Duminică, 22 ianuarie 2023, în cea de-a treia duminică de peste an sau în „Duminica Bibliei”, în Parohia Dărmăneşti, la invitaţia părintelui paroh, Daniel Cimpu, a fost prezent pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Iaşi.
Părintele Felician a ţinut să ofere spaţiu tuturor celor trei realităţi din duminica a treia de peste an, respectiv: Sfânta Scriptură, lecturile specifice acestei duminici şi familiei.
Celebrarea a început cu întronizarea Sfintei Scripturi de către părintele paroh, conform ritualului prescris pentru această duminică. Între timp li s-a explicat credincioşilor de ce o astfel de zi dedicată Bibliei, de ce un astfel de rit de întronizare, care este însemnătatea lui şi, mai ales, care este importanţa Sfintei Scripturi în viaţa creştinului.
La predică, pr. Felician, pornind de la lecturi, s-a axat pe două realităţi subînţelese în text. Prima a fost arestarea lui Ioan Botezătorul, „Glasul celui care strigă în pustiu” (Mt 3,3). Iar a doua referinţă a fost la „Cuvânt” (cf. In 1,1-2.14), care era Fiul lui Dumnezeu.
Irod a arestat „glasul”, dar „Cuvântul” era liber, abia îşi începuse activitatea publică, o începuse cu alegerea primilor apostoli. De ce s-a mutat Isus de la Nazaret la Cafarnaum? „Ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia” (Mt 4,14), de unde şi ideea că Sfânta Scriptură este prin excelenţă „Cartea împlinirii promisiunilor”, „Scrisoarea de iubirea a lui Dumnezeu”, după cum spunea părintele paroh la începutul Liturghiei.
„Familia – spunea pr. Felician – este locul în care, se subînţelege, se ţin toate promisiunile, atât cele făcute înainte de încheierea sacramentului Căsătoriei, cât şi cele din timpul vieţii propriu-zise de familie. Adevăratul bărbat este cel care îţi ţine promisiunile de iubire făcute viitoarei lui soţii, iar mai apoi soţiei şi copiilor lui în cadrul vieţii de familie. La fel şi femeia, modelul adevărat de femeie, este cea care îşi ţine promisiunile legate de iubire, de viaţă, răbdare în suferinţă şi care înţelege că trebuie să rămână alături soţului şi la bine, dar mai ales la greu.”
Legând între ele cele trei realităţi, părintele Felician a concluzionat astfel: „Astăzi Scripturile se împlinesc prin noi, prin cei botezaţi, cei care formăm Trupul mistic al lui Cristos, Biserica. De noi depinde ca generaţiile de mâine să-l cunoască pe Dumnezeu iubire, să mai aibă o Biblie la îndemână şi să nu se mai repete gestul lui Irod prin arestarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul, pentru că a avut curajul de a-i spune adevărul în faţă. Pentru aceasta în nicio familie nu trebuie să lipsească Sfânta Scriptură, care trebuie citită, meditată şi mai apoi rugată!
Mulţumiri părintelui paroh pentru surpriza făcută, mulţumim părintelui Felician pentru disponibilitate!
În Parohia Berzunţi, între 6 şi 8 decembrie 2024 s-au desfăşurat Zile dedicate familiei în lumina anului pastoral, predicator fiind pr. Felician Tiba. La Liturghia de încheiere, duminică, 8 decembrie, celebrant principal a fost Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, concelebrând pr. Felician Tiba, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă şi pr. Pavel Beşleagă, parohul comunităţii.
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian va avea loc o întâlnire cu persoanele văduve. Tema propusă spre meditare este „Discipoli misionari cu «regim» special”, cu aluzie directă la statutul specific persoanelor văduve, şi va fi propusă de către o persoană de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.
„Către fraţii mei şi surorile mele bătrâni!”: aşa se adresa Sfântul Ioan Paul al II-lea destinatarilor Scrisorii sale către bătrâni, la 1 octombrie 1999. Papa avea deja 79 de ani şi a scris celor de vârsta sa la sfârşitul unui an pe care Naţiunile Unite îl declaraseră „Anul Internaţional al Bătrânului”.