Conferința națională a responsabiliilor pastorației familiilor – 2026

În perioada 10–11 martie 2026, la inițiativa Preasfinției Sale József Csaba Pál, episcop de Timișoara și președinte al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, a avut loc, la Centrul Spiritual Manresa, întâlnirea responsabililor pentru pastorația familiilor din diecezele și eparhiile din România, alături de familii voluntare. Au participat 72 de persoane din întreaga țară.

Tema centrală a întâlnirii a fost „Întâlnirea cu Cristos și urmarea Lui în viața matrimonială”. Invitatul special al reuniunii a fost doamna prof. dr. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață.
La lucrările întâlnirii au mai participat ÎPS Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia, PS László BÖCSKEI, președintele Conferinței Episcopilor din România și PF Claudiu POP, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma greco-catolică.

Vorbind despre sacramentul căsătoriei, doamna profesor dr. Gabriella Gambino sublinia:
„Căsătoria trebuie prezentată și anunțată ca o vocație care, la fel ca vocația la viața consacrată, trebuie să fie înrădăcinată în credință și supusă unui discernământ personal atent, merită să fie însoțită cu atenție de Biserică.”
„Biserica nu trebuie să renunțe în niciun fel la idealul deplin al căsătoriei, planul lui Dumnezeu în toată măreția sa: […] și nici nu trebuie să propună mai puțin decât ceea ce Isus oferă ființelor umane” (AL 2016, 307)
„Deoarece dacă căsătoria este o vocație baptismală – și statistic este vocația majorității persoanelor botezate din lume – este sarcina Bisericii să propună plinătatea harului sacramentului, astfel încât soții, alături de slujitorii hirotoniți, să poată contribui și ei la zidirea Bisericii și la Noua Evanghelizare. Familia creștină în sensul deplin, adică cea în care se caută să se <<respire>> credința – este spațiul uman pentru întâlnirea cu Cristos.”

„Itinerariile catecumenale pentru viața matrimonială încredințează din nou Bisericii sarcina de a ajuta soții să crească împreună în harul sacramentului căsătoriei, să dobândească un stil de viață creștin, simțindu-se însoțiți de comunitate în cele mai delicate faze ale vieții de familie, inclusiv în crizele care, în mod natural sau din cauza unor circumstanțe independente de voința lor, pot afecta orice familie. Pastorația vieții conjugale și familiale trebuie să fie de natură permanentă. […]

Este important să ajutăm familiile să descopere că viața creștină începe acasă, acolo unde familia trăiește și crește, unde activitățile zilnice normale ale familiei pot constitui o adevărată liturghie a vieții de familie, marcată de anumite momente capabile să reveleze valoarea sacră a anumitor dinamici naturale, în care se manifestă rolul regal, preoțesc și profetic al fiecărui membru al familiei. De exemplu, se poate învăța practica relațiilor creștine prin atitudini de bunătate, respect și ascultare, care îi pot face pe părinți și copii să se simtă iubiți.

Toate activitățile lor sunt locuri în care se poate găsi harul. Cu alte cuvinte, se poate da o dimensiune profund spirituală a vieții cotidiene, alcătuită din atenția interioară pentru a înțelege prezența lui Dumnezeu. Nu trebuie să începem întotdeauna cu doctrina: uneori poate fi mai eficient să începem prin a deveni conștienți de prezența lui Dumnezeu în lucrurile mărunte ale vieții cotidiene din viața copiilor noștri și să-i obișnuim să facă același lucru.”

În continuare, participanții s-au reunit în grupuri regionale, iar din discuții a reieșit dorința mai multor regiuni de a organiza în această toamnă o întâlnire a membrilor din regiune. S-a conturat ideea unor întâlniri pentru familii care să fie astfel structurate încât întreaga familie să fie implicată în același program.
Programul s-a încheiat prin stabilirea următoarei întâlniri naționale, programată pentru 9–10 martie 2027, având ca temă principală „Comunitatea, sprijin în momentele dificile ale familiei”.

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Întâlnire cu bunicii şi cu vârstnicii

Ţinând cont de dorinţa Papei Francisc, de a celebra cea de-a III-a Zi Mondială a Bunicilor şi a Vârstnicilor, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, în colaborare cu Centrul „Gaudium et Spes”, a organizat sâmbătă, 29 iulie 2023, o frumoasă şi rodnică întâlnire cu persoane vârstnice şi cu bunici din mai multe parohii din Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Logodnicii în prim-planul pastoraţiei familiei

Din anul 2014, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei organizează cursuri de formare umană pentru tinerii care se căsătoresc, astfel că, de la prima ediţie, până astăzi, au trecut pragul acestui curs în jur de opt sute de perechi de tineri.

Şi anul acesta, 2023, după un tur prin toate cele unsprezece decanate, unele dintre ele comasate, a rezultat că tinerii, cel puţin cei care sunt în ţară, sunt interesaţi să participe la aceste cursuri.

Citește mai mult »

„Te iubesc!”, expresia care dă viaţă şi sens!

Dragi soţi, nu ezitaţi! O strângere de mână, o îmbrăţişare sau poate chiar o sărutare, nu trebuie să fie gesturi care să vă amintească de „acele vremuri”, de „copilăria şi adolescenţa” relaţiei dintre voi, ci trebuie să fie „hrana” care alimentează viaţa de zi cu zi a familiei voastre.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA