai fi avut nimic; poate nici sănătate, nici familie şi, ce este mai important, mi-aş fi pierdut chiar şi viaţa şi de ce nu, mântuirea. O clipă de răgaz, o glumă şi cu siguranţă rugăciunile soţiei şi ale copiilor m-au trezit la realitate.
Şi câţi mai sunt astăzi cei care ar trebui să se trezească! Mă gândesc mereu cât de neinspirat am putut să fiu! Credeam că alcoolul îmi rezolvă toate problemele vieţii, dar mai mult mi le încurca. Sunt bune glumele, este bună insistenţa în rugăciune mai ales a celor care suferă din acest punct de vedere, dar mai bună este atitudinea de om vertical înaintea celorlalţi oameni şi a lui Dumnezeu.
Fiţi bine dispuşi, dar nu beţi. Nu lăsaţi alcoolul să vă maltrateze familia. Nu are nimeni nici o vină. Tu, tu care eşti în cauză învaţă din experienţa mea, învaţă din greşelile tale. Cred că acum sunt şi eu pe picioarele mele şi ştiu ce spun.
Biserica ne învaţă:
“Respectul faţă de persoana umană trece prin respectarea principiului: «Fiecare trebuie să-l considere pe aproapele, fără nici o excepţie, ca pe un “alt el însuşi”, ţinând seama în primul rând de viaţa lui şi de mijloacele necesare pentru a o trăi cu demnitate». Nici o legislaţie nu ar putea prin sine să suprime temerile, prejudecăţile, atitudinile de orgoliu şi de egoism care împiedică instaurarea unei societăţi cu adevărat fraterne. Aceste comportări nu încetează decât prin iubirea care vede în fiecare om un «aproape», un frate” (Catehismul Bisericii Catolice, 1931).
Sfânta Scriptură confirmă:
“La vin nu te face viteaz, că pe mulţi i-a pierdut vinul. Cuptorul încearcă oţelul călit; tot aşa şi vinul, inimile trufaşilor, care stau gata să se ia la ceartă. Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, dacă îl vei bea cu măsură. Ce viaţă are cel lipsit de vin? Că vinul este ca să facă veselă inima omului. Bucuria omului şi veselia sufletului este vinul, când se bea când trebuie şi cu măsură. Amărăciunea sufletului este vinul când se bea mult: certuri şi căderi face. Beţia înmulţeşte mînia celui fără minte spre împiedicare, face ca virtutea să fie puţină şi procură numai durere.
Când bei vin să nu-l mustri pe aproapele tău şi să nu-l jigneşti când este bine dispus. Cuvânt de batjocură să nu-i zici şi să nu-l necăjeşti cu vreo cerere” (Sir 31,29-37).
Învăţătură:
Excesul în viaţa omului, indiferent de natura sa, nu este bun, cu atât mai puţin atunci când vorbim despre alcool. Realitatea demonstrează că un astfel de exces conduce persoana la consecinţe dezastruoase. Începând cu sănătatea proprie, cu cea morală şi spirituală, o astfel de persoană, consumatoare în exces de alcool, ajunge inevitabil la falimentul propriei persoane.
Consecinţele sunt şi mai grave în momentul în care, în familie, unul sau toţi membrii sunt consumatori de alcool. Statisticile prezintă adevărate drame, care au ca factor principal alcoolul.
Mai întâi, un alcoolic, prin gestul său, se îndepărtează de el însuşi, apoi de cei din jur şi în cele din urmă şi de Dumnezeu. În viziunea sa, nu există familia care îi doreşte binele şi nici Dumnezeu care, asemenea tatălui din parabola fiului risipitor, îl aşteaptă ca, într-o zi, să se convertească. Pentru el există doar “plăcerea” pe care o provoacă consumul de alcool.
Este greu de determinat care sunt motivele pentru care o persoană devine consumatoare în exces de alcool. Pot fi anumite eşecuri, anumite deziluzii, chiar şi anumite împliniri sau neîmpliniri umane sau profesionale, pot fi greutăţile vieţii sau pur şi simplu fuga de ele.
Chiar dacă este greu de suportat, o astfel de persoană are nevoie de sprijinul plin de caritate şi de răbdare al celor din jur, mai ales din partea familiei, a preotului, dar şi a persoanelor specializate.
Întreabă-te:
– Cum reacţionaţi când vedeţi un alcoolic?
– Cum vi se pare comportamentul unor astfel de persoane şi ce vă incomodează la ele?
– Dacă aţi fost consumatori de alcool în exces sau aveţi o astfel de persoană în preajmă, împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră, mai ales în ceea ce priveşte remediile sau prevenirea unei astfel de situaţii.
– Ce legătură există între consumatorul de alcool şi respectul faţă de persoane în general?
– Cum se poate opri o persoană din consumul excesiv de alcool?
– Cât realism conţine exemplul de mai sus? Credeţi în “convertirea” personajului principal?
– Dacă există posibilitatea, chemaţi un medic să vă vorbească despre consecinţele alcoolului asupra sănătăţii.
– Cum vi se pare că tratează Sfânta Scriptură şi Magisteriul Bisericii problema alcoolului?
Rugăciune:
Doamne, fă ca în familiile noastre să nu fie viciul alcoolului. Fii tu cel care împlineşti toate aşteptărilor în viaţa noastră, astfel încât să nu fim nevoiţi să ne refugiem întrun astfel de viciu. Amin.
autor pr. Felician Tiba