Pr. Alexei: Să îi fim fideli lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi

În cadrul pastorației familiilor din Dieceza de Chișinău, în acest an a fost organizată și a avut loc luna trecută cea de-a doua Întâlnire Diecezană a Familiilor. Tema întâlnirii a fost „Familia creștină – participare responsabilă la misiunea Bisericii” (Ioan Paul al II-lea, „Familiaris consortio” 50).

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Card. Semeraro: Familia Ulma, exemplu de „sfinţenie de la uşa de alături”

Markova este inundat de credincioşi şi de soare în această zi de septembrie unde fiecare lucru străluceşte mai mult, chiar şi albastrul cerului. Au venit mii din toată Polonia pentru a celebra şi a se bucura de beatificarea lui Jozef, Wiktoria şi a celor şapte copii ai lor. Sunt familia Ulma, „Samaritenii din Markowa”, familia capabilă să transforme propria casă „în loc a ceea ce Papa Francisc numeşte sfinţenie de la uşa de alături”. Asta aminteşte în omilie prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, cardinalul Marcello Semeraro: primind opt evrei persecutaţi de regimul nazist, „casa familiei Ulma a devenit acel han în care omul dispreţuit, respins şi lovit mortal a fost găzduit şi îngrijit”.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA