A contempla prezența lui Dumnezeu, să nu ne amăgim, este o cucerire pe care trebuie să o realizăm zi după zi, de-a lungul celor douăzeci și patru de ore. Este adevărat că de multe ori suntem cu capul în nori, petrecem mult timp dormind, fără să numărăm minutele pe care le aruncăm la gunoi, târându-ne dezgustați prin viață… Dar putem învăța să valorificăm mai bine ceasurile pe care le avem la dispoziție, învățând să trăim cu Dumnezeu: o rugăciune simplă, un semn al crucii, să ne amintim un cuvânt din Evanghelie, … sunt mici semne care ne ajută să trăim Prezența. Să facem un semn al crucii înainte de prânz, nu înseamnă să spunem „acum, că am plătit taxa rugăciunii, putem mânca liniștiți”. Nu! Ci exprimă dorința de a-L invita pe Dumnezeu să stea, la masă, împreună cu întreaga familie ca să învățăm să trăim comuniunea cu El și între noi.

Acolo unde comunitatea este închisă la a primi noi persoane deoacere „ne simţim bine noi între noi”, de la un timp se va observa cum, precum într-o familie în care nu există fecunditate spirituală, viaţa tinde să se repete, să se ofilească, să se plieze pe ea însăşi.
A lăsa noi persoane să intre, înseamnă, în mod sigur, a lăsa să moară o parte din sine şi din afecţiunea deja consolidată pentru a ne lărgi inima spre noi fraţi. A ne lăsa deranjaţi este deci, a ne deschide inima spre alţi fraţi care au extrem de multă nevoie de Isus, de mântuirea Sa şi de a experimenta o viaţă fraternă în comunitate.

„În calitate de cuplu, de familie, ce scop aveți în viață?”