Cireşoaia: Misiuni populare dedicate familiei
Patru au fost temele predicilor: „Familia, ce ne mai spune familia astăzi?”, „Familia pe calea crucii”, „Provocările de astăzi ale familiei” şi „Familia – laboratorul milostivirii”.
Misiunile populare sunt un popas şi o ocazie privilegiată de a regăsi calea spre Dumnezeu. Făcând o comparaţie, am putea spune că viaţa noastră se aseamănă cu o călătorie în pustiu. Furtunile ne înconjoară, se abat deseori asupra noastră: în familie, la serviciu, pe stradă. Ne lovesc în drumul vieţii mijloacele mass-media: televizor, internet, idei greşite despre viaţă etc. E necesar, din când în când, să ne oprim, pentru a nu fi orbiţi în credinţa noastră de toate acestea, să medităm, să vedem care este drumul, calea cea bună, calea care ne conduce la liman, la scopul existenţei noastre, la fericire, la Dumnezeu.
Acest popas spiritual sunt tocmai sfintele misiuni populare. Cristos vă cheamă, pe toţi ne cheamă; îi cheamă mai cu seamă pe cei care se simt mai împovăraţi de păcate şi încercări, aşa cum i-a chemat şi pe ucenicii săi atunci când erau obosiţi, împovăraţi de ispite, de temeri, de încercări: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Sfintele misiuni populare sunt zile de odihnă spirituală pentru fiecare dintre noi. Avem nevoie de ele. Să ascultăm de chemarea Mântuitorului.
Părintele Felician, prin har, credinţă şi tărie a reuşit în aceste zile să clarifice ce înseamnă viaţa de familie şi care sunt soluţiile la problemele actuale, ne-a dat o mână de ajutor în acest sens, ne-a ajutat să înţelegem că viaţa de familie poate să fie o cale de mântuire, că bărbatul şi femeia sunt complementari şi că prin căsătorie se pot armoniza.
În aceste zile ne-a spus că, pentru o căsătorie frumoasă, este necesar ca soţii să aibă răbdare unul cu celălalt, să participe la bunul mers al familiei, să-şi ofere cuvinte de încurajare şi atenţie, să aibă momente de apropiere, să aibă grijă unul de altul, aşa cum Cristos are grijă de Biserica sa, să se ajute unul pe altul pe calea sfinţeniei, aşa cum Duhul Sfânt ne ajută pe noi.
Îi mulţumim din inimă părintelui, pentru tot ce am trăit împreună în aceste zile, le considerăm un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu, care sunt folositoare pentru mântuirea noastră. Fiecare dintre noi, am primit cu entuziasm sfaturile care au fost spuse direct şi îmbrăcate cu umor, făcându-le astfel mai accesibile pentru a fi puse în practică în viaţa de zi cu zi.
Dumnezeu să-i răsplătească eforturile, răbdarea şi implicarea în viaţa comunităţii noastre, drumul să-i fie presărat cu florile binecuvântărilor şi înţelepciunea învăţăturii lui Isus să-i fie scut şi ajutor!
Comunitatea din Cireşoaia
Sursa: ercis.ro
- Data:
- Categories: Din Dieceze
Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Invitaţie la întâlnire cu familiile
Sub genericul „Toamna se numără bobocii”, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian va avea loc întâlnirea de toamnă cu familiile, sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 10.00. Sunt invitate toate familiile din dieceză.

Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială
Din familii se nasc vocațiile la preoție și la viața consacrată; și familiile sunt cele care constituie țesutul societății și îi „remediază rupturile” cu răbdarea și jertfele zilnice. Așadar, este o datorie de dreptate pentru Biserica-mamă să dedice timp și energie pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune așa de mare ca aceea familială.

Traian: Întâlnire cu vârstnicii şi cu bunicii la Centrul „Gaudium et Spes”
„Bătrâneţea este o binecuvântare în măsura în care este în continuitate cu celelalte etape ale vieţii: copilăria, adolescenţa, tinereţea, vârsta matură. De fapt, bătrâneţea se pregăteşte încă din tinereţe. Nu poţi să pretinzi să fii respectat şi apreciat la bătrâneţe, dacă nu ştii să te comporţi la tinereţe. Pentru că iubirea nu se cerşeşte, părinte fiind nu poţi pretinde de la copii să fii respectat, dacă nu i-ai respectat, fiindu-le prin viaţa proprie un model”.