Helen Syski își găsește liniștea în sfaturile din cartea Venerabilului Fulton J. Sheen, Pacea sufletului.

Copiii erau, în sfârșit, cu toții la școală.

Vacanțe, boală, călătorii: au trecut luni de zile de când nu am mai avut un moment de reculegere a gândurilor și de ordine în zi… sau măcar timp de o cafea. Am respirat adânc, încercând să-mi limpezesc anxietatea neclară a tuturor lucrurilor de care trebuie să mă ocup, dar de care acum parcă nu-mi amintesc.

Când am intrat în capela de adorație, întrebările se înghesuiau în mintea mea. Aceste verificări atât de importante erau presărate cu multe neajunsuri… Discernerea implicării mele în slujirea parohială și în administrația școlii publice era amestecată cu multe gânduri despre lapte, pui congelat și piese de puzzle pierdute. Reflecția asupra sufletelor copiilor mei s-a combinat cu retururi de la Amazon și pantofi plini de noroi…

Știm cu toții cum se termină aceste tornade mentale: sunt la fel de nesemnificativă ca un fulg. Sunt incompetentă. Sunt o mamă patetică pentru că ceea ce vreau să fiu nu se potrivește cu ceea ce sunt. Am mai respirat o dată adânc și am îngenuncheat în fața lui Isus aflat în monstranță pentru a lăsa totul să treacă.

-Isuse, îndepărtează-mi teama că ascultarea ta va include un discurs de modelare. Isus, vreau să știu ce vrei de la mine, de aceea sunt aici! Și știu că nu voi auzi vocea Ta dacă nu sunt dispus să ascult tot ceea ce ai Tu de spus!

În ciuda celor mai bune intenții ale mele, m-am pregătit să aflu toate lucrurile pe care le-am făcut greșit.

Apoi EL a vorbit:

FII ACOLO UNDE EȘTI. CU TOATA FIINȚA.

Poate copiii dumneavoastră sunt la o școală publică. FIȚI ACOLO.

Poate casa dumneavoastră trebuie îngrijită. FIȚI ACOLO.

Poate familia ta are nevoie de un restart nutrițional. FIȚI ACOLO.

Ați fost chemat să scrieți. FIȚI ACOLO.

Îmi amintesc de cartea lui Fulton Sheen ,,Pacea sufletului” și de discuția sa despre disperare:

Este o dorință disperată fie de a fi el însuși, fie de a nu fi el însuși; o persoană fie vrea să se transforme într-o ființă absolută, necondiționată, independentă, autosubzistentă, fie vrea cu disperare să scape de ființa sa, de limitarea, contingența și finitudinea ei. Ambele atitudini manifestă eterna revoltă a finitului împotriva infinitului: Non serviam. (Pacea sufletului, 19)

Nu ar fi minunat să ai întotdeauna dreptate, să știi întotdeauna că ceea ce faci este corect, să poți decide singur ce este corect? Dintr-o dată, nu mai există decizii greșite, nimic care să nu fie la îndemâna ta. Un control perfect, tot ce-ți place. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, descoperim că acest control este un fals, iar finitudinea noastră, eșecurile noastre, limitările și dependențele noastre ne scufundă ca niște bolovani. Acum vrem să fim cât mai departe de pielea noastră. Această ezitare ne obosește sufletul. Suntem într-un război constant cu noi înșine.

Printr-o astfel de revoltă, un om se expune conștientizării nimicniciei și singurătății sale. În loc să găsească un sprijin în cunoașterea faptului că, deși este contingent, este ținut în existență de un Dumnezeu iubitor, el caută acum încrederea în sine însuși și, nereușind neapărat să o găsească, devine victima spaimei. Căci teama este legată de un ceva necunoscut, copleșitor, atotputernic – care poate lovi când sau unde nu se știe. Groaza este pretutindeni și nicăieri, în jurul nostru, teribilă și nedefinită, amenințându-ne cu o anihilare pe care nu ne-o putem imagina sau chiar concepe. (19-20)

Ce descriere viscerală a acelei temeri care se așează pe inimile noastre! Mai ales la trezirea de la ora 2 dimineața, când grijile și frământările ni se învârt în cap.

Remediul?

Deși nu sunteți nimic, sunteți ținuți în mâinile unui Dumnezeu iubitor.

Iată de ce trebuie să fim acolo unde suntem, pe deplin. Locul în care ne aflăm este în mâinile lui Dumnezeu.

,,Helen, ai tu încredere în Mine?”

Această încredere nu înseamnă că totul va merge bine pentru mine. Această încredere este aceea că El mă are în mâinile Sale, că El poate face toate lucrurile noi, că El poate aduce binele din orice. Că orice ar veni, El este cu mine întotdeauna până la sfârșitul timpului, că orice rău aș putea experimenta nu este sfârșitul poveștii.

Nu suntem niciodată singuri și, oricum, nimic nu a depins vreodată de noi.

Diavolul vrea ca noi să credem că răstignirea este sfârșitul poveștii lui Isus și să ne fixăm asupra propriilor noastre cruci și răstigniri. Dar noi știm că Isus a înviat din morți și s-a înălțat la cer și că El trăiește și domnește chiar și acum.

Acum trăim pe deplin, știind că a fi contingent și dependent de Dumnezeu ne eliberează să fim noi înșine, încrezători și împăcați, pentru că nu ne bazăm pe noi înșine, ci mai degrabă pe harul Său.

Iubirea Lui este cea care ne-a adus la existență, iubirea Lui este cea care ne susține și, cu siguranță, iubirea Lui va scrie sfârșitul poveștii noastre.

Helen Syski

Sursa: www.catholicmom.com