
Roma: Jubileul familiilor – corespondenţă de la faţa locului
Jubileul familiilor sau cu numele său complet „Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor şi al Bătrânilor” a avut loc la Roma în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.
În perioada 23-26 martie 2023, în comunitatea romano-catolică din Tuta s-au ţinut misiuni populare, credincioşii bucurându-se de zile pline de har, avându-l în mijloc pe pr. Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Tema acestor zile de misiuni a fost „Duhul Sfânt şi Familia”.
În prima predică, intitulată „Familia şi Duhul Sfânt care plutea deasupra apelor”, părintele predicator a accentuat iubirea gratuită a lui Dumnezeu şi faptul că noi, oamenii, suntem darul lui pe acest pământ.
În ziua următoare au fost abordate două teme: „Creaţi din iubirea lui Dumnezeu” şi „Bărbat şi femeie i-a creat”. Cele două teme au subliniat vocaţia omului pe pământ, care este iubirea. De asemenea, părintele Felician Ţiba a vorbit despre Calea Crucii, „a vieţii şi a morţii”, făcând o paralelă a staţiunilor cu vieţile noastre.
Cea de-a treia zi a adus la cunoştinţa credincioşilor în prima parte importanţa căsătoriei şi rolul familiei pe acest pământ în conformitate cu legea Domnului, iar în cea de a doua parte comuniunea pe care familia trebuie să o aibă cu Biserica, prin Duhul Sfânt.
Ultima predică, aceea din cadrul Sfintei Liturghii de încheiere a misiunilor, a avut ca temă „Familia în drum spre Înviere”, părintele predicator amintindu-ne că suntem chemaţi să înviem şi noi aprofundând Învierea lui Isus şi ţinând cont de realitatea profundă, care este Duhul Sfânt, Duhul Vieţii.
În încheiere, părintele paroh Francisc Vernica i-a mulţumit părintelui predicator pentru aceste zile pline de har, ce au fost ca o pregătire pentru sărbătoarea Paştelui, şi tuturor credincioşilor care au luat parte la aceste zile binecuvântate. A mulţumit, de asemenea, şi părintelui decan Gheorghe Cojocaru, care ne-a făcut bucuria de a fi prezent la Sfânta Liturghie de încheiere a misiunilor şi care ne-a transmis şi salutările din partea episcopilor noştri.
Speram că aceste zile să ne ajute să înţelegem cu adevărat lucrarea Duhului Sfânt în familiile noastre şi să ne ajute la o trăire mai profundă a iubirii.
Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi care ne-au adus în dar aceste zile de misiuni.
Un credincios din Parohia Tuta
Sursa: ercis.ro

Jubileul familiilor sau cu numele său complet „Jubileul Familiilor, al Copiilor, al Bunicilor şi al Bătrânilor” a avut loc la Roma în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.

Pregătirea pentru căsătorie nu trebuie să fie o opţiune! Dată fiind realitatea de pe teren, ca Biserică, avem datoria de a sta alături tinerilor care bat la uşa vieţii de familie, cerând sacramentul Căsătoriei.
Deşi „se iubesc”, aşa cum o declară, pentru celebrarea sacramentului Căsătoriei nu este suficient! Sunt provocări pe care „iubirea romantică”, specifică perioadei logodnei, nu le poate anticipa.

În perioada 10-13 aprilie 2025, pentru comunitatea din Focşani au fost zile de har şi reînnoire spirituală prin misiunile populare sub îndrumarea părintelui predicator Felix Măriuţ. Tema misiunilor a fost: „Drumul familiei spre Înviere: iertare, speranţă, post şi rugăciune”.