Meniu Închide

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei: Cursuri pentru logodnici în perioada mai-septembrie 2023

Formarea pentru viaţa de familie nu mai este astăzi un „moft”, ci o necesitate urgentă. A şti în ce intri prin „întâlnirea” care a avut loc deja, prin drumul care s-a deschis prin cererea în căsătorie şi prin răspunsul la ea şi prin logodna care a început odată cu prezentarea la biroul parohial, presupune din partea celor doi, a băiatului şi a fetei, o responsabilitate în plus. Nu este suficientă doar întâlnirea, aşa cum nu este suficientă doar simpla declaraţie de dragoste mai mult sau mai puţin împărtăşită, ci astăzi este nevoie de mai mult.

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei: Cursuri pentru logodnici în anul 2023

Dieceza de Iaşi continuă tradiţia familiilor frumoase, la baza cărora stă nu doar iubirea şi respectul celor doi soţi, ci şi formarea pe care Biserica se străduieşte să o asigure prin misiunea specifică ei, de a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, în momentul în care doi tineri decis să se căsătorească, prezentându-se la biroul parohial, li se oferă acestora posibilitatea de a participa la câteva ore de formare religioasă şi umană.

Citește mai mult »

Întoarcerea. Cum să-ţi atragi copilul înapoi la Biserică

… ea răspunde unor întrebări pe care le primesc tot mai des din partea multor părinţi ai căror copii abandonează cărarea spre biserică. Chiar dacă America e departe, realitatea religioasă de aici începe să semene tot mai mult cu cea de acolo. Inimile multor părinţi sunt rănite. Nu înţeleg atitudinea propriilor copii, nu ştiu ce răspuns să ofere la întrebările lor şi ce strategie să adopte. Consider această carte un ghid al părinţilor pentru tratarea bolilor spirituale ale copiilor. …

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA