Fotos: World Meeting Of Families 2022 Facebook
FAMILIA BELTRAME QUATTROCCHI, CELULĂ VIE GENERATOARE DE SFINȚENIE (Francesco Beltrame Quattrocchi)
Luigi și Maria Beltrame Quattrocchi, au trăit la Roma în secolul al XX-lea. Ei sunt primul cuplu beatificat în calitate de cuplu, și nu individual, din întreaga istorie a Bisericii Catolice, de către Papa Ioan Paul al II-lea, în catedrala Sfântul Petru, la 21 octombrie 2001.
Suntem rude din partea tatălui meu, dar apoi, ca adult, în 2009, am fost adoptat de ultima lor fiică, Enrichetta, astăzi venerabilă, care a intenționat astfel să dea un semn de continuitate, chiar și la nivel pământesc, operei celor doi fericiți, încercând să transmită oamenilor din zone și culturi diferite experiența bunicilor mei adoptivi și a celor patru copii ai lor.
Nu am avut ocazia să îl cunosc personal pe Luigi, pentru că s-a stins din viață în 1951, cu mai puțin de doi ani înainte de nașterea mea, dar pot afirma că am avut privilegiul și darul de a fi martor ocular al abordării vieții lui Luigi și a Mariei și a activității lor de-a lungul mai multor decenii, tocmai pentru că am avut ocazia să le observ direct. Simt astfel că este de datoria mea să deschid lumii acest dar (unul dintre multele primite) și să nu-l păstrez pentru mine, evitând orice intenție pedagogică sau didactică față de cei care mă ascultă.
Premisa – pentru mine de la sine înțeleasă, pentru mulți în schimb subiect de întrebări pe care încă le primesc, așa cum le-au primit copiii lui Louis și Maria după beatificarea lor în 2001 – este că vorbim de oameni normali care au format o familie absolut normală, capabilă zi de zi, cu consecvența constantă a cuvântului, al exemplului și a rugăciunii să îi ajute pe copiii lor să învețe să trăiască, să gândească, să procedeze, în bucuria de a se ști iubiți întotdeauna de Tatăl lor ceresc. Și de a ști că au posibilitatea, în virtutea Harului divin, de a-l iubi cu o inimă liberă, mai presus de orice eveniment, mai presus de orice pasiune, mai presus de orice obstacol.
Luigi și Maria au trăit venirea copiilor lor ca pe un multiplicator al legăturii lor de iubire deja intensă ca proaspăt căsătoriți la douăzeci de ani, pentru că erau uimiți de acei micuți care le erau încredințați ca un dar. Pentru ei, a fost un răspuns foarte clar la întrebarea tuturor despre ce este viața și, în consecință, care este cel mai bun mod de a o parcurge, străduindu-se să înțeleagă valoarea ei autentică. Au parcurs astfel un secol de istorie alături de familia lor și au oferit, luminați de Isus, de la care și-au inspirat mereu comportamentul lor și celor patru copii ai lor, o îngrijire continuă, împărțită între ei, dar mereu atentă și respectuoasă față de personalitățile individuale diferite și puternice ale membrilor celulei familiale, inclusiv ale bunicilor.
Celula familiei lor era structurată ca orice celulă vie, destinată replicării propriului material genetic ca expresie a impulsului vital pe care biologia îl observă, dar pe care nu-l poate explica până acum, dotată cu o membrană proprie care o identifică ca unicum, capabilă, pe de o parte, să o protejeze de infiltrarea agenților din mediul extern potențial nocivi pentru ea, iar pe de altă parte, să fie permeabilă într-un mod mai mult sau mai puțin selectiv în ceea ce privește stimulii pozitivi asupra ei și, mai ales, să transmită propriile mesaje către lumea exterioară: ca și ființa umană, care nu este făcută să trăiască singură.
O celulă vie, generatoare de mesaje și acțiuni, capabilă să asculte și să fie ascultată, elemente indispensabile pentru a permite dialogul cu ceilalți, în sens ecumenic, fără prejudecăți.
De aici și respectul lui Luigi și al Mariei pentru ospitalitatea pe care o practicau față de oricine le bătea la ușă, din orice motiv și la orice oră. Una dintre amintirile mele din copilărie este prezența în centrul mesei din sufrageria din casa lor din Roma, Via Depretis, unde locuiesc și acum, a unui telefon (cu fir!), astfel încât să fie mereu gata să ajute pe oricine avea nevoie, chiar și în timp ce mâncau, chiar și în prezența altor oaspeți.
Luigi și Maria au identificat îngrijirea continuă a unității familiale ca fiind obiectivul principal al gândirii și acțiunii lor zilnice, pentru a da rezultate concrete iubirii lor reciproce, născută intens și cald în tinerețe și alimentată treptat în timp prin alegerea lor. Datorită acestei viziuni strategice, au reușit să desfășoare acțiuni obișnuite într-un mod extraordinar, în vremuri uneori foarte complexe, cum ar fi cele două războaie mondiale, care i-au văzut, de asemenea, protagoniști activi, mai ales prin acțiunile copiilor lor. După armistițiul italian din 8 septembrie 1943, până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, casa din Via Depretis a fost un refugiu sigur pentru câteva zeci de evrei persecutați politic și disidenți clandestini, care au fost găzduiți pe rând, îmbrăcați ca niște benedictini și dotați cu cărți de identitate autentice pentru a le permite accesul, în gara Termini din apropiere, controlată de forțele germane, la trenurile care se îndreptau spre siguranța din Regatul Sudului deja eliberat de Aliați. Celula familiei Beltrame Quattrocchi a acționat în mod hotărât și sinergetic pentru a asigura eficiența acestei operațiuni de mare risc: comandamentul germanic își avea de fapt sediul la Viminale, o clădire adiacentă casei din Via Depretis! Având în vedere faptul că toți erau oameni hotărâți și plini de energie din toate punctele de vedere, am considerat întotdeauna această operațiune ca fiind un act spontan de mare generozitate față de ceilalți, copil doar al voinței propriei familii. În schimb, a fost mult mai mult, în termeni de angajament și de expunere corespunzătoare la risc. În cursul anului 2012, am fost de fapt informat de către ofițeri ai poliției de stat italiene că aceasta a fost o operațiune organică coordonată cu serviciile secrete aliate. Am primit copii ale unor documente desecretizate de la OSS (Office Strategic Services, SUA, care mai târziu a devenit CIA, Agenția Centrală de Informații) și dosarele de serviciu militar ale lui Don Tarcisio și Don Paolino. Aceste documente atestă în mod oficial că cei doi frați benedictini – în strânsă coordonare cu mănăstirea și cu municipalitatea din Subiaco (de unde provin mantourile și cărțile de identitate originale care urmau să fie autentificate în mod fals pentru a alimenta sistemul de „vocații târzii”, conceput de abatele Caronti, chiar cel care i-a primit ca tineri în mănăstirea Sfântul Ioan din Parma) – au acționat ca adevărați agenți secreți pentru Aliați, Don Tarcisio, la Roma, ca șef al bandei Travertino, și Don Paolino, la Parma, ca șef al rețelei NEMO în teritoriile ocupate. Luigi și Maria au știut și au reușit să supravegheze și să protejeze totul cu mare curaj și discreție înțeleaptă, având mereu încredere în Isus. La urma urmei, ceea ce se întâmpla în casa lor era tocmai rodul matur al grijii lor părintești pentru copiii lor, în concordanță cu pregătirea care le fusese dată cu atâția ani înainte.
Un comportament concret și exemplar de grijă atentă inspirată de valorile Evangheliei a fost cel pus în aplicare în 1924 de Luigi, când au apărut chemările Domnului pentru cei doi fii ai săi, Filippo (părintele Tarcisio) și Cesare (părintele Paolino), independent și fără să știe unul de celălalt. În acel moment, vestea s-a răspândit printre prietenii și cunoscuții lui Luigi, care deținea o poziție importantă în Regatul Italiei și era o persoană autorizată și respectată pentru marele său echilibru. Sugestiile și sfaturile veneau de acasă că cei doi băieți ar trebui să fie trimiși la Gregorian: cu siguranță ar fi avut o carieră ecleziastică minunată: monsenior, episcop și așa mai departe. Luigi i-a adunat pe Filip și pe Cezar în jurul unei mese și, foarte simplu, le-a spus cam așa: „Ascultați, fiii mei, dacă intenționați să faceți carieră, sunt aici gata să vă ajut la universitate în ceea ce veți alege liber, dar dacă alegeți să deveniți preoți, trebuie să-mi promiteți că veți fi întotdeauna simpli preoți, pentru că chemarea lui Dumnezeu, dacă este autentică, este cu totul altceva decât un instrument de carieră”. Acest mesaj a fost foarte clar, fiii l-au înțeles bine și, mai ales, nu și-au trădat niciodată promisiunea făcută tatălui lor.
Scrisorile de dragoste dintre cei doi și scrisorile către copiii lor, care au fost toate colectate și publicate, sunt dovezi importante ale comportamentului lui Luigi și al Mariei.
Scrisorile de dragoste pe care și le-au schimbat marchează un parcurs de comuniune și armonie progresivă care poate fi reprezentat în termeni muzicali, începând cu acordarea instrumentelor lor, trecând printr-un timp de preludiu al iubirii lor, culminând cu o adevărată simfonie conjugală. Apoi există scrisori către copiii lor care atestă continuitatea grijii față de ei. Un exemplu notabil în profunzime este o scrisoare a Mariei către cei doi fii benedictini ai ei din mănăstirea Parma, datată 1926, ca răspuns la o scrisoare a lui Don Tarcisio și Don Paolino, care își exprimau dezamăgirea față de un comportament pe care îl considerau nu atât de consecvent ca exemplu de sfințenie dat de superiorii lor. Maria le-a răspuns într-o manieră clară și luminată: „Copiii mei, amintiți-vă că sunteți acolo pentru a vă sfinți pe voi înșivă, nu pentru a judeca sfințenia altora”. Luigi și Maria cunoșteau bine valoarea scrisului, atât pentru a putea transmite în mod complet și atent mesajul lor despre un anumit eveniment la un moment dat în istorie, cât și pentru a lăsa copiilor lor amintiri pe termen lung despre grija continuă a unității lor familiale, știind că aceasta va dăinui cu mult dincolo de viețile lor pământești respective. Se poate spune că au fost capabili să conceapă și să pună în aplicare un plan pe termen lung, punând în aplicare un model de familie care ar putea fi cu siguranță urmărit prin mijloace normale și care ar putea fi adaptat la diferite culturi și zone geografice. În acest sens, faptul istoric inovator este că s-au angajat ca și constructori și curatori atenți și permanenți ai unui model de unitate familială ghidată de Isus, capabilă să dialogheze cu toate celelalte unități familiale, chiar și cu cele foarte diferite de modelul lor, pentru a face accesibilă tuturor frumusețea oamenilor în dialog între ei și cu natura și pentru a putea înțelege pe deplin valoarea darului vieții. Luigi și Maria erau conștienți de faptul că omnia mutantur et cuncta novantur, că toate lucrurile se schimbă și că tocmai datorită acestor schimbări este posibil să reușim să le păstrăm valoarea inițială mereu reînnoită și ridicată. Provocarea lor de a se gândi să se vrea – și să se iubească – unii pe alții prin acea mică celulă care este familia, poate fi preluată și urmărită, pentru binele lumii viitoare, împreună cu hotărârea de a căuta cu umilință și de a reînnoi cu umilință în fiecare zi marea încredere în planul lui Isus. Ar trebui subliniat faptul că exemplul propunerii lor nu este doar disponibil, ci și ușor de utilizat.
Celula familiei lui Andrea și Patrizia, care au avut ocazia să preia cumva ștafeta lui Luigi și Maria și să povestească mai jos experiența lor, nu face decât să dovedească acest lucru câteva decenii mai târziu. Dar ceea ce Luigi și Maria au pus în practică merge atât de departe încât conturează o adevărată linie directoare, care se poate aplica oricui și care identifică drept cale generatoare de sfințenie, grija continuă și totală față de propria familie: unul dintre secretele esențiale pentru o viață fericită în lumea care va veni.
Descarcă întreaga conferință aici.
Sursa: romefamily2022.com
