Meniu Închide

Întâlnire cu adulții și familiile în Protopopiatul Beiuș

Întâlnire cu adulții și familiile în Protopopiatul Beiuș

Tema întâlnirii prezente a fost omilia Papei Francisc în noaptea sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos: „Cel care îmbrățișează universul are nevoie să fie ținut în brațe… să ne întoarcem la Betleem, la esențialul credinței, la prima iubire, la închinare și caritate!” (2021). Invitația adresată familiilor preoților și enoriașilor de aici a dorit să genereze un momemt de comuniune în rugăciune și de cateheză în contextul Postului Nașterii Domnului.

La biserica „Sfinții Trei Ierarhi” Beiuș, a avut loc duminică, 17 noiembrie a.c., Întâlnirea Familiilor și Adulților din parohiile protopopiatului de Beiuș. Aceste întâlniri protopopiale semestriale, cu scop catehetic și liturgic în spirit comunitar, se înscriu în munca pastorală eparhială, ca parte și urmare ale Întâlnirilor eparhiale anuale.

Întâlnirea s-a desfășurat în prima parte în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș, cuprinzând celebrarea Binecuvântării euharistice de părintele paroh de Ștei, Ghiurcă Emil, și cateheza prezentată de părintele protopop Zima Zorel, paroh de Beiuș. După acest moment de rugăciune și cateheză, credincioși veniți din diferite parohii – precum Ștei, Ioaniș, Drăgoteni, Prisaca, Pocola, Beiuș – au avut ocazia de aprofundare a catehezei, de împărtășire de experiențe și alte discuții în oratoriul parohial „Colț de rai”.

În cateheza susținută, pr. Zorel Zima a prezentat tema: „Botezul și Liturghia familiei”, un material propus de Vicariatul pentru pastorația familiilor și adulților al Episcopiei de Oradea, ca parcurs de reflecție și rugăciune despre marele dar pe care soții îl primesc în Sacramentul Căsătoriei. „Prezența lui Isus cu ei, între ei, cu unitatea lor de cuplu îi abilitează în mod permanent, în întreaga lor existență conjugală, să-și împlinească liturghia domestică în dublul aspect: prin a aduce glorie lui Dumnezeu și a primi mântuirea care vine de la Tatăl”, explică pr. Renzo Bonetti, autorul cărții catehetice „Liturghia familiei, cuplul – sacrament al iubirii”. Părintele Zorel a situat această cateheză în contextul Nașterii lui Isus, a bucuriei Sfintei Familii și a momentului de adorație a magilor și păstorilor în fața Pruncului divin culcat în ieslea din Viflaim. Provocarea familiilor de preoți și enoriașilor lor este de a trăi zilnic acea adorație a lui Isus și de a actualiza și a mărturisi iubirea și căldura Sfintei Familii în propria familie și în comunitatea Bisericii.

Considerând că statutul de „fiu” / „fiică” primit prin Botez implică și o misiune, respectiv că prin Căsătorie, ca „fiu” / „fiică” devin un „noi”, această misiune este trăită împreună de soți în unitatea familiei lor și trebuie să se adreseze și să se dăruiească și dincolo de ușa casei lor, spre întreaga comunitate a Bisericii, devin un „noi” mai universal…

„Câte cupluri creștine știu că distribuie căldura maternă și paternă a lui Dumnezeu pentru fiecare fiu al Său?”

 

Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș

 

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

INVITAŢIE – CURS DE FORMARE EPARHIAL PENTRU ADULŢI ŞI FAMILII

Dragi mei,

Cu bucurie și speranță în Spiritul Sfânt, vă invităm să participați la Cursul de formare eparhial pentru adulți și familii, în perioada 14-16 noiembrie 2025, la Hotel Padiş, Băile Felix.

Dorim ca aceste zile să fie un timp de comuniune, rugăciune și întărire in credință, pentru a redescoperi împreună frumusețea spiritualității Euharistiei, un sacrament de sfințenie trăit în fiecare zi, în micile gesturi de iubire, iertare şi dăruire reciprocă.
Cu arhierească binecuvântare,

+ Virgil Bercea

Episcop greco-catolic de Oradea

Citește mai mult »

Bunicii și vârstnicii – rădăcinile vii ale credinței, în Catedrala „Sf. Nicoale” din Oradea

Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare și comuniune, duminică, 27 iulie 2025, comunitatea greco-catolică din Oradea s-a reunit în Catedrala „Sfântul Nicolae” pentru a celebra a V-a Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor, instituită de Sfântul Părinte pentru a aduce recunoștință, prețuire și speranță celor care, prin viața lor, au zidit în tăcere și rugăciune temelia familiilor și a Bisericii. Anul acesta, sărbătoarea a avut o însemnătate aparte la Oradea, marcând totodată Jubileul vârstei a treia, la 25 de ani de existență a Asociației „Viața Ascendentă”, dedicată pensionarilor și apostolatului prin speranță, rugăciune și slujire discretă.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA