Itinerar pastoral cu privire la pastorația ”familiei rănite” în Dieceza de Iași

inspirat din capitolul al VIII-lea din Amoris laetitia:

”A însoți, a discerne și a integra fragilitatea”

Material elaborat de pr. dr. Felician TIBA

Oficiul pentru Pastorația Familiei

Premisă

Familia nu este invenția omului! O găsim în proiectul originar al Creatorului, în decizia lui de a-l crea pe om ca bărbat și femeie și de a-l pune într-o continuă tensiune-atracție, cu scopul de a avea grijă de creație și de a-i perpetua planul de iubire prin deschiderea spre comuniune și spre viață.

Familia, prima locatară a paradisului pământesc, înconjurată de mireasma prezenței divine, cedează în fața Ispititorului de la început, pierzând astfel paradisul și odată cu el armonia interioară și exterioară. Începuse era păcatului… ”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” s-a transformat în ”divide et impera”, dezbină și stăpânește”! Dezbinat prin păcat, omul se lasă stăpânit de ceea ce l-a dezbinat!

Imediat după căderea în păcat, primii oameni au început să conștientizeze rolul ”goliciunii”, să ”inventeze” acuza, dușmănia, violența și lipsa de responsabilitate. Proiectul lui Dumnezeu cu privire la relația dintre bărbat și femeie, prin intervenția Diavolului, se transformă în concupiscență, în sudoare, în durere și în cele din urmă în moarte. Omul, bărbat și femeie, devine șubred și slab în fața provocărilor vieții, este dezorientat, având nevoie de cineva care să-l apere și să-i arate calea.

Întreg Vechiul Testament, nu este altceva decât o imagine simbolică a acestui ”strigăt” pe care omul lipsit de har îl orientează spre Cel căruia i-a întors spatele prin neascultarea originară. Un bărbat și o femeie au pierdut paradisul pământesc, împreună, bărbat și femeie, trebuie să-l recupereze!

Nunta din Cana Galileii revelează modelul de familie pe care l-a găsit Isus la momentul începerii activității sale publice: o familie lipsită de vinul bucurie și al harului, caracterizată de un mod de a fi searbăd, asemenea apei: incoloră, inodoră și insipidă.

Sacramentul Căsătoriei, instituit de către Isus Cristos la nunta din Cana Galileii, trasează în același timp și vocația familiei, care este ”bucuria”. Soții, nu doar că trebuie să se primească și să se accepte reciproc, ci trebuie să o facă cu bucurie! Ea este cea care trebuie să caracterizeze întreaga lor viață. Unde lipsește bucuria, locul ei este luat de suspiciune, de răceală, de acuză și în cele din urmă de dezbinare și de moarte, care în limbaj matrimonial se traduce prin lipsa iubirii.

Nu este întâmplător că bărbatul și femeia, tânărul și tânăra, poartă în ei, ca o zestre genetică, sămânța iubirii. Iubirea este cea care îi întâlnește, care îi deschide unul către altul, care îi unește, care îi deschide spre viață și comuniune și care îi ajută să rămână împreună ”și la bine, și la greu”, care îi ajută să trăiască indisolubilitatea. Iubirea însă este Dumnezeu!

Iubirea-Dumnezeu este opusul păcatului-Diavol! Iubirea unește, păcatul dezbină! Iubirea cheamă la viață, păcatul la moarte! Iubirea înseamnă forță, păcatul înseamnă slăbiciune! Slăbiciunea este caracteristica omului lipsit de iubire! Când din relația bărbat-femeie, chemați la viața de familie lipsește iubirea, lipsește partea ei esențială. În acest caz este nevoie de ajutor, ”spitalul de campanie”-Biserica trebuie activat și solicitat să intervină…

Ce găsește la fața locului?

La început relația bărbat-femeie, ca și cea dintre Adam și Eva din paradisul pământesc, este caracterizată de iubire, de armonie și de dăruire. Fiecare dă timp celuilalt, ascultă, primește, dăruiește, până acolo încât, în actul conjugal, în cadrul familiei, ajunge ”să se dăruiască”, devenind viață în copilul care vine.

Biserica, păstrătoarea și administratoarea tezaurului revelației, ca o echipă de medici care deschide trusa de prim ajutor, deschide familiei primele pagini ale cărții Genezei, arătându-i acesteia intenția Creatorului cu privire la ea. Sigur că durerea deranjează, că……..(Continuarea o puteți citii în documentul atașat)