Sărbătoarea familiilor în Parohia Adormirea Maicii Domnului din București

Pe 25 octombrie 2026, în ultima duminică din lună, la Sfânta Liturghie de la ora 11:00, parohia Adormirea Maicii Domnului din București a trăit din nou una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului: Sărbătoarea familiilor. Douăzeci și două de cupluri i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru 5, 10, 15, 20, 25, 30, 35, 40, 50 și chiar 60 de ani de căsătorie!

Foto: arbc.ro

În predica sa, o adevărată pledoarie pentru o căsătorie clădită pe iubire, cu Cristos în centrul ei, Părintele paroh Mihai Mărtinaș ne-a amintit că „iubirea adevărată nu se dovedește numai prin felul în care începe, ci mai ales prin felul în care continuă”. Căsătoria nu este fotografia din ziua nunții, ci drumul care începe după acea fotografie. Pe acest drum, iubirea se dovedește în lucrurile mici: un „Cum ți-a fost ziua?” ascultat cu adevărat, un „Iartă-mă!”, o rugăciune spusă împreună.

Căsătoria creștină, a continuat Părintele, nu se sprijină doar pe puterile celor doi, ci și pe harul sacramentului. Cristos este prezent în bucuria nașterii unui copil, dar și în lacrimile bolii sau ale pierderii cuiva drag. De aceea, i-a îndemnat pe soți: „Nu vă fie teamă să vă rugați împreună!” Chiar și o rugăciune scurtă, spusă împreună, poate deveni un moment de har. „Nu trebuie să fim soți perfecți pentru a avea o familie creștină. Trebuie să fim soți care nu încetează să învețe să iubească, să ceară iertare și să se lase ajutați de harul lui Dumnezeu.”

Adresându-se aniversaților, Părintele paroh le-a mulțumit pentru moștenirea care „nu se măsoară în bani și nici în bunuri materiale”. Ei au arătat că o promisiune poate fi păstrată, că iertarea este posibilă și că doi oameni pot îmbătrâni împreună fără să înceteze să-și fie sprijin unul altuia. Soților care au aniversat 60 de ani de căsătorie le-a spus că prezența lor „ne amintește că iubirea poate străbate multe anotimpuri ale vieții”. Pe cei aflați la 5, 10 sau 15 ani de căsnicie i-a îndemnat să privească înainte cu speranță.

La final, soții au fost invitați să-și spună din nou, în inimă: „Îți mulțumesc că ai mers cu mine până aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau să mergem mai departe.” Pentru că, a încheiat Părintele, „nu este niciodată prea târziu să iubești mai mult”.

După cuvântul de învățătură, vizibil emoționați, soții sărbătoriți și-au reînnoit făgăduințele din ziua căsătoriei. Celebrarea liturgică a fost urmată de o agapă frățească, în care bucuria comuniunii s-a prelungit.

Familiilor sărbătorite le mulțumim pentru mărturia lor de fidelitate! Cristos, care a fost prezent la începutul drumului lor, să le însoțească până la capăt.

Parohia Adormirea Maicii Domnului 

Sursa: arcb.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Sărbătoarea familiilor în Parohia Sfânta Cruce din București

Sărbătoarea „Preasfintei Familii din Nazaret”, în prima duminică după Crăciun, din data de 29 decembrie 2024, a fost un binecuvântat prilej, pentru 22 de familii din Parohia Sfânta Cruce – București, de a da mărturie despre marea iubire a lui Dumnezeu care se săvârșește în sacramentul căsătoriei. Familiile prezente au aniversat jubileul de căsătorie prin cifre rotunde, variind de la cinci ani până la impresionanta aniversare de 55 de ani.

Citește mai mult »

Zile dedicate familiei, cu ocazia hramului parohiei „Toți Sfinții” din Craiova

Ca pregătire pentru sărbătoarea hramului, în parohia „Toții Sfinții” din Craiova, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, au avut loc „Zilele familiei”, o inițiativă a Oficiului pentru Pastorația Familiei din Dieceza de Iași. Evenimentul l-a avut ca protagonist pe pr. Felician Tiba, directorul acestui oficiu și s-a materializat la invitația pr. paroh Petru Mihăică. Totul a debutat duminică, 29 octombrie, cu tema: „Familia, capodopera lui Dumnezeu”. Printre altele, pr. Felician a subliniat valoarea inestimabilă pe care o are familia în planul lui Dumnezeu, pentru creație și pentru fiecare persoană în parte.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA