Cu cincisprezece ani în urmă, într-o duminică, parohul de Săveni (jud. Iași) m-a rugat să-i țin locul. Pe atunci eram formator la Seminarul Mare din Iași. Nu m-a avizat deloc cu privire la condițiile de drum și nici nu mi-a spus că parohia are și o filială.

După ce am celebrat Sfânta Liturghie în parohie dascălul mi-a spus că mă așteaptă căruța să merg și în filială. Era vorba de Iazu Vechi, o comunitate cu doar șaptesprezece familii.

După un drum destul de anevoios, bineînțeles, cu aceeași căruță, am intrat în biserică și, cel puțin la început, mărturisesc că am rămas puțin dezamăgit. Erau foarte puțin credincioși! ”Nu vă preocupați, m-a încurajat un fecior de biserică, veți vedea că se umple!” Nici bine nu a terminat să-mi ridice moralul că a și intrat în biserică o femeie urmată de un bărbat, după care mai mulți copii de diferite vârste. ”E familia Balan, a continuat el, e baza aici la noi! Cu ei se umple biserica!”

Aveam să înțeleg mai târziu că era sora unui preot din Dieceza de Iași și că avea o soră în Congregația ”Surorile Slujitoarele Săracilor”. Pe lângă aceasta era mama a doisprezece copii, unul din ei decedând imediat după naștere.

Vorbim de mama părintelui paroh de Chișinău, a părintelui vicar de la Bacău ”Fer. Ieremia”, a sorei Rodica, de la ”Slujitoarele lui Cristos Marele Preot”, a sorei Dorina, de la ”Surorile Slujitoarele Săracilor”, a celor șase copii căsătoriți și care au copii la rândul lor, dar și a unui tânăr pretendent la mâna unei tinere care la sfârșitul lunii iunie vor pronunța ”da-ul” lor definitiv în fața altarului, devenind soți.

Așadar au fost doisprezece copii, tot atâtea sarcini, cu tot atâtea dureri ale nașterii, dar și cu mai multe dureri pricinuite de autoritățile comuniste și uneori și postcomuniste, care nu încetau să apostrofeze deschiderea spre viață și respectarea cu fidelitate a legământului conjugal promis în fața altarului. Doisprezece guri și cu a părinților paisprezece, cu trei mese la zi, uneori din lipsuri doar două, toate acestea au presupus din partea tatălui, la rândul său grijuliu și deschis spre viață, multe bătături în palme, dureri în șale, sudoare și multe umilințe la locul de muncă.

De unde deschiderea spre viață, grija ca nimănui să nu-i lipsească cele necesare, dorința ca toți copiii să fie educați și școliți, de unde generozitatea în a-i oferi Bisericii pe cei patru copii, doi preoți și două surori și mai ales, de unde grija ca toată familia, duminică de duminică, prin noroi, frig sau căldură, să umple bisericuța din comunitatea natală? Din simplitatea a doi oameni, a unui bărbat și a unei femei, din frumusețea credinței pe care au primit-o și pe care au înțeles că trebuie să o dea mai departe, din înțelegerea misiunii familiei ca loc al vieții, al comuniunii și al iubirii.

Sâmbătă, la Iași, în momentul în care mama Elisabeta s-a aplecat să sărute mâna Sfântului Părinte, a rămas înmărmurită când și Papa a făcut același gest. Plin de respect și umilință și Papa i-a sărutat mâna!

S-au întâlnit acolo două mâini, două mâini care aveau fiecare pe deget un inel, două lumi, cerul cu pământul, urmașul lui Petru și urmașa miresei de la nunta din Cana, două inele care simbolizau aceeași realitate, a fidelității. Cu tatăl s-a întâmplat la fel…

Vorbim de un gest care a dat sens unei vieți întregi: emoțiilor începutului, nopților nedormite din cauza grijilor, lunilor îndelungate de sarcină, durerilor nașterii, bătăturilor din palme, durerilor de spate, frigului sau căldurii excesive, noroiului de pe ulițe, eșecurilor de moment, ca și multor bucurii aduse treptat de către copii.

Mulțumim lui Dumnezeu și Sfintei Familii de la Nazaret pentru exemplul atâtor familii care își trăiesc jurămintele de la căsătorie în anonimat și cu simplitate. Acum a fost rândul familiei Balan, altădată, dacă Dumnezeu o va mai permite, vor urma și altele…

Pagină realizată de pr. dr. Felician Tiba