"Bătrânul de zile". Bătrâneţea asigură cu privire la destinaţia spre viaţa care nu mai moare

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cuvintele din visul lui Daniel, pe care le-am ascultat, evocă o viziune a lui Dumnezeu misterioasă şi în acelaşi timp strălucitoare. Ea este reluată la începutul cărţii Apocalipsului şi referitoare la Isus Înviat, care apare vizionarului ca Mesia, Preot şi Rege, veşnic, atotştiutor şi neschimbător (1,12-15). El îşi pune mâna pe umărul vizionarului şi îl asigură: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, şi cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (v. 17-18). Astfel dispare ultima barieră a fricii şi a neliniştii pe care teofania a provocat-o mereu: cel viu ne asigură, ne dă siguranţă. Şi el a murit, dar acum ocupă locul care îi este destinat: acela al celui dintâi şi al celui din urmă.

În această împletire a simbolurilor – aici sunt multe simboluri – există un aspect care ne ajută probabil să înţelegem mai bine legătura acestei teofanii, a acestei apariţii a lui Dumnezeu, cu ciclul vieţii, timpul istoriei, domnia lui Dumnezeu pentru lumea creată. Şi acest aspect chiar are de-a face cu bătrâneţea. Cum aşa? Să vedem.

Viziunea comunică o impresie de vigoare şi de forţă, de nobleţe, de frumuseţe şi de fascinaţie. Haina, ochii, vocea, picioarele, totul este splendid în acea viziune: este vorba de viziune! Părul său însă era alb: ca lâna, ca zăpada. Ca părul unui bătrân. Termenul biblic cel mai răspândit pentru a-l indica pe bătrân este „zaqen”: de la „zaqan”, care înseamnă „barbă”. Părul alb este simbolul antic al unui timp foarte lung, al unui trecut imemorial, al unei existenţe veşnice. Nu trebuie demitizat totul cu copiii: imaginea unui Dumnezeu bătrân cu părul alb nu este un simbol naiv, este o imagine biblică, este o imagine nobilă şi este şi o imagine duioasă. Figura care în Apocalips stă între candelabrele de aur se suprapune pe aceea a „Bătrânului de zile” din profeţia lui Daniel. Este bătrân ca întreaga omenire, dar şi mai mult. Este vechi şi nou ca veşnicia lui Dumnezeu. Pentru că veşnicia lui Dumnezeu este aşa, veche şi nouă, pentru că Dumnezeu ne surprinde mereu cu noutatea sa, mereu ne vine în întâmpinare, în fiecare zi într-o manieră specială, pentru acel moment, pentru noi. Se reînnoieşte mereu: Dumnezeu este veşnic, este dintotdeauna, putem spune că este ca o bătrâneţe în Dumnezeu, nu este aşa, dar este veşnic, se reînnoieşte.

În Bisericile orientale, sărbătoarea Întâlnirii cu Domnul, care se celebrează la 2 februarie, este una din cele douăsprezece sărbători mari din anul liturgic. Ea scoate în evidenţă întâlnirea lui Isus cu bătrânul Simeon la templu, ea scoate în evidenţă întâlnirea dintre omenire, reprezentată de bătrânii Simeon şi Ana, cu Cristos Domnul mic, Fiul veşnic al lui Dumnezeu făcut om. O icoană foarte frumoasă a ei se poate admira la Roma în mozaicurile din „Santa Maria in Trastevere”.

Liturgia bizantină se roagă cu Simeon: „Acesta este Cel care a fost născut de Fecioară: este Cuvântul, Dumnezeu din Dumnezeu, Cel care pentru noi s-a întrupat şi l-a mântuit pe om”. Şi continuă: „Se deschide astăzi poarta cerului: Cuvântul veşnic al Tatălui, asumând un principiu temporal, fără a ieşi din divinitatea sa, este prezentat prin voinţa sa la templul Legii de Fecioara Mamă şi bătrânul îl ia în braţe”. Aceste cuvinte exprimă mărturisirea de credinţă a primelor patru concilii ecumenice, care sunt sacre pentru toate Bisericile. Dar gestul lui Simeon este şi icoana cea mai frumoasă pentru vocaţia specială a bătrâneţii: privindu-l pe Simeon noi privim icoana cea mai frumoasă a bătrâneţii: a-i prezenta pe copiii care vin pe lume ca un dar neîntrerupt al lui Dumnezeu, ştiind că unul dintre ei este Fiul născut în însăşi intimitatea lui Dumnezeu, mai înainte de toţi vecii.

Bătrâneţea, îndreptată spre o lume în care va putea în sfârşit să se iradieze fără obstacole iubirea pe care Dumnezeu a pus-o în creaţie, trebuie să îndeplinească acest gest al lui Simeon şi Ana, înainte de plecarea sa. Bătrâneţea trebuie să dea mărturie – pentru mine acesta este miezul, cel mai central al bătrâneţii – bătrâneţea trebuie să dea mărturie copiilor despre binecuvântarea lor: ea constă în iniţierea lor – frumoasă şi dificilă – la misterul unei destinaţii spre viaţa pe care nimeni n-o poate nimici. Nici măcar moartea. A da mărturie de credinţă în faţa unui copil înseamnă a semăna această viaţă; precum şi a da mărturie de umanitate şi de credinţă este vocaţia bătrânilor. A da copiilor realitatea pe care au trăit-o ca mărturie, a preda ştafeta. Noi, bătrânii, suntem chemaţi la asta, să predăm ştafeta, pentru ca ei s-o poarte înainte.

Mărturia bătrânilor este credibilă pentru copii: tinerii şi adulţii nu sunt în măsură s-o facă aşa de autentică, aşa de duioasă, aşa de pasionată, cum pot s-o facă bătrânii, bunicii. Când bătrânul binecuvântează viaţa care îi vine în întâmpinare, depunând orice resentiment pentru viaţa care pleacă, este irezistibil. Nu este amărât pentru că trece timpul şi el urmează să plece: nu. Este cu acea bucurie a vinului bun, a vinului care devine bun cu trecerea anilor. Mărturia bătrânilor uneşte vârstele vieţii şi înseşi dimensiunile timpului: trecut, prezent şi viitor, pentru că ei nu sunt numai amintirea, sunt prezentul, precum şi promisiunea. Este dureros – şi dăunător – a vedea că se concep vârstele vieţii ca lumi separate, în competiţie între ele, că încearcă să trăiască fiecare pe cheltuiala celuilalt: asta nu merge. Omenirea este veche, foarte veche, dacă privim la timpul de pe ceas. Dar Fiul lui Dumnezeu, care s-a născut din femeie, este Primul şi Ultimul din orice timp. Înseamnă că nimeni nu cade în afara generaţiei sale veşnice, în afara forţei splendide, în afara proximităţii sale iubitoare.

Alianţa – şi spun alianţaalianţa bătrânilor şi a copiilor va salva familia umană. Acolo unde copiii, unde tinerii vorbesc cu bătrânii există viitor; dacă nu va fi acest dialog între bătrâni şi tineri, viitorul nu se vede clar. Alianţa bătrânilor şi a copiilor va salva familia umană. Am putea, vă rog, să restituim copiilor, care trebuie să înveţe să se nască, mărturia duioasă a bătrânilor care posedă înţelepciunea morţii? Această omenire, care cu tot progresul său ni se pare un adolescent născut ieri, va putea să aibă din nou harul unei bătrâneţi care ţine ferm orizontul destinaţiei noastre? Moartea este cu siguranţă o trecere dificilă a vieţii, pentru noi toţi: este o trecere dificilă. Toţi trebuie să mergem acolo, dar nu este uşor. Dar moartea este şi trecerea care încheie timpul incertitudinii şi aruncă ceasul: este dificil, pentru că aceea este trecerea morţii. Pentru că ceea ce este frumos din viaţă, care nu mai are expirare, începe chiar atunci. Dar începe de la înţelepciunea acelui bărbat şi a acelei femei, bătrâni, care sunt capabili să predea tinerilor ştafeta. Să ne gândim la dialogul, la alianţa bătrânilor şi a copiilor, a bătrânilor cu tinerii, şi să facem în aşa fel încât să nu fie tăiată această legătură. Bătrânii să aibă bucuria de a vorbi, de a se exprima cu tinerii şi ca tinerii să-i caute pe bătrâni pentru a lua de la ei înţelepciunea vieţii.

Franciscus

traducere de pr.  Mihai Pătrașcu

 

Sursa: www.ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Papa Francisc: „Bătrânii, de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”

„Fiți vigilenți pentru a nu marginaliza bătrânii în familiile sau în viața noastră”. Acesta a fost mesajul rostit de Papa Francisc în omilia sa de la Liturghia pe care a celebrat-o împreună cu Cardul Prefectului. Kevin Farrell cu ocazia celei de-a treia Zile Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor la Sf. Petru, în prezența a 8.000 de credincioși, printre care mulți bătrâni și bunici alături de nepoții și familiile lor. Gândindu-se la bunici și bătrâni, „de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”, Papa Francisc a propus o nouă lectură a trei povești ale Evangheliei zilei, începând cu un aspect pe care îl au toate în comun: creșterea împreună.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA