Scrisoarea PS Virgil pentru Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor 2025

Duminică, 27 iulie, vom celebra cea de-a cincea Zi Mondială a Bunicilor și a Vârstnicilor, în lumina Jubileului Speranței și a cuvintelor Sfintelor Scripturi: „Binecuvântat este omul, care nu și-a pierdut speranța” (Sir 14,2).

Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea ne oferă, în mesajul său, o reflecție profundă asupra valorii bătrâneții ca timp de har și de binecuvântare. Într-o lume grăbită, deseori neatentă la fragilitatea și înțelepciunea celor în vârstă, Biserica ne îndeamnă să nu uităm că bunicii și vârstnicii sunt adevărați martori ai speranței și ai credinței, stâlpi ai familiilor și ai comunităților noastre.

Așa cum Dumnezeu l-a chemat pe Moise să elibereze poporul la vârsta de 80 de ani, și cum l-a înzestrat pe Abraham cu făgăduința unei vieți noi la bătrânețe, tot așa ne cheamă și pe noi să recunoaștem frumusețea unei vieți dăruite până la capăt. Bătrânețea nu este un apus, ci o maturitate a harului, o ocazie de a iubi și de a ne ruga, de a împărtăși ceea ce este mai prețios: credința, înțelepciunea, blândețea.

Vă îndemn și vă încurajez să celebrăm această zi printr-un gest de apropiere de bunicii și vârstnicii din jurul nostru. Vizitați-i, rugați-vă împreună cu ei, oferiți-le un zâmbet, o mângâiere, un semn de afecțiune sinceră. Acolo unde este singurătate, să fim prezență; unde este tăcere, să fim voce; unde este uitare, să fim memorie vie și iubitoare.

În acest An Sfânt, Biserica oferă și Indulgență plenară celor care, cu suflet curat, îi vizitează pe vârstnicii singuri. Să privim aceste vizite nu doar ca pe o datorie creștină, ci ca pe o adevărată întâlnire cu Cristos.

Să-i prețuim pe cei vârstnici în fiecare clipă, ca pe rădăcinile vii ale familiilor noastre și ale Bisericii.

În comuniune de rugăciune,

† Virgil BERCEA
Episcop

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Fericitul Anton Durcovici şi familia: mărturia lui Cristi şi a Irinei la Ziua Tineretului de la Iaşi

Ce îmi doresc să vă transmit, dragi tineri, este că de multe ori e posibil să dăm cu piciorul unor oportunităţi pe care Dumnezeu ni le scoate în cale: pe plan spiritual, uman, profesional. Vă încurajez să priviţi dincolo de evenimente, să citiţi printre rândurile poveştii voastre personale şi să încercaţi să desluşiţi puzzle-ul vieţii voastre, dar mereu cu Dumnezeu alături, ca sfătuitor şi însoţitor.

Citește mai mult »

Traian: Întâlnirea de primăvară cu familiile

„În viaţa de familie, spunea părintele, Dumnezeu alătură doi oameni, un bărbat şi o femeie, iar cei doi sunt invitaţi să-l vadă şi să-l slujească pe Dumnezeu unul în celălalt. Ce a făcut Isus pe drumul către Emaus, sunt invitaţi să facă soţii pe parcursul vieţii de familie: să-şi stea alături, să-şi vorbească la inimă, să ia masa împreună şi să înveţe să-şi mulţumească, aluzie la Euharistie, care înseamnă mulţumire”.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA