Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve.
Tema întâlnirii a fost inspirată din tema anului pastoral: „Nu singuri, ci cu Isus pe drumul spre Emaus”. Au participat mai multe persoane văduve din diverse parohii ale diecezei. Ca de obicei, programul a fost ritmat de un moment de formare, Sfânta Liturghie, agapa frăţească, dar şi momentul de voie bună de după, presărat cu cântece populare interpretate de cunoscuta cântăreaţă de folclor Anuţa Săgneanca.
Conferinţa a avut-o ca protagonistă pe doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, care, după o scurtă prezentare a fiecăreia dintre participante, a prezentat pe larg tema zilei.
„Ca şi cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, spunea doamna Eugenia, şi noi ne îndreptăm adesea spre oriunde, dar nu spre ceea ce ar vrea Dumnezeu. Şansa noastră, ca şi a celor doi, este că ni se alătură Isus ca tovarăş de drum, asta dacă reuşim să-i desluşim prezenţa, dacă îl lăsăm să ne vorbească şi mai ales, dacă ne entuziasmează în timp ce ni se revelează în cuvântul său şi în Euharistie, la Sfânta Liturghie. Nu fiţi sigure că sunteţi singurele depozitare ale adevărului, a continuat conferenţiara. Şi cei doi credeau că ştiau totul. Isus însă i-a luminat, iar ei, recunoscându-şi limitele, s-au lăsat înflăcăraţi şi s-au întors imediat la Ierusalim spre a continua să înflăcăreze!”
În cadrul Sfintei Liturghii, pornind de la evanghelia zilei, pr. Felician Tiba, organizatorul şi gazda întâlnirii, profitând de conţinutul care vorbea de femeia rămasă văduvă, devenită soţie a tuturor celor şapte fraţi şi care, în viziunea saduceilor, trebuia să fie măcar a unuia dintre ei în împărăţia lui Dumnezeu, le-a asigurat pe persoanele văduve prezente că acolo, în împărăţia lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi totul în toate, el va fi plinătatea a toate şi cu toată probabilitatea nu vom mai simţi nevoia să aparţinem cuiva, aşa cum simţim pe pământ, decât lui Dumnezeu!
Persoanele prezente s-au putut împăca cu Dumnezeu în sacramentul Spovezii prin intermediul pr. Adrian Iştoc, parohul comunităţii din Traian.
După Liturghie a urmat o frumoasă şi consistentă agapă frăţească întrepătrunsă cu multe cântece de voie bună, interpretate de către doamna Anuţa Săgneanca, o iubitoare de folclor originară din Sagna, dar care trăieşte la Braşov.
Întâlnirea s-a încheiat cu o tombolă specială, în cadrul căreia fiecare dintre participante a plecat acasă cu unul din obiectele sacre pregătite cu această ocazie.
Ca de obicei, şi această întâlnire ne-a scos din confortul nostru şi ne-a provocat să ne întâlnim să cunoaştem persoane noi, să ne deschidem şi să împărtăşim din viaţa noastră, dar ne-a dat şi posibilitatea să ne reamintim că văduvia este o stare de viaţă pe care nu am ales-o noi, dar care, prin natura ei, ne pune mai mult la dispoziţia lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui şi a Bisericii.
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, va avea loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve. Tema întâlnirii, inspirată din tema anului pastoral, va fi: „Nu singuri, ci cu Isus pe drumul spre Emaus”.
Duminică, 26 octombrie 2025, comunitatea română catolică din Padova a trăit un moment de mare har şi binecuvântare, celebrând împreună aniversarea şi reînnoirea făgăduinţelor de iubire ale celor 19 familii care au marcat între 10 şi 45 de ani de căsătorie. A fost o zi de recunoştinţă, rugăciune şi bucurie, în care iubirea dintre soţi a fost pusă din nou sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian a avut loc întâlnirea de toamnă a familiilor. Tema întâlnirii a fost inspirată din tema anului pastoral şi s-a numit: „Astăzi, pentru ce ne arde inima?” Invitat special a fost pr. Ioan Balan, paroh la Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău. Invitat surpriză a fost PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Au fost prezenţi participanţi din mai multe parohii ale diecezei.