Longevitatea: simbol și oportunitate

miercuri, 2 martie 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În relatarea biblică a genealogiilor primilor părinți uimește imediat longevitatea lor enormă: se vorbește despre secole! Când începe, aici, bătrânețea? Se pune întrebarea. Și ce anume înseamnă că acești părinți antici trăiesc așa de mult după ce au dat naștere la copii? Părinți și copii trăiesc împreună, timp de secole! Această cadență seculară a timpurilor, relatată cu stil ritual, conferă raportului dintre longevitate și genealogie o semnificație simbolică puternică, foarte puternică.

Este ca și cum transmiterea vieții umane, așa de nouă în universul creat, cerea o inițiere lentă și prelungită. Totul este nou, la începuturile istoriei unei creaturi care este duh și viață, conștiință și libertate, sensibilitate și responsabilitate. Noua viață – viața umană -, cufundată în tensiunea dintre originea sa „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu și fragilitatea condiției sale muritoare, reprezintă o noutate de descoperit în întregime. Și cere un timp lung de inițiere, în care este indispensabil sprijinul reciproc între generații, pentru a descifra experiențele și a se confrunta cu enigmele vieții. În acest timp lung, lent, este cultivată și calitatea spirituală a omului.

Într-un anumit sens, fiecare trecere de epocă, în istoria umană, ne repropune această senzație: este ca și cum ar trebui să luăm de la capăt și cu calm întrebările noastre despre sensul vieții, când scenariul condiției umane apare aglomerat cu experiențe noi și cu întrebări inedite. Desigur, acumularea memoriei culturale mărește obișnuința necesară pentru a înfrunta trecerile inedite. Timpurile de transmitere se reduc; dar timpurile de asimilare cer mereu răbdare. Excesul de viteză, care obsedează de acum toate trecerile din viața noastră, face fiecare experiență mai superficială și mai puțin „hrănitoare”. Tinerii sunt victime inconștiente ale acestei sciziuni între timpul de pe ceas, care vrea să fie ars, și timpurile vieții, care cer o „dospire” justă. O viață lungă permite să se experimenteze aceste timpuri lungi și daunele grabei.

Desigur, bătrânețea impune ritmuri mai lente: dar nu sunt numai timpuri de inerție. De fapt, măsura acestor ritmuri deschide, pentru toți, spații de sens al vieții necunoscute de obsesia vitezei. A pierde contactul cu ritmurile lente ale bătrâneții închide aceste spații pentru toți. În acest orizont am voit să institui sărbătoarea bunicilor, în ultima duminică din iulie. Alianța între cele două generații extreme ale vieții – copiii și bătrânii – ajută și celelalte două – tinerii și adulții – să se lege reciproc pentru a face existența tuturor mai bogată în umanitate. Este nevoie de dialog între generații: dacă nu există dialog între tineri și bătrâni, între adulți, dacă nu există dialog, fiecare generație rămâne izolată și nu poate transmite mesajul. Un tânăr care nu este legat de rădăcinile sale, care sunt bunicii, nu primește forța – așa cum copacul are forța de la rădăcini – și crește rău, crește bolnav, crește fără referințe. Pentru aceasta trebuie căutat, ca o exigență umană, dialogul între generații. Și acest dialog este important tocmai între bunici și nepoți, care sunt cele două extreme.

Să ne imaginăm un oraș în care conviețuirea diferitelor vârste face parte integrantă din proiectul global al habitatului său. Să ne gândim la formarea de raporturi afectuoase între bătrânețe și tinerețe care se iradiază asupra stilului general al relațiilor. Suprapunerea generațiilor ar deveni izvor de energie pentru un umanism realmente vizibil și trăibil. Orașul modern este în mod tendențial ostil față de bătrâni (și nu întâmplător este așa și pentru copii). Această societate care are acest spirit al rebutării și rebutează atâția copii nevoiți, rebutează bătrânii: îi rebutează, nu sunt de folos și îi pune la casa pentru bătrâni, la azil… Excesul de viteză ne pune într-o centrifugă care ne suflă ca pe confeti. Se pierde complet privirea de ansamblu. Fiecare se agață de propria bucățică, ce plutește pe fluxurile orașului-piață, pentru care ritmurile lente sunt pierderi și viteza înseamnă bani. Excesul de viteză pulverizează viața, nu o face mai intensă. Și înțelepciunea cere să se „piardă timp”. Când tu te întorci acasă și îl vezi pe fiul tău, pe fiica ta și „pierzi timp”, dar acest colocviu este fundamental pentru societate. Și când tu te întorci acasă și este bunicul sau bunica, poate nu raționează bine sau, nu știu, a pierdut un pic capacitatea de a vorbi, și tu stai cu el sau cu ea, tu „pierzi timp”, dar acest „a pierde timp” fortifică familia umană. Este necesar să petrecem timp – un timp care nu este plătit – cu copiii și cu bătrânii, pentru că ei ne dau o altă capacitate de a vedea viața.

Pandemia, în care încă suntem constrânși să locuim, a impus – foarte dureros, din păcate – o capitulare în fața cultului obtuz al vitezei. Și în această perioadă bunicii au fost un dig în calea „deshidratării” afective a celor mai mici. Alianța vizibilă a generațiilor, care armonizează timpurile și ritmurile lor, ne restituie speranța de a nu locui viața în zadar. Și restituie fiecăruia iubirea față de viața noastră vulnerabilă, blocând strada spre obsesia vitezei, care pur și simplu o consumă. Fraza cheie aici este „a pierde timp”. Și vă întreb pe fiecare dintre voi: tu știi să pierzi timpul, sau tu ești mereu grăbit de viteză? „Nu, mă grăbesc, nu pot…”? Știi să pierzi timpul cu bunicii, cu bătrânii? Știi să pierzi timpul jucându-te cu fiii tăi, cu copiii? Aceasta este piatra de comparație. Gândiți-vă un pic. Și asta restituie fiecăruia iubirea față de viața noastră vulnerabilă, blocând – așa cum am spus – strada spre obsesia vitezei, care pur și simplu o consumă. Ritmurile bătrâneții sunt o resursă indispensabilă pentru a percepe sensul vieții marcate de timp. Bătrânii au ritmurile lor, dar sunt ritmuri care ne ajută. Grație acestei medieri, devine mai credibilă destinația vieții spre întâlnirea cu Dumnezeu: un plan care este ascuns în crearea ființei umane „după chipul și asemănarea sa” și este sigilat în întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Astăzi există o longevitate mai mare a vieții umane. Asta ne oferă oportunitatea de a mări alianța între toate timpurile vieții. Atâta longevitate, dar trebuie să facem mai multă alianță. Și ne ajută și să mărim alianța cu sensul vieții în întregimea sa. Sensul vieții nu este numai la vârsta adultă, de la 25 la 60 de ani. Sensul vieții este totul, de la naștere la moarte și tu ar trebui să fii capabil să vorbești cu toți, să ai și raporturi afective cu toți, astfel maturitatea ta va fi mai bogată, mai puternică. Și ne oferă și această semnificație a vieții, care este întreagă. Duhul să ne dea inteligența și forța pentru această reformă: este nevoie de o reformă. Prepotența timpului de pe ceas trebuie să fie convertită la frumusețea ritmurilor vieții. Aceasta este reforma pe care trebuie s-o facem în inimile noastre, în familie și în societate. Repet: a reforma, ce anume? Ca prepotența timpului de pe ceas să devină convertită la frumusețea ritmurilor vieții. Alianța generațiilor este indispensabilă. Într-o societate în care bătrânii nu vorbesc cu tinerii, tinerii nu vorbesc cu bătrânii, adulții nu vorbesc cu bătrânii nici cu tinerii, este o societate sterilă, fără viitor, o societate care nu privește la orizont ci se privește pe ea însăși. Și devine singură. Dumnezeu să ne ajute să găsim muzica potrivită pentru această armonizare a diferitelor vârste: cei mici, cei bătrâni, cei adulți, toți împreună: o frumoasă simfonie de dialog.

 

Sursa: www.magisteriu.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Papa Francisc: „Bătrânii, de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”

„Fiți vigilenți pentru a nu marginaliza bătrânii în familiile sau în viața noastră”. Acesta a fost mesajul rostit de Papa Francisc în omilia sa de la Liturghia pe care a celebrat-o împreună cu Cardul Prefectului. Kevin Farrell cu ocazia celei de-a treia Zile Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor la Sf. Petru, în prezența a 8.000 de credincioși, printre care mulți bătrâni și bunici alături de nepoții și familiile lor. Gândindu-se la bunici și bătrâni, „de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”, Papa Francisc a propus o nouă lectură a trei povești ale Evangheliei zilei, începând cu un aspect pe care îl au toate în comun: creșterea împreună.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA