Întâlnirea Mondială a Familiilor în dieceza de Timișoara

Festivalul familiilor la Maria Radna

„În vremuri grele și în timpul regimelor comuniste, ostile față de Biserică, familiile au dat mai departe credința generațiilor următoare, trăind-o cu fidelitate în sânul familiei. Și în viitor doar familia va putea construi o societate creștină. Așa cum vor fi familiile, așa va fi societatea. Fiecare familie să se pună în fața lui Dumnezeu și să fie gata să meargă și contra curentului. Familiile să se asocieze, să formeze comunități de familii, ca să poată să facă față provocărilor timpului în care trăim” – acesta a fost mesajul adresat, misiunea dată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, familiilor catolice din dieceza de Timișoara, cu ocazia celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. Mesajul a fost citit sâmbătă, 25 iunie, în basilica Maria Radna de părintele Marin Matieș, deoarece Episcopul Diecezan se află în aceste zile la Roma împreună cu mai multe familii din România la acest eveniment internațional, astfel că nu a putut fi prezent la Festivalul Familiilor organizat la sanctuarul marian de la Radna. Prin această întâlnire de amploare, organizată în limbile maghiară și română, care a reunit comunitățile din Dieceza de Timișoara, parohiile s-au alăturat Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Roma.

„Cerem binecuvântarea familiilor noastre”
Parcarea Bazilicii de la Maria Radna s-a umplut repede de mașini și microbuze. Centrul de Informare al locului de pelerinaj era la fel de aglomerat, deoarece organizatorii Festivalului Familiilor au amenajat aici punctele de înregistrare, unde fiecare participant înscris primea un număr, care mai târziu a indicat repartizarea în grupuri mici, de discuții.
Întâlnirea diecezană a început la ora 10.00 cu o Sfântă Liturghie, celebrată la altarul bisericii de pelerinaj de către Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, responsabil diecezan cu pastorația familiilor. Au concelebrat preoții care au însoțit familiile la Maria Radna. La începutul Sf. Liturghii, aproximativ 30 de familii, aparținând diferitelor etnii și comunități romano-catolice din Dieceza de Timișoara, au intrat în Bazilică purtând o copie a imaginii altarului principal, reprezentând Sfânta Familie, a bisericii din Nerău, icoane care la sfârșitul programului au fost binecuvântate de către celebrantul principal. Biroul diecezan pentru Pastorația Familiilor a realizat în primăvara acestui an această icoană pelerină și a trimis-o în parohii, pentru ca familiile să se poată pregăti spiritual și prin rugăciune, pentru această întâlnire.
În omilia sa rostită în limba română, Pr. Veniamin Pălie, paroh al bisericii Maria Zăpezii din Reșița a spus: – Este sărbătoarea noastră deosebită astăzi la picioarele Macii noastre cerești, Sf. Fecioară Maria. Sărbătoare deosebită pentru că am dat ascultare invitației Sf. Părinte Papa, ca în acest an pastoral să aprofundăm învățătura Bisericii despre viața, bucuria și iubirea în familie. Și dumneavoastră sunteți mărturia vie, că în parohiile de unde ați sosit, ați cunoscut, ați meditat, ați pus în practica vieții dumneavoastră acest document prețios. Este o deosebită bucurie, că am dat ascultare Preasfințitului Părinte Episcop Iosif, care ne-a invitat ca astăzi să ne întâlnim aici, în jurul altarului Maicii noastre Cerești și să cerem binecuvântarea familiilor noastre.
Omilia în limba maghiară a fost rostită de Pr. József Heinrich, paroh emerit de Otelec. Animator muzical al Sf. Liturghii a fost corul Parohiei Maria Zăpezii din Reșița condus de prof. Christine Maria Surdu. Preludiu la orgă a fost interpretat de Patrick Paulescu.
După Sf. Liturghie au urmat două prelegeri în limbile română și maghiară, având ca temă: Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie. În cadrul meditației Pr. Marin Matieș a vorbit despre faptul că cine crede în Dumnezeu acceptă Sacramentul Căsătoriei, iar cine nu crede în Dumnezeu, intră întro căsătorie doar din tradiție. – Familia este mica biserică, biserica domestică, și această conviețuire are o celulă vitală, o energie care o pătrunde, care este iubirea. Cristos este principalul sprijin al familiei. Harul căsătoriei este un dar pe care Cristos îl dă familiei, și acest har lucrează în viața de familie. Și familia este chemată la sfințenie – a spus Pr. Marin Matieș.

