
Roma: Jubileul familiilor – corespondenţă de la faţa locului
Jubileul familiilor sau cu numele său complet „Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor şi al Bătrânilor” a avut loc la Roma în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.
Cu 10 ani în urmă păşeam timizi şi oarecum nervoşi la cursul pentru logodnici propus de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, timizi pentru că nu ştiam ce ne aşteaptă şi nervoşi pentru că am pornit şi noi, ca mulţi alţii, de la ideea preconcepută că ce poate să ne spună nouă un preot sau echipa lui, afară de ceea ce noi ştim deja! Şi, culmea, aşa a şi început cursul: „Ce ştiţi voi despre căsătorie, afară de faptul că aveţi impresia că vă iubiţi?!” Aveam să ne dăm seama că ştiam foarte puţin!
Întâlnirea de sâmbătă a fost o ocazie potrivită pentru a ne revedea şi pentru a depăna amintiri din cei zece ani de viaţă de familie. Frumos a fost faptul că, dacă acum 10 ani eram singuri, la întâlnirea de la Traian, mai toţi participanţii de data aceasta erau, fie în trei, fie în patru sau chiar în cinci. Copiii au fost aceia care au umplut atmosfera, nu doar cu prezenţa lor, ci şi cu plânsetele şi mofturile lor. Toţi am fost la fel!
Ne-am bucurat să participăm împreună la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia i-am oferit lui Dumnezeu prinosul nostru de mulţumire pentru tot ceea ce au însemnat aceşti zece ani, dar i-am oferit lui şi încercările prin care am trecut: poate dificultatea de a avea o casă a noastră, pierderea vreunei sarcini, pierderea unei persoane dragi, imposibilitatea de a avea un trai mai bun şi mai liniştit etc.
Întâlnirea nu avea cum să se termine altfel decât cu prânzul „romantic” pe care deja de câtva timp pr. Felician îl oferă sărbătoriţilor.
Multe mulţumiri întregii echipe de la Centrul „Gaudium et Spes”, dar şi echipei de formatori care cu zece ani în urmă ne-a stat alături, oferindu-ne cele mai bune sfaturi pentru drumul pe care urma să-l începem şi pentru care nu vom înceta să mulţumim lui Dumnezeu: viaţa de familie.
Fam. Cristina şi Ionuţ Ichimaş
Foto & Sursa: ercis.ro

Jubileul familiilor sau cu numele său complet „Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor şi al Bătrânilor” a avut loc la Roma în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.

Pregătirea pentru căsătorie nu trebuie să fie o opţiune! Dată fiind realitatea de pe teren, ca Biserică, avem datoria de a sta alături tinerilor care bat la uşa vieţii de familie, cerând sacramentul Căsătoriei.
Deşi „se iubesc”, aşa cum o declară, pentru celebrarea sacramentului Căsătoriei nu este suficient! Sunt provocări pe care „iubirea romantică”, specifică perioadei logodnei, nu le poate anticipa.

În perioada 10-13 aprilie 2025, pentru comunitatea din Focşani au fost zile de har şi reînnoire spirituală prin misiunile populare sub îndrumarea părintelui predicator Felix Măriuţ. Tema misiunilor a fost: „Drumul familiei spre Înviere: iertare, speranţă, post şi rugăciune”.