Traian: Întâlnirea participanţilor la cursul pentru logodnici din anul 2024

Sâmbătă, 1 februarie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian a avut loc întâlnirea participanţilor la cursul pentru logodnici din anul 2024. Iniţiativa a aparţinut Oficiului pentru Pastoraţia Familiilor.

Este deja o tradiţie ca în preajma sărbătorii Sfântului Valentin foştii participanţi la cursul pentru logodnici, organizat de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, să se revadă la un an şi apoi din cinci în cinci ani.

Deşi anul trecut au trecut pragul acestui curs 144 de perechi de logodnici, la întâlnirea de un an, din diferite motive, cei mai mulţi nu au putut fi prezenţi. Spunea pr. Felician că în proporţie de 65% sunt plecaţi peste hotare!

Întâlnirea a debutat cu un moment de formare, în timpul căruia pr. Felician, dar şi trei dintre colaboratoarele de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei ne-au vorbit despre „ispitele” care ne pot încerca în această perioadă. Cea mai prezentă este „ispita seriozităţii”!

Spunea părintele Felician că nu trebuie să uităm să fim copii, adolescenţi şi tineri. Nu înseamnă că dacă ne-am căsătorit, între noi nu trebuie să mai fie momente „copilăreşti”. Din contra, spunea părintele, trebuie să vă jucaţi, să glumiţi, să vă susţineţi reciproc, să faceţi farse, să „driblaţi” viaţa. Când viaţa înseamnă doar muncă şi doar probleme, există riscul răcelii reciproce, al oboselii şi al irascibilităţii.

Şi la predica din cadrul Liturghiei, pornind de la fragmentul evangheliei în care Marcu vorbeşte despre potolirea furtunii, pr. Felician a spus: „Voi aveţi impresia că Dumnezeu Tatăl l-ar fi lăsat pe Fiul său să moară înecat, în timp ce în planul lui era ca Isus să moară pe cruce? Şi atunci de ce ucenicii s-au speriat? A spus-o Isus însuşi: nu aveau credinţă! Chiar dacă barca ar fi fost plină cu apă, nu se îneca nimeni, pentru că planul lui Dumnezeu era altul!

„Unde se află Dumnezeu în barca vieţii voastre?, a continuat părintele. Nu-i aşa că, aşa cum spun unii, ne-a abandonat? Vrem să nu mai fie suferinţă, dar este! Vrem să nu mai moară cei dragi, dar mor! Vrem să nu mai fim stresaţi de problemele vieţii, dar suntem! Cum răspunde Dumnezeu la toate acestea? Oare nu cumva de asta v-a oferit unul altuia, să vă staţi alături mai ales în momentele grele? Trebuie să fiţi conştienţi că atunci când vă iubiţi, când vă respectaţi, când vă slujiţi reciproc, toate acestea le faceţi pentru Dumnezeu care se află în celălalt cu «chipul şi asemănarea sa»! Dumnezeu acţionează prin noi, dar trebuie să credem!”

După un copios prânz „romantic”, presărat cu voie bună, fiecare dintre noi s-a întors acasă cu speranţa că vom auzi din nou telefonul şi vom fi invitaţi şi la cinci ani.

Vii mulţumiri organizatorilor!

Claudia şi Gabriel Ciobanu

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Fericitul Ieremia Valahul în familia mea

O minune a bunului Dumnezeu şi prin mijlocirea Fericitului Ieremia Valahul, datorată devoţiunilor practicate, la noi în familie, este această flacără a credinţei transmisă de atâtea generaţii.

O altă întâmplare din familie, în care Fericitul Ieremia Valahul a intervenit în mod miraculos, a fost atunci când soţia mea, Melania, a avut o clipă de îndoială cu privire la autenticitatea relicvelor Fericitului Ieremia deţinute de noi, refuzând venerarea acestora.

Citește mai mult »

Dărmăneşti: Zile dedicate familiei ca pregătire pentru hram

În perioada 15-18 iunie 2023, la dorinţa expresă a părintelui paroh, Daniel Cimpu, ca pregătire pentru hramul comunităţii, „Preasfânta Inimă a lui Isus”, credincioşii din Parohia Dărmăneşti s-au bucurat să participe la câteva zile dedicate familiei. Predicile speciale din timpul Sfintelor Liturghii au fost propuse de către pr. Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei: Cursuri pentru logodnici în perioada mai-septembrie 2023

Formarea pentru viaţa de familie nu mai este astăzi un „moft”, ci o necesitate urgentă. A şti în ce intri prin „întâlnirea” care a avut loc deja, prin drumul care s-a deschis prin cererea în căsătorie şi prin răspunsul la ea şi prin logodna care a început odată cu prezentarea la biroul parohial, presupune din partea celor doi, a băiatului şi a fetei, o responsabilitate în plus. Nu este suficientă doar întâlnirea, aşa cum nu este suficientă doar simpla declaraţie de dragoste mai mult sau mai puţin împărtăşită, ci astăzi este nevoie de mai mult.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA