Întâlnirea familiilor la Mailat

Sâmbătă, 28 iunie, ziua de dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Paul, a avut loc o întâlnire a familiilor, organizată de Biroul pentru Pastorația Familiilor din Dieceza de Timișoara și familia Konti. Evenimentul a avut loc pe plantația de lavandă „Lavandair” din Mailat, într-un cadru pitoresc, într-un sat mic situat între Arad și Timișoara.

Întâlnirea a început cu o Sfântă Liturghie celebrată în aer liber. Participanții au sosit din mai multe localități ale Diecezei noastre: Arad, Timișoara, Vinga, Șiria etc. Celebrantul principal al Sf. Liturghii a fost pr. Árpád Király arhidiacon de Mureș. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat de familia Piklor din Curtici. În lectură am ascultat mărturiile Apostolilor Petru și Ioan și cuvintele încurajatoare ale Apostolului Paul. În timpul predicii, credincioșii prezenți au avut ocazia să mulțumească pentru familiile lor și pentru persoanele dragi, pentru anii petrecuți împreună și pentru sănătate. Sfânta Liturghie a fost urmată de un program relaxant când participanții au avut ocazia să se bucure de frumusețea naturii, să petreacă timp de calitate împreună, să viziteze câmpul de lavandă și să ia masa împreună.
La sfârșitul zilei, atât localnicii, cât și participanții sosiți din alte localități s-au întors la casele lor cu inimi recunoscătoare, mulțumind bunului Dumnezeu pentru vremea nu prea caldă și pentru momentele frumoase ale după-amiezii petrecute împreună. Dorim și pe această cale să mulțumim organizatorilor pentru programe și ospitalitate. Pentru această vară luăm cu noi cuvintele Apostolului Petru din Evanghelia după Sf. Ioan: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc” (Ioan 21,17).

Barna Majór

Sursa: gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Diaconii permanenți în slujba Bisericii și a credincioșilor

În prima sa scrisoare către Timotei, Sf. Paul scrie despre diaconi în felul următor: „Tot la fel şi diaconii trebuie să fie oameni demni, de cuvânt, nu mari băutori de vin, nu [doritori] de câştig necinstit, ci să aibă misterul credinţei într-o conştiinţă curată! Iar aceştia trebuie să fie mai întâi puşi la probă. Apoi, dacă sunt fără cusur, să-şi îndeplinească diaconia! La fel şi soţiile să fie femei demne, să nu fie calomniatoare, să fie sobre, fidele în toate! Diaconii să fie fiecare soțul unei singure soţii, să-şi conducă bine copiii şi casele proprii, pentru că cei care slujesc bine dobândesc un loc de cinste şi mult curaj în credinţa care este în Cristos Isus!” (1 Tim 3,8-13).

Citește mai mult »

Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială – Ședințe arhidecanale în Dieceza de Timișoara

În perioada 13-15 iunie 2023 au avut loc ședințele arhidecanale în cele trei arhidecanate ale Diecezei de Timișoara, la Timișoara, Arad și Reșița. Tema centrală a acestor întâlniri, susținută de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, a fost prezentarea documentului Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială. Acest document, publicat de Dicasterul pentru Familie, Laici și Viața a apărut din dorința Sfântului Părinte de a se crea un „nou catecumenat“ de pregătire pentru căsătorie, „ca antidot care să împiedice înmulțirea celebrărilor nule sau inconsistente.“
„Biserica este mamă, și o mamă nu are preferințe între copii.“ Biserica dedică mult timp pregătirii pentru preoție și viața consacrată, dar dedică (doar) câteva săptămâni celor care se pregătesc pentru căsătorie. „Este o datorie de dreptate pentru Biserica-mamă să dedice timp și energie pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune așa de mare ca aceea familială.“

Citește mai mult »

Spune da unei vieți noi, îngrijeste, educă

Pentru sărbătoarea Bunei Vestiri, am pregătit o compilație pentru ziarul nostru săptămânal sub titlul Fețele (multicolore) ale maternității în care le-am întrebat pe mame și mame în devenire despre maternitate. Kedves Emőke, regizoare de teatru din Gyimesi, care locuiește în prezent cu familia în Timișoara, crește împreună cu soțul ei patru copii, În continuare vă invităm să citiți mărturia ei.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA