
Ladispoli: „A reporni de la familie”, tema misiunilor populare
În zilele de duminică (18 septembrie 2022), marţi (20 septembrie), vineri-duminică (23-25 septembrie), în comunitatea parohială din Ladispoli (Italia), comunitate păstorită de către pr. Isidor Mârţ, au avut loc misiuni populare în care s-a vorbit despre familie. Părintele Felician Tiba, cel care se ocupă de pastoraţia familiilor în Dieceza de Iaşi-România, a fost cel care ne-a provocat prin cuvintele sale seară de seară, zi de zi.