Ateliere și programe pentru copii
Mai mult de un sfert din cei aproximativ cinci sute de participanți au fost copii, și sunt foarte de recunoscătoare tuturor voluntarilor care au avut grijă de ei și s-au ocupat de ei – a declarat Sr. Tari M. Böbe soră mariană de Schönstatt, referent pentru pastorația familiilor, organizator principal al întâlnirii. Sora a mai adăugat: – Începând cu înregistrarea participanților, continuând cu discuțiile în grupuri mici și terminând cu programele pentru copii și ateliere, aproximativ șaizeci de voluntari s-au implicat și au ajutat team-ul nostru format din șase familii și doi preoți. Mulțumiri cordiale adresăm tuturor tinerilor și profesorilor tineri, educatoare și cadre didactice care și-au asumat îndatorirea de a supraveghea copiii, alăturânduli-se lor și în diferitele jocuri și activități. Pentru copiii mai mici am organizat o stradă a jucăriilor și un spectacol de magie, iar pentru copiii mai mari decorarea turtei dulci, confecționarea unor bijuterii și Rozarii din mărgele, jocuri în aer liber și cateheză. În după-amiaza zilei atelierele au fost conduse de membrii diferitelor mișcări ecleziale: Calea Neocatecumenă, Mișcarea Carmelitană, Mișcarea Schönstatt, Mișcarea Focolară. A fost deschis pentru vizitatori și Muzeul amenajat în mănăstirea franciscană din Maria Radna. Au avut loc mai multe discuții și schimburi de opinii despre transmiterea credinței în familie la copii, darul familiei și comunității, unitatea în familie, și se putea parcurge și Calea cuplurilor căsătorite realizată la stațiile Căii Sf. Cruci, de pe dealul din spatele Bazilicii. În acest timp, în bazilică a avut loc o Adorație Euharistică pentru cei care au preferat să se retragă în rugăciune și în liniște.
După ateliere, familiile s-au adunat din nou în Bazilica Radna pentru a asculta mărturia familiei Ciobotaru și a participa la binecuvântarea icoanelor pelerine. După această celebrare toți cei prezenți au coborât în procesiune în fața bazilicii, unde au primit binecuvântarea euharistică.

„Tată Sfânt, suntem aici, înaintea ta, pentru a te lăuda şi a-ţi mulţumi pentru marele dar al familiei. Ne rugăm pentru familiile consacrate în Sacramentul Căsătoriei, astfel încât să redescopere în fiecare zi harul primit şi, asemenea micilor Biserici domestice, să dea mărturie despre Prezenţa ta şi despre dragostea cu care Cristos iubeşte Biserica.” – s-au rostit la încheiere în piața din fața bisericii de pelerinaj Maria Radna cuvintele rugăciunii celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, participanții luând cu ei acasă acest mesaj și amintirea unei zile petrecute în comunitate, întărire spirituală și bucurie.

Sursa: www.gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Identitatea și misiunea familiei creștine

Acum, cu toții provenim din familii (care uneori pot fi foarte rănite) și știm cât de dificil poate fi să trăim împreună uniți… cât este de dificil să-l iubim pe celălalt necondiționat… să avem grijă unul de celălalt (de la cel mai mic până la cel mai mare), să construim această comuniune între noi atunci când diferența celuilalt mă deranjează… și totuși, acesta este planul lui Dumnezeu pentru familii și calea spre sfințire a fiecăruia….

Citește mai mult »

Însoțirea familiilor în primii ani de căsătorie

Trebuie să recunoaștem că la început ne-am gândit: „dacă am făcut deja cursurile prematrimoniale, ce ne-ar mai putea aduce un astfel de acompaniament?” … dar ceea ce am descoperit este că aveam nevoie de multe, că ne doream mai mult de la căsnicia noastră și că singuri, foarte clar, nu puteam.
Aveam nevoie de acompaniament, voiam să ne trăim căsnicia nu numai bine, ci și pe deplin. Am înțeles astfel că suntem ca o plantă, în care a fost plantată o sămânță prețioasă, dar care are nevoie de îngrășăminte, nutrienți, apă și lumină pentru a crește, a se întări și a da rod….

Citește mai mult »

Papa Francisc, la Întâlnirea Mondială a Familiilor: Biserica s-a născut într-o familie

”Biserica este cu voi, mai mult, Biserica este în voi! Biserica s-a născut, de fapt, dintr-o familie, cea de la Nazaret, și este alcătuită în principal din familii”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii pentru a X-a Întâlnire Mondială Familiilor, celebrată în seara de sâmbătă, 25 iunie 2022, pe esplanada bazilicii vaticane. Au luat parte aproximativ 25.000 de credincioși de pe toate continentele.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA