La începutul lunii trecute a nins la Roma. Şi ce dacă a nins, veţi spune! A nins în atâtea părţi ale pământului, ninge de atâţia ani, ce e deosebit dacă ninge la Roma?

La Roma, totul e deosebit când ninge, pentru că de obicei nu ninge, iar când ninge, totul este „paralizat”. Este exact ceea ce s-a întâmplat la începutul lunii trecute.

Dincolo însă de zăpada în sine, ninsoarea de la Roma a tras un mare semnal de alarmă în ceea ce priveşte familia. Acum veţi spune, ce treabă are familia cu zăpada de la Roma!?

În dimineaţa în care ne-am trezit şi am găsit zăpadă afară, singurii care se mai încumetau să iasă din casă erau câţiva temerari dornici să fotografieze evenimentul atât de rar.

Printre ei, într-un parc, şi o familie. Erau doi părinţi tineri alături de copilul lor. Din mersul lor se putea vedea că nu erau obişnuiţi cu zăpada. Se vedea aceasta din faptul că nu erau pregătiţi să anticipe vreo eventuală alunecare. Ceea ce s-a şi întâmplat!

La un moment dat a lunecat copilul, după care, pentru că nu i-au dat drumul din mâini, deşi nu era nici un pericol, au lunecat şi au căzut şi părinţii unul peste celălalt. S-a făcut acolo o ambuscadă şi la propriu şi la figurat. Au început apoi să se certe şi să arunce vina de la unul la celălalt, chiar şi prin cuvinte „grele”. Copilul a început să plângă şi să strige: „Vreau acasă!” Şi au plecat!

Poate că la început acei părinţi erau bine intenţionaţi. Voiau să-i ofere copilului lor, dar şi lor înşişi o „ieşire” la zăpadă. Ceea ce nu era rău! Rău a fost faptul că odată ajunşi în parc, nu şi-au lăsat copilul liber. Îndreptăţiţi, vor spune unii! Trebuiau să fie atenţi, ca să nu lunece!

L-au „sufocat” pe copil cu atâta atenţie, iar aceasta s-a transformat apoi în „Vreau acasă!” Cine ştie ce o mai fi urmat şi acasă!

Mai întâi că erau într-un parc, apoi odată ajunşi acolo, l-ar fi putut lăsa pe copil liber să se bucure de zăpadă. Aşa ar fi avut timp şi pentru ei! Grija exagerată însă a stricat totul. Şi pentru că nu a fost destul, chiar şi în căderea copilului l-au ţinut de mână, ceea ce a provocat căderea tuturor şi apoi ceea ce a urmat.

Părinţi, săracii părinţi care fac totul pentru copilul sau copiii lor, care le scot spinii din peşte ca să nu facă ei efort, care le întind margarina şi dulceaţa pe pâine, ca să nu se murdărească ei, care le duc ghiozdanul până la şcoală, ca să nu îi doară spatele… Mai mult, părinţi care „cad” o dată cu copiii lor, pentru ca în căzătură să nu fie singuri! Iar libertatea copilului… unde mai este?

Când vor învăţa copii noştri să-şi scoată singuri spinii din peşte sau când îşi vor pune singuri margarină şi dulceaţă pe pâine? Şi mai ales, când vor învăţa că viaţa în sine are „preţul” ei şi că trebuie să fie pregătiţi să-l plătască?

Când părinţii fac totul în locul copilului, copilul nu mai are spaţiul necesar pentru a-şi dezvolta propriile aptitudini. Şi apoi şi copiii au „dreptul” să lunece pe zăpadă, pentru a învăţa cum se merge pe ea. Şi ei au dreptul să „înghită” câte un spin de peşte, dacă e să-l înghită, pentru a şti că peştele are spini şi că trebuie să fie atenţi. Şi de ce nu, şi ai eu dreptul să-şi pregătească singuri micul dejun, pentru că va veni o vreme când vor trebuie să pregătească nu doar micul dejun, ci şi prânzul, şi cina, să măture casa, să întâmpine oaspeţi, să-i ajute pe săraci, să întemeieze o familie, să aibă un loc de muncă, să conducă o firmă, o ţară… să-l descopere şi să creadă în Dumnezeu…

Zăpada de la Roma a arătat că părinţii de astăzi, copiii de ieri, care au „suferit” în felul lor, tot felul de privaţiuni, oferă copiilor de astăzi totul, fără a cere nimic în schimb. Ba mai mult, „schimbul”, de multe ori, sunt ei înşişi. Iar copiii cresc astfel, fără a se obişnui cu greutăţile vieţii, fără să ştie „costul” pâinii de pe masă, intensitatea durerii tatălui şi a mamei încovoiaţi sub povara şi aşa stresantă a muncii de zi cu zi, acolo unde aceasta mai există.

Zăpada de la Roma a scos în evidenţă o societate nepregătită…dar şi o familie şubredă, care, sub pretextul iubirii, sufocă… Iar societatea de mâine, va fi una sufocată? De noi depinde!

autor pr. Felician Tiba