Foto : Vatican News

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În reflecția noastră despre bătrânețe – continuăm să reflectăm despre bătrânețe -, astăzi ne confruntăm cu Cartea lui Qohelet, o altă bijuterie încastrată în Biblie. La o primă lectură această scurtă carte impresionează și lasă descumpăniți prin celebrul său refren: „Toate sunt deșertăciune”, toate sunt deșertăciune: refrenul care pleacă și vine; toate sunt deșertăciune, toate sunt „ceață”, toate sunt „fum”, toate sunt „gol”. Uimește să găsim aceste expresii, care pun în discuție sensul existenței, în Sfânta Scriptură. În realitate, oscilația continuă a lui Qohelet între sens și nonsens este reprezentarea ironică a unei cunoașteri ai vieții care se dezlipește de pasiunea pentru dreptate, al cărei garant este judecata lui Dumnezeu. Și concluzia cărții arată calea de ieșire din încercare: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile sale, căci aceasta este totul pentru om” (12,13). Acesta este sfatul pentru a rezolva această problemă.

În fața unei realități care, în anumite momente, ni se pare că găzduiește toate contrariile, rezervându-le oricum același destin, care este acela de a ajunge în nimic, calea indiferenței poate să ne apară și nouă unicul remediu la o dezamăgire dureroasă. Apar în noi întrebări ca acestea: Eforturile noastre oare au schimbat lumea? Cineva este oare capabil să impună diferența dintre drept și nedrept? Pare că toate acestea sunt inutile: de ce să facem atâtea eforturi?

Este un soi de intuiție negativă care se poate prezenta în orice perioadă a vieții, dar nu există îndoială că bătrânețea face aproape inevitabilă această întâlnire cu dezamăgirea. Dezamăgirea, la bătrânețe, vine. Așadar, rezistența bătrâneții la efectele demoralizante ale acestei dezamăgiri este decisivă: dacă bătrânii, care de acum au văzut de toate, păstrează intactă pasiunea lor pentru dreptate, atunci există speranță pentru iubire, precum și pentru credință. Și pentru lumea contemporană a devenit crucială trecerea prin această criză, criză salutară, de ce? Pentru că o cultură care presupune să măsoare totul și să manipuleze totul ajunge să producă și o demoralizare colectivă a sensului, o demoralizare a iubirii, o demoralizare și a binelui.

Această demoralizare ne ia voința de a face. Un presupus „adevăr”, care se limitează să înregistreze lumea, înregistrează și indiferența sa față de opusuri și le încredințează, fără răscumpărare, fluxului timpului și destinului nimicului. În această formă a sa – învăluită de științific, dar și foarte insensibilă și foarte amorală – căutarea modernă a adevărului a fost tentată să se despartă total de pasiunea pentru dreptate. Nu mai crede în destinul său, în promisiunea sa, în răscumpărarea sa.

Pentru cultura noastră modernă, care ar vrea să încredințeze totul cunoașterii exacte a lucrurilor, apariția acestei noi rațiuni cinice – care adaugă cunoaștere și iresponsabilitate – este o contralovitură foarte dură. De fapt, cunoașterea care ne scutește de moralitate pare mai întâi un izvor de libertate, de energie, dar foarte repede se transformă într-o paralizie a sufletului.

Qohelet, cu ironia sa, demască deja această tentație fatală a unei atotputernicii a științei – un „delir de atotștiință” – care generează o neputință a voinței. Călugării din cea mai veche tradiție creștină au identificat cu precizie această boală a sufletului, care pe neașteptate descoperă deșertăciunea cunoașterii fără credință și fără morală, iluzia adevărului fără dreptate. O numea „acedie”. Și aceasta este una din tentațiile tuturor, chiar și a bătrânilor, dar este a tuturor. Nu este pur și simplu lenea: nu, este mai mult. Nu este pur și simplu depresia: nu. Mai degrabă, acedia este capitularea în fața cunoașterii lumii fără a mai avea pasiune pentru dreptate și pentru acțiunea corespunzătoare.

Golul de sens și de forțe deschis de această știință, care respinge orice responsabilitate etică și orice afect pentru binele real, nu este inofensiv. Nu elimină numai forțele voinței binelui: prin contralovitură, deschide ușa spre agresivitatea forțelor răului. Sunt forțele unei rațiuni înnebunite, făcută cinică de un exces de ideologie. De fapt, cu tot progresul nostru, cu toată bunăstarea noastră, am devenit cu adevărat „societate a oboselii”. Gândiți-vă un pic la asta: suntem societatea oboselii! Trebuia să producem bunăstare răspândită și tolerăm o piață științific selectivă a sănătății. Trebuia să punem o limită de netrecut pentru pace și vedem desfășurarea de războaie tot mai nemiloase față de persoane lipsite de apărare. Știința progresează, desigur, și este un bine. Dar înțelepciunea vieții este cu totul altceva, și pare în impas.

În sfârșit, această rațiune an-afectivă și i-responsabilă ia de la cunoașterea adevărului sensul și energiile. Nu este întâmplător că perioada noastră este perioada fake news-urilor, a superstițiilor colective și a adevărurilor pseudo-științifice. Este curios: în această cultură a științei, a cunoașterii tuturor lucrurilor, precum și a preciziei științei, s-au răspândit atâtea vrăjitorii, dar vrăjitorii culte. Este vrăjitorie cu anumită cultură, dar care te duce la o viață de superstiție: pe de o parte, pentru a merge înainte cu inteligență în cunoașterea lucrurilor până la rădăcini; pe de altă parte, sufletul care are nevoie de un alt lucru și o ia pe calea superstițiilor și ajunge în vrăjitorii. Bătrânețea poate învăța de la înțelepciunea ironică a lui Qohelet arta de a aduce la lumină înșelăciunea ascunsă în delirul unui adevăr al minții lipsit de afecte pentru dreptate. Bătrânii bogați în înțelepciune și în umorism fac mult bine tinerilor! Îi salvează de la tentația unei cunoașteri a lumii triste și lipsite de înțelepciune a vieții. De asemenea, acești bătrâni îi duc din nou pe tineri la promisiunea lui Isus: „Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura” (Mt 5,6). Ei vor semăna foame și sete de dreptate în tineri. Curaj, noi toți, bătrânii: curaj și înainte! Noi avem o misiune foarte mare în lume. Dar, vă rog, nu trebuie căutat refugiu în acest idealism un pic neclar, nereal, fără rădăcini – s-o spunem clar: în vrăjitoriile vieții.

traducere realizată de pr. Mihai Pătrașcu

Sursa: www.magisteriu.ro