Va fi beatificat un cuplu căsătorit, cu șapte copii

19.12.2022, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a recunoscut martiriul unui cuplu căsătorit, cu șapte copii, care a fost ucis de naziști pentru că a ascuns o familie de evrei în casa lor din Polonia. Sfântul Părinte a semnat pe 17 decembrie un decret privind martiriul lui Józef și Wiktoria Ulma, executați împreună cu toți copiii lor în 1944. Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului a onorat cuplul ca Drepți între neamuri pentru sacrificiul vieții lor. Odată cu recunoașterea martiriului lor de către Papă, cuplul polonez poate fi acum beatificat împreună cu cei șapte copii (inclusiv unul nenăscut).

La primele ore ale zilei de 24 martie 1944, o patrulă nazistă a înconjurat casa lui Józef și a Wiktoriei Ulma la periferia satului Markowa, în sud-estul Poloniei. Aceștia au descoperit opt evrei care se refugiaseră la ferma Ulma și i-au executat. Poliția nazistă i-a ucis apoi pe Wiktoria, care era însărcinată în șapte luni, și pe Józef. Când copiii au început să țipe la vederea părinților lor uciși, naziștii i-au împușcat și pe ei: Stanisława, în vârstă de 8 ani, Barbara, de 7 ani, Władysław, de 6 ani, Franciszek, de 4 ani, Antoni, de 3 ani, și Maria, de 2 ani. Papa Francisc a semnat decretul privind martiriul lor în chiar ziua când împlinea 86 de ani, avansând alte 15 cauze de canonizare, inclusiv recunoașterea virtuții eroice a lui Matteo Ricci, un cunoscut misionar iezuit din secolul al XVII-lea în China.

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Să îndrăznim să vorbim despre sentimentele noastre!

Mișcarea „Worldwide Marriage Encounter” a sărbătorit recent print-un eveniment major aniversarea de 40 de ani în Ungaria. Cuplul responsabil la nivel național este Körmendi Gábor și Zsófia din anul 2022. Ei sunt căsătoriți din 1993 și trăiesc în Budapesta. Au trei copii și trei nepoți. Fiica lor a decedat de cancer la vârsta de 18 ani.

Citește mai mult »

Torino: Zilele Familiei împreună cu pr. Felician Tiba

Iar bucuria în familie trebuie căutată în mod constant, după exemplul Nunţii din Cana: „Mirii au rămas fără vin, simbol al bucuriei, al harului, iar transformarea apei (lichid incolor, inodor şi fără gust) în vin (în har, în bucurie) trasează vocaţia familiei, aceea de a căuta adevăra bucurie, pace şi linişte sufletească, în fidelitate (eu sunt acolo când tu ai nevoie), în rugăciune şi prin actul conjugal”.

Citește mai mult »

A patra Zi Mondială a Bunicilor și a Vârstnicilor: cum este sărbătorită la nivel mondial

Amintind celebrarea celei de-a patra Zile Mondiale a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice după Angelus de duminică, 28 iulie, Papa Francisc i-a chemat pe toți «să asculte vocea bătrânilor care
spun: „Nu mă abandona!”, și să răspundă: „Nu te voi abandona!”».
Acesta este spiritul în care comunitățile creștine din întreaga lume au trăit o zi care este sărbătorită an de an într-un număr tot mai mare de dieceze.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA