Întâlnirea Mondială a Familiior, Roma 2022

Pentru familia noastră a fost o mare onoare și real cadou spiritual și intelectual faptul că am putut participa la Întâlnirea Mondială a Familiilor de la Roma, din acest an. Minunatul eveniment a demonstrat că în centrul Bisericii Catolice se află Familia și fiecare familie este un nucleu aparte, care unit cu celelalte nuclee, familii formează un tot unitar.
În centrul atenției, la aceasta întâlnire, s-au aflat familiile, fapt ce a fost demonstrat prin mărturiile cuplurilor sosite de pe toate continentele globului pământesc. Relatările au fost foarte diversificate și fiecare familie a prezentat convertirea lor, viețile, slujirile lor, în felul lor particular, unic.
S-a subliniat mereu cât de importantă este relația dintre generații: bunici – nepoți – părinți – dar nu în ultimul rând Bunul Dumnezeu. Astfel, cu ajutorul acestor legături se formează marea familie puternică a Bisericii.
Aceste familii puternice pot forma comunități puternice. Deasemenea, s-a menționat că în secolul vitezei și în era online-ului această portiță, care este internetul, nu trebuie neglijată. Cu ajutorul lumii virtuale se poate transmite Cuvântul Domnului sau, de ce nu, se poate face posibilă și evanghelizarea. Prezența Sfântului Părinte Papa Francisc la Întâlnirea Mondială a Familiilor demonstrează cât de importante sunt familiile pentru Succesorul lui Petru și întreaga Biserică Catolică.
A fost mare bucurie observarea modului și felului de a sărbători prezența Duhului Sfânt în sânul familiilor credincioase venite din diferite părți ale lumii. Pentru familia noastră această întâlnire a evidențiat că suntem multe familii în întreaga lume, care trăim după aceleași principii, precum și faptul că putem conta unii pe alții atât la bine cât și la greu.

Familia Dotterer-Kiszely: Máté, Patrik, Szilárd și Anikó

 

Sursa: www.gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mandatul papei Francisc către Familii

La finalul Sfintei Liturghii pentru A X-a Întâlnire Mondială a Familiilor, celebrată în seara de sâmbătă 25 iunie a.c., în Piața Sfântul Petru, a fost distribuit un text al papei Francisc, numit ”Mandat către Familii” sau, mai bine zis, ”Trimiterea Misionară a Familiilor”…

Citește mai mult »

„Întâlnirea Mondială a Familiilor” – Mărturie de credință

…mărturiilor extrem de puternice date de familii, care atingeau teme sensibile. Totul a început cu ideea că familia e primul loc unde se învață iubirea. Că expresia concretă a iubirii în familie înseamnă a da, a te dărui celuilalt, a ști nevoia celui de lângă tine, a-ți face timp pentru cei dragi ție și a fi acolo prezenți și conectați cu ei…

Citește mai mult »

Gânduri despre cea de-A X-a Întâlnire Mondială a Familiilor

În perioada 22-26 iunie 2022 s-a desfășurat la Roma cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Familiile din România, care au participat la acest eveniment au fost însoțite de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, responsabil pentru pastorația familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Excelența Sa ne-a împărtășit câteva gânduri despre cea…

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA