
Traian: Întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve.
Foto: Dieceza de Iași
În prima seara în cadrul Sfintei Liturghii părintele ne-a vorbit despre familie din perspective planului lui Dumnezeu şi a scos în evidenţă faptul că omul primeşte o chemare special din partea lui Dumnezeu pentru o misiune specială cu o persoană specială, deoarece acea persoană aleasă din cele 4 miliarde de persoane, pe care ţi-o oferă Dumnezeu ca dar, nu este proprietatea ta, ci împreună faceţi parte dintr-un plan bine gândit de Dumnezeu.
În a doua seară credincioşii au rămas impresionaţi de asemănarea dintre staţiunile Căii Sfintei Crucii pe care le parcurge Cristos şi drumul pe care îl parcurge omul în viaţa lui. Ca si Isus pe Calea Crucii, viaţa omului începe cu o alegere în momentul concepţiei şi se termină cu moartea şi apoi este îngropat.
A treia seara a început cu o întrebare: de ce nu mai cred oamenii şi de ce nu mai umblă la biserică? Ca în societate, atunci când vin alegerile, se fac multe promisiuni, şi în viaţa de familie, la început, părţile îşi fac multe promisiuni (vreau să te fac fericită), iar apoi acestea se diminuează sau se uită cu totul. Însă familia, celula de bază a societăţii, este şi biserica domestică, iar Biserica este Trupul Mistic al lui Cristos, în care fiecare membru este important dacă vrem ca Trupul să fie sănătos şi să funcţioneze bine.
În cea de-a IV-a duminică din Postul Mare, părintele a luat o imagine din evanghelia duminicii, şi anume dorinţa lui Isus ca orbul să vadă şi să fie fericit. Şi în familie Isus doreşte acelaşi lucru ca soţii să fie lumină unul pentru celălalt şi să fie fericiţi. Pentru aceasta trebuie să scoată în evidenţă aspectele pozitive şi nu cele negative din viaţa celuilalt. Gesturile mici contează foarte mult.
La sfârşit comunitatea i-a mulţumit părintelui predicator, dar şi celorlalţi preoţi care au stat în scaunul de spovadă şi au concelebrat la Sfânta Liturghie.
Pr. Andrei Varga
Sursa: ercis.ro

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve.

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, va avea loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve. Tema întâlnirii, inspirată din tema anului pastoral, va fi: „Nu singuri, ci cu Isus pe drumul spre Emaus”.

Duminică, 26 octombrie 2025, comunitatea română catolică din Padova a trăit un moment de mare har şi binecuvântare, celebrând împreună aniversarea şi reînnoirea făgăduinţelor de iubire ale celor 19 familii care au marcat între 10 şi 45 de ani de căsătorie. A fost o zi de recunoştinţă, rugăciune şi bucurie, în care iubirea dintre soţi a fost pusă din nou sub binecuvântarea lui Dumnezeu.