Fapt din viaţă:

Din totdeauna mi-au plăcut predicile în care, pe lângă explicaţiile pe marginea lecturilor, preotul, a prezentat şi un exemplu, un fapt concret din viaţă. Aşa se face că la una dintre predicile pe care le-am ascultat, nu de mult, preotul, a spus o pildă care m-a impresionat.

Spunea părintele: „Reiner Maria Rilke, un poet german, şi-a petrecut un anumit timp al studenţiei la Paris. Aici, pentru a ajunge la Universitate, străbătea zilnic, în compania unei prietene franceze o stradă foarte aglomerată. Într-un colţ al acelei străzi se afla zilnic o cerşetoare. Stătea adesea nemişcată, cu mâna întinsă şi cu ochii fixaţi în pământ.

Poetul nu-i dădea niciodată nimic, în timp ce prietena lui îi strecura adesea câte un bănuţ, continuând să meargă mai departe. Nedumerită, într-o zi, l-a întrebat pe poet: «De ce nu-i dai nimic acestei cerşetoare?» «Trebuie să-i dăm ceva pentru inimă, nu doar pentru mâini, îi răspunse el».

A doua zi, Rilke a venit cu un trandafir abia înflorit. L-a pus în mâna cerşetoarei şi a încercat să plece. Atunci s-a întâmplat ceva la care nici el nu se aştepta. Cerşetoara şi-a ridicat ochii, a luat mâna poetului, a sărutat-o prelung, s-a ridicat şi a plecat. O săptămână nu a mai văzut-o nimeni la locul ei.

După opt zile, femeia a revenit să cerşească. «Din ce o fi trăit biata femeie în aceste opt zile de când nu am mai văzut-o la cerşit?» l-a întrebat tânăra pe poet. «Din trandafir, a răspuns el, din trandafir!»”

Am considerat acest frumos exemplu, dar şi competenta explicaţie a lecturilor biblice ca pe o hrană necesară şi suficientă pentru o săptămână, până la următoarea ocazie de a gusta din nou din cuvântul Domnului. Nu-mi rămânea decât să practic ceea ce mă impresionase atât de mult!

S-a sfârşit liturghia şi, împreună cu cei doi copii ai mei, am plecat spre casă. La un colţ de stradă, ce să vezi? A fost o scenă exact ca în exemplul pe care tocmai îl ascultasem la predică, dar… câtă diferenţă!

La colţul bisericii se afla un cerşetor. Dar dacă prietena poetului îi mai strecura din când în când câte un bănuţ acelei cerşetoare, iar poetul i-a oferit un trandafir, din care, cerşetoara a trăit o săptămână, eu mi-am luat copii şi am mers mai departe. Prin mintea mea s-au perindat tot felul de idei: „Dacă este un hoţ? Sau poate este un om leneş care nu vrea să muncească şi a ieşit să cerşească! Sau poate este cineva care îşi cumpără alcool din banii pe care îi cerşeşte! De ce să ajut eu un astfel de om?”

Am ajuns în sfârşit acasă, dar, în acea zi, eu nu mi-am găsit deloc liniştea! Auzeam în sufletul meu cuvintele de la predică. Pilda ascultată devenea pentru mine reproş. Încercam să nu-mi mai amintesc nimic, ocupându-mă cu muncile obişnuite ale casei. Aşa am ajuns să schimb florile din camera copiilor, flori pe care le ştiam ofilite. Dar, surpriză! În grădină nu se mai afla nici o floare. M-am gândit imediat la cine ar fi putut să le fure. Dar nu le furase nimeni. Cei care le-au cules au fost chiar copiii mei. Le-au luat şi le-au dus cerşetorului pe care îl întâlnisem lângă biserică.

Erau atât de fericiţi pentru gestul pe care l-au făcut! Şi eu m-am bucurat pentru ingeniozitatea lor, dar… mi s-a făcut ruşine, pentru că eu nu aş fi avut o astfel de iniţiativă.

Mă ştiam o creştină bună, iar acum, copiii mi-au spus în mod indirect să mai am mult de lucrat. Ce greu este să pui în practică ceea ce auzi la predică! Şi totuşi, cât de uşor este! Dar… copiii mi-au demonstrat-o încă o dată, asta dacă mai era nevoie.

Biserica ne învaţă:

„Rolul social al familiei nu se poate opri numai la opera de procreare şi educaţie, cu toate că această operă reprezintă prima formă de expresie a familiei, formă de neînlocuit.

Familiile, singure sau asociate, pot şi trebuie să se dedice multiplelor opere de slujire socială, mai ales în folosul celor săraci şi al tuturor acelor persoane ori situaţii, unde nu pot ajunge organizaţiile de prevenire şi de asistenţă socială ale autorităţilor publice.

Contribuţia socială a familiei are originalitatea sa, care cere să fie mai bine cunoscută şi mai prompt favorizată, mai ales, datorită creşterii copiilor, antrenând cât mai mult posibil, pe toţi membrii familiei” (Familiaris consortio, 44).

Sfânta Scriptură confirmă:

”Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu, însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,1-4).

Învăţătură:

Având în vedere dreptatea distributivă, fiecare persoană, cu atât mai mult, fiecare familie, este chemată să asigure şi celui nevoiaş strictul necesar vieţii.

În lume sunt foarte mulţi săraci. Isus însuşi a vorbit despre ei şi ni i-a încredinţat spre ajutorare. La rândul ei, încă de la început, Biserica a instituit nenumărate forme de întrajutorare a săracilor. Şi societatea civilă, în diferite forme, încearcă măcar să atenueze din sărăcie, dacă nu să o înlăture în întregime.

Familiei însă îi revine nobila misiune de a-i ajuta pe săraci. Copiii vor trebui educaţi încă de mici să fie sensibili la necesităţile şi nevoile celor din jur. Implicaţi în actul de fiecare zi al convieţuirii din familie, ei vor înţelege care sunt „costurile” reale ale întreţinerii lor şi-i va preţui atât pe părinţi cât şi pe cei care nu au ce şi cât au ei.

Nu este nevoie totdeauna să se ofere unui sărac ceva material. Adevăraţii săraci niciodată nu-şi vor face „reclamă”. Ei trebuie să fie descoperiţi, încurajaţi şi educaţi în ceea ce priveşte condiţiile de trai, pentru că unii se mulţumesc doar cerşind şi nu încercând să lucreze pentru a putea subzista. Se poate întâmpla ca prin ajutorul nostru să încurajăm lenea, abuzurile de multe feluri şi aşa-zişii săraci să se întoarcă de fapt împotriva noastră.

Caritatea trebuie însoţită totdeauna de discreţie, de dreptate, de credinţă şi mai ales, de iubire.

Întreabă-te:

– Ce înseamnă pentru tine „a face caritate”?

– Ce părere aveţi despre cerşetorii de pe stradă?

– Încercaţi să treceţi dincolo de ceea ce a făcut poetul german, Reiner Maria Rilke. Ce vă spune gestul său?

– Care este dorinţa lui Isus faţă de cei săraci?

– Care este percepţia faţă de săraci şi sărăcie în general, în familia dumneavoastră?

Rugăciune:

Isuse, tu i-ai lăsat pe săraci pentru ca noi să-i susţinem prin generozitatea noastră. Deschide-ne larg inima şi mâinile pentru a ajuta acolo unde este necesar, pentru a încuraja acolo unde lipseşte curajul, pentru a da măcar un zâmbet celor care au uitat să mai zâmbească. Amin.

autor pr. Felician Tiba