Curs de formare pentru familii

Episcopia de Timișoara prin Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor organizează cursuri de formare pentru familii, care se implică mai mult în viața parohiei lor și în organizarea grupurilor de familii. Acest curs își propune în primul rând, ca pe parcursul celor doi ani, familiile să-și întărească viața spirituală și să învețe cum să transmită mesajul autentic al propriilor trăiri, experienţele dobândite în cadrul vieţii matrimoniale, păstrând în același timp unitatea căsătoriei proprii. Cursul se adresează în primul rând cuplurilor creştine, căsătorite în Biserică, dar pot participa și cei care au avut probleme în viața de familie din anumite motive, dar care iubesc Biserica și doresc să ajute în pastorație.
Primul curs, în limba maghiară, a avut loc în zilele de 22 și 23 noiembrie a.c., în centrul pastoral din Arad-Gai.
Seara de vineri a fost dedicată cinei comune și cunoașterii reciproce. În cea de-a doua zi, cuplurile au luat parte la o gamă largă de activități: au desenat și au prezentat calea străbătută împreună, au participat la o Sfântă Liturghie, iar în timpul discuției care a urmat prezentării soților Zöld despre efectul societății de consum, au putut vorbi despre propria lor experiență de a urma tendințele societății de consum, despre ceea ce fac pentru relațiile lor umane și despre ce fel de comunitate și relație ar dori să aibă împreună.
Formarea s-a încheiat cu o discuție în grup, în timpul căreia cuplurile au împărtășit modul în care familiile lor sărbătoresc Adventul și Crăciunul, iar la final fiecare participant a mulțumit pentru ceva ce a învățat în cadrul formării. Cităm câteva dintre ele:
„Mulțumesc pentru timpul petrecut împreună și pentru noile cunoștințe!”
„Mulțumesc că Duhul Sfânt ne-a invitat la această formare.”
„Mulțumesc pentru buna comuniune și atmosfera plăcută!”

Organizatorii

Sursa: gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2025

Care este speranța noastră? Mulți oameni confundă speranța cu dorințele… „sper că se va întâmpla asta și asta, că voi izbuti…“ Acestea sunt dorințe. Speranța noastră se bazează tocmai pe învierea lui Isus: El trăiește, El ne iubește, iar speranța noastră este că va fi mereu cu noi și ne va iubi întotdeauna. Acesta este atât motivul, cât și temeiul speranței noastre. Speranța noastră este că iubirea lui Isus este atât de puternică, încât ne va putea păstra credincioși chiar și pe noi, ucenicii Săi slabi, pentru a ne transforma inimile, astfel încât să răspundem iubirii Sale cu iubire.

Citește mai mult »

Întâlnirea familiilor și devoțiunea Calea Sf. Cruci la Gărâna

În data de 29 martie a.c. Biroul pentru Pastorația Familiilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara a organizat o întâlnire și devoțiunea Calea Sf. Cruci în natură, la Gărâna. Participanții au pornit la ora 12.00 de la biserica Sf. Tereza de Avila din localitate, și au parcurs un drum prin pădure. Redăm în continuare câteva impresii ale unor participanți, din cei peste 70 de persoane care au luat parte la acest program spiritual.

Citește mai mult »

Curs de formare pentru familii

Episcopia de Timișoara, prin Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor, organizează și în acest an mai multe cursuri de formare în limbile maghiară și română pentru acele familii care se implică mai mult în viața parohiei de care aparțin și în organizarea grupurilor de familii. Un astfel de curs de formare a avut loc în limba română în zilele de 28 februarie și 1 martie a.c., în casa comunitară din Timișoara a Surorilor Mariane Schönstatt. Programul a fost condus de Sr. M. Böbe Tari, referent pentru pastorația familiilor, și a cuprins mai multe discursuri și activități interactive.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2025 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA