Puteți fi săraci, dar nu murdari

Într-o lume în continuă mișcare, familia este și trebuie să rămână cea care să ne vorbească de geneza creației, de parcursul istoriei și de speranța în viitor. Ea este prima instituție voită de Creator pe acest pământ, este cea care a trecut testul timpului, locul în care se nasc geniile, primele fibre ale omului, dar și decăderea lui. În familie se învață omul, omenia și omenirea.

Zilele trecute am văzut o știre în care se vorbea despre patru copii ai căror părinți muriseră, dar care nu au acceptat să meargă în vreo instituție a statului deoarece sora lor mai mare, inspirată de un profund spirit matern, și-a asumat binele lor.

”Noi am purtat împreună și bunele și relele, spunea ea, cum să ne despărțim acum când avem mai mare nevoie unul de celălalt? Eu le amintesc fraților mei de iubirea de la început a părinților noștri, de construcția casei, de primele lor stângăcii în a fi familie, primele dureri ale nașterii, primul scâncet de copil în viața lor. Sunt martora primei lor bucurii adevărate, a momentului în care tata a spus că de acum trebuie să muncească încă pentru o persoană, pentru că venisem eu. M-au dus la toate rudele, iar ele m-au luat în brațe și m-au alintat, m-au îmbrățișat și m-au sărutat. Și chiar dacă peste zi mă mai lăsau pe stradă, unde mă jucam cu alți copii, seara mă întorceam și după ce mâncam, dormeam tot cu ei.

Am fost lângă ei când l-au născut pe fratele de după mine. S-au bucurat că are cine să continue muncile grele din casă! Și chiar dacă eram mică, am ajutat așa cum am putut la creșterea lui. Era primul lor băiat! După el au mai urmat un băiat și apoi sora noastră mai mică, în total, doi băieți și două fete.

Acum suntem singuri, fără părinți, dar nu înseamnă că viața s-a terminat aici. Ei au plecat lăsându-ne aparent singuri, dar nu suntem singuri, pentru că ne avem unul pe altul. În mine, ca și în frații mei, este câte jumătate din tata și din mama, fiecare a pus partea lui. De ce ne-am plânge?! Avem curajul tatălui nostru, forța lui, spiritul lui de aventură, determinarea lui, iar fratele mai mic are inclusiv privirea lui. Nu, nu ne lipsește, este cu noi! Iar mama a pus în fiecare dintre noi, fetele, din spiritul ei matern. Mă uit la surioara mea și văd în ea fermitatea mamei, dar și gingășia ei. Cum să nu o strâng în brațe când știu că ating cu mâinile mele aceleași părți ale corpului ei atinse și de mama mea? Sau cum aș putea să nu pregătesc mâncarea pe care mama m-a învățat s-o fac atunci când m-a implicat alături de ea în bucătărie? Nu vă mirați că știu să pregătesc tot ceea ce știe deja o gospodină cu experiență. Mama a avut grijă să mă învețe câte puțin din toate. Parcă intuia că o să-mi încredințeze casa și pe frații mei.

De la ei am învățat să fim buni, să-i salutăm pe cei mai mari ca noi, să nu ne plângem la greu, să nu ne certăm între noi și să ne ajutăm mereu. De la părinți am învățat ce înseamnă să fii om, am învățat să fim omenoși pentru că omenirea are nevoie de oameni cu omenie”.

”Nu vă luați după cei care vorbesc de rău pe alții, spunea mama deseori, ei doar vorbesc, dar nu fac nimic. Să nu vă rușinați de sărăcie. Rușinați-vă când vreți să furați, când ați spus o minciună, când ați făcut un rău cuiva. Puteți să fiți săraci, dar nu aveți voie să fiți murdari!”

O boală nemiloasă ni i-a luat pe amândoi părinții, dar nu ne descurajăm. Ei sunt în cimitir, iar noi mergem deseori la ei ca să ne mai treacă dorul. Știm că într-o zi fiecare dintre noi va avea o casă a sa, o familie și copiii săi. Și ceea ce mai știm e că ”omenirea are nevoie de oameni cu omenie!” Așa ne spunea mama! (Claudia)

Pagină realizată de pr. dr. Felician Tiba

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Sfaturi pentru a evita grijile

Acel moment legat de cravata în tocană a fost un semnal că obiceiul îngrijorării ne va invada adesea viața de cuplu. Binecuvântați cu trei copii prețioși, bugetul nostru s-a micșorat cu fiecare nou pachet de bucurie. Din necesitate (nu din sfințenie), am început să mă rog mai mult. Voi transmite câteva cuvinte de înțelepciune familiilor tinere care trec prin aceleași dificultăți.

Citește mai mult »

Când mersul la liturghie este dificil

Fie că venim la liturghie doar duminica sau putem participa la o liturghie suplimentară sau două în timpul săptămânii, călătoria pe care o facem este un fel de pelerinaj. Ne depărtăm de munca noastră pentru a intra într-un loc consacrat, unde ne alăturăm îngerilor și sfinților pentru a-L lăuda pe Dumnezeu în liturghia cerească. Da, va fi dificil – pelerinajele sunt întotdeauna – dar Dumnezeu ne va da harul de care avem nevoie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA