Curs de formare pentru familii

Episcopia de Timișoara, prin Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor, organizează și în acest an mai multe cursuri de formare în limbile maghiară și română pentru acele familii care se implică mai mult în viața parohiei de care aparțin și în organizarea grupurilor de familii. Un astfel de curs de formare a avut loc în limba română în zilele de 28 februarie și 1 martie a.c., în casa comunitară din Timișoara a Surorilor Mariane Schönstatt. Programul a fost condus de Sr. M. Böbe Tari, referent pentru pastorația familiilor, și a cuprins mai multe discursuri și activități interactive.

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Întâlnirea Mondială a Familiilor în Dieceza de Timișoara

„În vremuri grele și în timpul regimelor comuniste, ostile față de Biserică, familiile au dat mai departe credința generațiilor următoare, trăind-o cu fidelitate în sânul familiei. Și în viitor doar familia va putea construi o societate creștină. Așa cum vor fi familiile, așa va fi societatea. Fiecare familie să se pună în fața lui Dumnezeu și…

Citește mai mult »

Sunt recunoscător…

În săptămâna cuprinsă între 7-14 februarie 2022 în comunitățile Diecezei de Timișoara se desfășoară „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorității și sănătății familiei. În acest video soții și soțiile au mărturisit, de ce sunt recunoscători pentru partenerii lor. Sunt recunoscător/recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru soția mea/soțul meu, pentru că…

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA