Traian: Întâlnire cu vârstnicii şi cu bunicii la Centrul "Gaudium et Spes"
Sâmbătă, 30 iulie 2022, la Centrul „Gaudium et Spes”, Traian (NT), la iniţiativa Papei Francisc, s-a sărbătorit Cea de-a II-a Zi Mondială a Persoanelor Vârstnice şi a Bunicilor.
Întâlnirea a fost organizată de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi s-a încadrat în multele iniţiative care au avut loc la nivel de parohii în ziua de duminică, 24 iulie.
Totul a debutat cu o conferinţă ţinută de pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, în cadrul căreia s-a subliniat frumuseţea vârstei bătrâneţii, dincolo de provocările pe care le aduce cu sine.
Citându-l pe Papa Francisc, părintele Felician a spus: „Bătrâneţea nu este o boală, în ciuda bolilor pe care le poate provoca. Bătrâneţea este o binecuvântare în măsura în care este în continuitate cu celelalte etape ale vieţii: copilăria, adolescenţa, tinereţea, vârsta matură. De fapt, bătrâneţea se pregăteşte încă din tinereţe. Nu poţi să pretinzi să fii respectat şi apreciat la bătrâneţe, dacă nu ştii să te comporţi la tinereţe. Pentru că iubirea nu se cerşeşte, părinte fiind nu poţi pretinde de la copii să fii respectat, dacă nu i-ai respectat, fiindu-le prin viaţa proprie un model”.
Sfânta Liturghie l-a avut ca celebrant principal pe pr. Petrică-Augustin Pătraşcu OFMConv., vicar parohial la Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi, alături de care au concelebrat pr. Eugen Lucaci, paroh la Parohia Dancu şi pr. Felician Tiba, directorul Centrului „Gaudium et Spes”. Participanţii s-au bucurat să experimenteze milostivirea lui Dumnezeu prin intermediul părintelui Fabian Doboş, profesor la Institutul Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi.
În cadrul predicii, folosindu-se de textele proclamate, pr. Felician a spus: „uneori, asemenea lui Irod, mai degrabă am fi capabili «să ucidem», aşa cum el l-a ucis pe Ioan Botezătorul, să ucidem în noi noutatea, unele iniţiative de-ale copiilor, deschiderea spre noi iniţiative, noi provocări care să ne ajute în depăşirea greutăţilor bătrâneţii, decât să acceptăm că cineva ne poate «invada» comoditatea, tabieturile, obişnuinţele. Nu vă temeţi să acceptaţi să vă lăsaţi ajutaţi!”
După prânz a urmat un moment inedit, fiecare participant trebuind să răspundă la patru întrebări, respectiv: Care este prima amintire pe care o aveţi şi astăzi vie în memorie? Care este amintirea cea mai frumoasă din şcoală? Care este experienţa cea mai frumoasă pe care aţi vrea să o repetaţi la nesfârşit? Ce aţi recomanda unui tânăr cu privire la viaţă?, rezultând răspunsuri deosebit de profunde şi pertinente.
La final, pr. Felician a oferit fiecărui participant „un baston” dulce, de care era prinsă o foaie pe care era scrisă tema întâlnirii, precum şi salutul Papei Francisc cu această ocazie.
O vie mulţumire organizatorilor, echipei de la Centrul „Gaudium et Spes”, care s-a întrecut în generozitate şi atenţie, Papei Francisc pentru ideea de a-i scoate în evidenţă pe bătrâni şi bunici printr-o astfel de zi, Preasfinţitului Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi, care, asemeni Sfântului Părinte, a ţinut să puncteze acest eveniment printr-o scrisoare pastorală destul de profundă, dar şi tuturor participanţilor, fie persoane vârstnice, fie doar bunici.
În Evanghelia pe care am ascultat-o, Isus le spune discipolilor că sunt fericiţi pentru că pot să vadă şi să asculte ceea ce atâţia profeţi şi drepţi au putut doar să dorească (cf. Mt 13,16-17). De fapt, mulţi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la venirea lui Mesia, i-au pregătit calea, au vestit venirea lui. Însă, acum când Mesia a venit, cei care pot să-l vadă şi să-l asculte sunt chemaţi să-l primească sau să-l vestească.
„Ce este viaţa pentru aceia care o consideră în lumina credinţei?” s-a întrebat părintele predicator pr. Anton Depinescu la începutul predicii sale cu vocea tremurândă, încărcată de povara vârstei, dar şi emoţia celebrării….
Cu prilejul sărbătorii Sf. Ioachim și Ana, 26 iulie a.c., a avut loc cea de-a doua ediție a Zilei mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice. Această zi a fost instituită anul trecut de către Sf. Părinte Papa Francisc, iar în acest an Departamentul pentru Laici, Familie și Viață a sugerat ca această zi să fie…