18.09.2022, Iași (Catholica) – La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială. Orientări pastorale pentru Bisericile particulare”, scrisă de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 94 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Vestea creștină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună” (Amoris laetitia, 1). Această afirmație din relatio finalis a Sinodului Episcopilor despre familie merita să deschidă exortația apostolică Amoris laetitia. Pentru că Biserica, în fiecare epocă, este chemată să vestească din nou, mai ales tinerilor, frumusețea și belșugul de har care sunt cuprinse în sacramentul Căsătoriei și în viața familială care izvorăște din el. La cinci ani de la publicarea sa, Anul „Familia Amoris laetitia” a intenționat să repună în centru familia, să invite la reflecție asupra temelor din exortația apostolică și să anime întreaga Biserică în angajarea bucuroasă de evanghelizare pentru familii și cu familiile.

Unul din roadele acestui An special îl reprezintă Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială, pe care acum am plăcerea să-l încredințez păstorilor, soților și tuturor celor care lucrează în pastorația familială. Este vorba de un instrument pastoral pregătit de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, urmând o indicație pe care am exprimat-o în mod repetat, adică „necesitatea unui «nou catecumenat» ca pregătire pentru căsătorie”; de fapt, „este urgent de a realiza concret ceea ce a fost deja propus în Familiaris consortio (nr. 66), adică, așa cum pentru Botezul adulților catecumenatul este parte din procesul sacramental, tot așa și pregătirea pentru căsătorie să devină parte integrantă a întregii proceduri sacramentale a căsătoriei, ca antidot care să împiedice înmulțirea celebrărilor matrimoniale nule sau inconsistente” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 ianuarie 2017).

Aici ieșea în evidență, fără jumătăți de cuvinte, preocuparea serioasă față de faptul că, printr-o pregătire prea superficială, cuplurile merg în întâmpinarea pericolului real de a celebra o căsătorie nulă sau cu baze așa de slabe încât „să se destrame” în puțin timp și să nu știe să reziste nici măcar la primele crize inevitabile. Aceste eșecuri aduc cu ele mari suferințe și lasă răni adânci în persoane. Rămân dezamăgite, amărâte și, în cazurile mai dureroase, ajung chiar să nu mai creadă în vocația la iubire, înscrisă de Dumnezeu însuși în inima ființei umane. Așadar, există, înainte de toate, o datorie de a însoți cu simț de responsabilitate pe cei care manifestă intenția de a se uni în căsătorie, ca să fie feriți de traumele despărțirilor și să nu-și piardă niciodată încrederea în iubire.

Dar există și un sentiment de dreptate care ar trebui să ne anime. Biserica este mamă, și o mamă nu face preferințe între copii. Nu îi tratează cu inegalitate, le dedică tuturor aceleași îngrijiri, aceleași atenții, același timp. A dedica timp este semn de iubire: dacă nu dedicăm timp unei persoane este semn că nu o iubim. Aceasta îmi vine în minte de atâtea ori când mă gândesc că Biserica dedică mult timp, câțiva ani, pregătirii candidaților la preoție sau la viața călugărească, dar dedică puțin timp, numai câteva săptămâni, celor care se pregătesc pentru căsătorie. Ca și preoții și consacrații, și soții sunt fii ai maicii Biserici, și o așa de mare diferență de tratament nu este corectă. Cuplurile de soți constituie marea majoritate a credincioșilor și adesea sunt coloane fundamentale în parohii, în grupurile de voluntariat, în asociații, în mișcări. Sunt adevărați „păzitori ai vieții”, nu numai pentru că dau naștere la copii, îi educă și îi însoțesc în creștere, dar și pentru că se îngrijesc de bătrânii din familie, se dedică slujirii persoanelor cu dizabilități și adesea multor situații de sărăcie cu care vin în contact. Din familii se nasc vocațiile la preoție și la viața consacrată; și familiile sunt cele care constituie țesutul societății și îi „remediază rupturile” cu răbdarea și jertfele zilnice. Așadar, este o datorie de dreptate pentru Biserica-mamă să dedice timp și energie pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune așa de mare ca aceea familială.

De aceea, pentru a da concretețe acestei necesități urgente, „am recomandat să se realizeze un adevărat catecumenat al viitorilor miri, care să includă toate etapele drumului sacramental: timpurile pregătirii la căsătorie, ale celebrării sale și ale anilor care urmează imediat” (Discurs adresat participanților la cursul despre procesul matrimonial, 25 februarie 2017). Este ceea ce își propune să facă documentul pe care îl prezint aici și pentru care sunt recunoscător. El se împarte conform celor trei faze: pregătirea la căsătorie (îndepărtată, apropiată și imediată); celebrarea căsătoriei; însoțirea primilor ani de viață conjugală. Așa cum veți vedea, este vorba de a parcurge o importantă bucată de drum împreună cu perechile pe drumul vieții lor, și după căsătorie, mai ales atunci când vor putea trece prin crize și momente de descurajare. Astfel, vom încerca să fim fideli față de Biserică, mamă, învățătoare și însoțitoare de drum, mereu alături de noi.

Este dorința mea vie ca după acest prim document să urmeze cât mai curând un altul, în care să fie indicate modalități pastorale concrete și posibile itinerare de însoțire, dedicat în mod specific acelor cupluri care au experimentat eșecul căsătoriei lor și care trăiesc într-o nouă unire ori s-au recăsătorit civil. De fapt, Biserica vrea să fie aproape de aceste cupluri și să parcurgă cu ele via caritatis (cf. Amoris laetitia, 306), așa încât să nu se simtă abandonate și să poată găsi în comunități locuri accesibile și fraterne de primire, de ajutor pentru discernământ și de participare. Acest prim document care este oferit acum este un dar și este o misiune. Un dar, pentru că pune la dispoziția tuturor un material abundent și stimulant, rod al reflecției și al experiențelor pastorale deja realizate în diferite dieceze/eparhii din lume. Și este și o misiune, pentru că nu este vorba de „formule magice” care funcționează în mod automat. Este o haină care trebuie „cusută după măsură” pentru persoanele ce o vor îmbrăca. De fapt, este vorba de orientări care cer să fie receptate, adaptate și puse în practică în situațiile sociale, culturale și ecleziale concrete în care trăiește fiecare Biserică particulară. De aceea, fac apel la docilitatea, la zelul și la creativitatea păstorilor Bisericii și ale colaboratorilor lor, pentru a face mai eficace această operă vitală și indispensabilă de formare, de vestire și de însoțire a familiilor, pe care Duhul Sfânt ne cere s-o realizăm în acest moment.

„Nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare și v-am învățat în public și prin case” (Fap 20,20). Îi invit pe toți cei care lucrează în pastorația familială să-și însușească aceste cuvinte ale apostolului Paul și să nu se descurajeze în fața unei misiuni care poate să pară dificilă, angajantă sau chiar mai presus de propriile posibilități. Curaj! Să începem să facem primii pași! Să începem procese de reînnoire pastorală! Să punem mintea și inima în slujba viitoarelor familii și vă asigur că Domnul ne va susține, ne va da înțelepciune și forță, va face să crească în noi toți entuziasmul și mai ales ne va face să experimentăm „bucuria dulce și confortantă de a evangheliza” (Evangelii gaudium, 9), în timp ce vestim noilor generații Evanghelia familiei. (Papa Francisc)

Sursa: catholica.ro