Traian: Întâlnirea de iarnă cu familiile

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la Centrul „Gaudium et Spes” Traian a avut loc „Un weekend cu familiile în familie” sau întâlnirea de iarnă a familiilor. Tema întâlnirii a fost: „De ce noi?”

La un moment dat, văzând zăpada de afară, ne-am şi întrebat cu soţul dacă se va mai ţine întâlnirea de la Traian, pe care, trebuie să o spunem, o aşteptam cu nerăbdare. Cum ne preocupam noi, am văzut o postare de-a părintelui Felician Tiba: „Se ţine întâlnirea de azi cu familiile, sigur că se ţine!”, însoţită postarea şi de două fotografii cu zăpada dată la o parte, pregătită curtea pentru a ne întâmpina. Aşa că am pornit la drum…

Întâlnirea a debutat cu salutul părintelui Felician şi cu o conferinţă pe tema zilei: „De ce noi?” Conţinutul, după cum ne-a explicat părintele, era dat de câteva puncte dintr-o carte cu acelaşi nume, carte care o va completa pe cea existentă „Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc” şi care este un răspuns la problemele de astăzi ale familiilor. În consecinţă, noi am fost privilegiaţi să fim primii care află despre acest nou proiect al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.

„Totul pentru ea!”, „Cu precauţie pentru el”, „Băiatul intră în viaţa unei fete atât cât este lăsat!”, „Cuptorul şi frigiderul”, „Nu, nu era aşa!”, „Indiferenţa faţă de credinţă”, „De ce nu-mi mai aduce flori?”, „Soţul şi canapeaua din sufragerie”. Acestea sunt câteva din temele abordate, atât în timpul conferinţei, cât şi în conţinutul cărţii care urmează să apară.

După conferinţă au avut loc două ateliere de discuţii, în cadrul cărora fiecare dintre participanţi a avut posibilitatea să-ţi exprime un punct de vedere personal cu privire la câteva teme, pornind fiecare de la experienţa proprie.

A urmat Sfânta Liturghie în cadrul căreia, la predică, pornind de la Sfântul Toma de Aquino, sfântul zilei, şi folosindu-se de lecturile propuse pentru această comemorare, am fost introduşi în taina sfinţenie, care, aşa cum spunea pr. Felician, „se manifestă în atâtea feluri”, inclusiv pe cale intelectuală, aşa cum este cazul Sfântului Toma de Aquino.

După prânz am avut posibilitatea să punem în comun cele discutate în cadrul grupurilor, fiind acesta un moment foarte frumos şi bine „gustat”.

Copiilor li s-a acordat o atenţie deosebită în cele două săli dedicate lor: „Sala copiilor sub şapte ani” şi „Sala copiilor peste şapte ani”.

La final ne-am dat seama că timpul a trecut foarte repede, că ne îmbogăţisem cu multe idei noi şi frumoase şi abia aşteptăm şi alte întâlniri cu familiile.

Vii mulţumiri tuturor celor care stau alături familiei!

Viorica şi Ioan Cadar

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Focşani: Misiuni populare despre drumul familiei

În perioada 10-13 aprilie 2025, pentru comunitatea din Focşani au fost zile de har şi reînnoire spirituală prin misiunile populare sub îndrumarea părintelui predicator Felix Măriuţ. Tema misiunilor a fost: „Drumul familiei spre Înviere: iertare, speranţă, post şi rugăciune”.

Citește mai mult »

Padova: Trei zile de har – misiuni populare dedicate familiei

Comunitatea romano-catolică română din Padova a trăit trei zile de profundă încărcătură spirituală în cadrul misiunilor populare dedicate familiei, desfăşurate în lumina Anului Jubiliar în perioada 11-13 aprilie 2025. Invitat special şi predicator al acestor zile de har a fost părintele Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei în Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2025 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA