
Comuniune și spiritualitate în Familia „Miezul Zilei”
Duminică, 19 noiembrie 2023, copiii și familiile lor, care se întâlnesc în fiecare duminică la Liturghia de la ora 12 în Catedrala Sfântul Nicolae, au avut parte de o zi deosebită.
,,Iubirea este începutul totului”
,,În logica iubirii se aplică alte reguli”
,,Catalogând persoanele, deja ne îndepărtăm de logica lui Dumnezeu”
,,Isus iubește inclusiv persoana pe care eu nu pot să o iert”
,,Adevărata iubire este când se acceptă şi părţile mai slabe ale soţului”
,,Cel ce se umilește, iubește și slujește „
,,Nu există iubire fără milă, acesta este condimentul esențial”
,,Nu aștepta ca celălalt să facă primul pas, să se schimbe, fă tu primul pas și apoi acceptă-l pe celălalt”
,,Iubirea mântuitoare a lui Isus pentru lume este purtată de către soți, aceștia având capacitatea de a vesti în mod credibil că Dumnezeu este Iubire’”
,,Cum pot soții să-L vestească pe Isus cel umil și sărac? Lăsând să se dezvolte în ei pecetea Spiritului Sfânt, aceasta acționând, însă, numai la cerere”
,,Secretul vieții Spirituale este să ne deschidem inima pentru iubirea lui Isus”
,,A-i iubi pe toți, mereu, așa cum face Dumnezeu, ar trebui să devină un proiect de viață.”
,,Isus se căsătorește cu Omenirea, fără a elimina pe nimeni”
,,Suntem convinşi că în familiile noastre Dumnezeu are cuvântul cel mai important?”
La Hotelul Sântana din Sânmartin, s-au desfășurat în intervalul 18-20 noiembrie 2022, Exercițiile Spirituale Eparhiale pentru Adulți și Familii. La început de Post al Crăciunului, aproape 100 de participanți, din diverse locuri ale țării (Arad, Carei, Beznea, Pișcolț, Maramureș, Marghita, Șimleu, Zalău, Beiuș și Oradea) au aflat cum ar putea, în mod practic, în viața de zi cu zi, să-L urmeze pe Isus – Mirele Bisericii.
Organizatori ai evenimentului și relatori au fost Părintele Mihai Vătămănelu, Vicar general și Părintele Mihai Tegzeș, Vicar cu pastorația familiei. Cuvântul de învățătură a fost împărțit în patru conferințe, având temele: Imitarea lui Isus – Mirele sărac și umil; Imitarea lui Isus – Mirele răbdător și milostiv; Imitarea lui Isus – Mirele care caută mereu voia Tatălui și Imitarea lui Isus – Mirele în neînțelegere, în singurătate și în trădare.
Programul a mai cuprins, pe lângă Sfânta Liturghie, și momente de rugăciune, de împărtășire, de adorație și de celebrare penitențială, toate acestea într-o binecuvântată atmosferă de comuniune, percepută de către toți cei prezenți. Și Biserica Greco-Catolică din Felix, însuflețită de familia Părintelui Folea Florin, a fost o gazdă primitoare a participanților pentru anumite părți ale programului.
Ca de fiecare dată, oricât de încărcată ar fi agenda sa, Preasfințitul Virgil Bercea a dorit să fie alături de credincioșii prezenți pentru a-i asigura de preocuparea sa, de căldura sentimentelor cu care-i însoțește pe calea credinței, fiindu-le mereu aproape sufletește. Preasfinția Sa i-a încurajat pe cei prezenți să fie ,,umili în respectul unuia față de celălalt, … săraci în ipocrizie, în răutate, în răzbunare, în îngâmfare și în orgoliu, dar bogați în iubire”, … totodată să încerce sa trăiască ,,această bucurie de a sta împreună unii cu alții, ajungând acasă mai plini de entuziasm, cu un avânt fantastic pentru a merge în lume și a birui totul”.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp de har și îl rugăm să ne dea puterea de a aplica în viața de toate zilele cele învățate. Conform catehezelor, rolul Exercițiilor Spirituale este acela de a ne ajuta să înțelegem cum să răspundem iubirii cu iubire, având fiecare, fără a fi conștienți de multe ori de aceasta, demnitatea de fii ai lui Dumnezeu și având în același timp privilegiul de a fi iubiți de către Dumnezeu așa cum suntem, chiar fără a face ceva deosebit.
Laura Ologu
Sursa: egco.ro
Sursa: www.magisteriu.ro

Duminică, 19 noiembrie 2023, copiii și familiile lor, care se întâlnesc în fiecare duminică la Liturghia de la ora 12 în Catedrala Sfântul Nicolae, au avut parte de o zi deosebită.
Vom întreprinde în aceste pagini un parcurs de reflecție şi de rugăciune despre „misterul mare”, adică despre marele dar pe care soţii îl primesc în sacramentul căsătoriei, un mare mister care nu se opreşte la uşile bisericii – după oficierea ritului căsătoriei – ci continuă printr-o celebrare liturgică, printr-un cult propriu.

Campania internaționalǎ „40 de zile pentru viațǎ” este interconfesionalǎ și se organizeazǎ din anul 2007, în aceeași perioadǎ în peste 1000 locații din lume, din 64 de țǎri, inclusiv la Oradea. Peste 23.000 de copii au fost salvați de la avort în aceastǎ perioadǎ.
La Oradea, este a patra ediție, desfǎșuratǎ lângǎ Maternitate din 27 septembrie și pânǎ în 5 noiembrie a.c. între orele 8.00-13.00, de luni pânǎ vineri, și între orele 13.00-16.00 sâmbǎta și duminicǎ. Aici sunt prezenți oameni voluntari care cred cǎ viața are valoare și trebuie apǎratǎ, manifestând cu pancarde pro-viațǎ.