miercuri, 16 martie 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Relatarea biblică – prin limbajul simbolic al epocii în care a fost scrisă – ne spune un lucru impresionant: Dumnezeu a fost așa de amărât din cauza răutății răspândite a oamenilor, devenită un stil normal de viață, încât s-a gândit că a greșit că i-a creat și a decis să-i elimine. O soluție radicală. Ar putea chiar să aibă un efect paradoxal de milostivire. Fără ființe umane, fără istorie, fără judecată, fără condamnare. Și multe victime predestinate ale corupției, violenței, nedreptății vor fi cruțate pentru totdeauna.

Nu ni se întâmplă uneori și nouă – copleșiți de sentimentul de neputință împotriva răului sau demoralizați de „profeții de nenorocire” – să ne gândim că era mai bine dacă nu ne-am fi născut? Trebuie să dăm crezare anumitor teorii recente, care denunță specia umană ca o daună evolutivă pentru viața de pe planeta noastră? Totul negativ? Nu.

De fapt, suntem sub presiune, expuși la solicitări opuse care ne fac dezorientați. Pe de o parte, avem optimismul unei tinereți veșnice, aprins de progresele extraordinare ale tehnicii, care pictează un viitor plin de mașini mai eficiente și mai inteligente decât noi, care se vor îngriji de relele noastre și vor gândi pentru noi soluțiile cele mai bune pentru a nu muri: lumea roboților. Pe de altă parte, fantezia noastră apare tot mai concentrată pe reprezentarea unei catastrofe finale care ne va stinge. Ceea ce se întâmplă cu un eventual război atomic. „Ziua de după” aceasta – dacă vom mai exista, zile și ființe umane – va trebui să reînceapă de la zero. Nu vreau să fac banală tema progresului, desigur. Dar se pare că simbolul potopului câștigă teren în inconștientul nostru. De altfel, pandemia actuală pune o ipotecă grea pe reprezentarea noastră nesăbuită a lucrurilor care contează, pentru viață și pentru destinul său.

În relatarea biblică, atunci când este vorba de a salva de corupție și de potop viața pământului, Dumnezeu încredințează acțiunea fidelității celui mai bătrân dintre toți, „dreptul” Noe. Bătrânețea va salva lumea, mă întreb eu? În ce sens? Și cum va salva lumea, bătrânețea? Și care este orizontul? Viața de dincolo de moarte sau numai supraviețuirea până la potop?

Un cuvânt al lui Isus, care evocă „zilele lui Noe”, ne ajută să aprofundăm sensul paginii biblice pe care am ascultat-o. Isus, vorbind despre timpurile din urmă, spune: „Și așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi în zilele Fiului Omului: ei mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua în care Noe a intrat în arcă; atunci a venit potopul și i-a nimicit pe toți” (Lc 17,26-27). De fapt, a mânca și a bea, a se însura și a se mărita, sunt lucruri foarte normale și nu par exemple de corupție. Unde se află corupția? Unde era corupția, acolo? În realitate, Isus pune accentul pe faptul că ființele umane, când se limitează doar să se bucure de viață, pierd chiar și percepția corupției, care le mortifică demnitatea și îi otrăvește sensul. Când se pierde percepția corupției, iar corupția devine un lucru normal: totul are prețul său, totul? Se cumpără, se vinde, opinii, acte de dreptate… Asta, în lumea afacerilor, în lumea atâtor meserii, este ceva obișnuit. Și trăiesc în mod nesăbuit și corupția, ca și cum ar fi parte din normalitatea bunăstării umane. Când tu mergi să faci ceva și treaba este lentă, acel proces de a face este un pic lent, de câte ori se aude spunându-se: „Dar, dacă îmi dai ceva, eu accelerez asta”. De atâtea ori. „Dă-mi ceva și eu merg mai înainte”. Știm bine asta, noi toți. Lumea corupției pare parte a normalității ființei umane; și acest lucru este urât. În această dimineață am vorbit cu un domn care îmi spunea despre această problemă în țara sa. Bunurile vieții sunt consumate și se bucură de ele fără preocupare față de calitatea spirituală a vieții, fără grijă față de habitatul casei comune. Totul se exploatează, fără a se preocupa de mortificarea și de deprimarea de care suferă mulți, și nici de răul care otrăvește comunitatea. Atât timp cât viața normală poate să fie umplută de „bunăstare”, nu vrem să ne gândim la ceea ce o face goală de dreptate și de iubire. „Dar, eu mă simt bine! De ce trebuie să mă gândesc la probleme, la războaie, la mizeria umană, la câtă sărăcie, la câtă răutate? Nu, eu mă simt bine. Nu-mi pasă de ceilalți”. Aceasta este gândirea inconștientă care ne duce înainte ca să trăim o stare de corupție.

Corupția poate să devină normalitate, mă întreb eu? Frați și surori, din păcate da. Se poate respira aerul corupției așa cum se respiră oxigenul. „Dar este normal; dacă dumneavoastră vreți ca eu să fac asta repede, cât îmi dați?”. Este normal! Este normal, dar este un lucru urât, nu este bun! Ce anume îi deschide drumul? Un lucru: nesăbuința care se îndreaptă numai spre grija de sine însuși: iată breșa care deschide ușa pentru corupția care îneacă viața tuturor. Corupția scoate mare avantaj din această nesăbuință rea. Când unei persoane îi merge bine totul și nu-i pasă de ceilalți: această nesăbuință înmoaie apărările noastre, întunecă conștiința și ne face – chiar involuntar – complici. Pentru că întotdeauna corupția nu merge singură: o persoană are mereu complici. Și întotdeauna corupția se lărgește, se lărgește.

Bătrânețea este în poziția potrivită pentru a percepe înșelăciunea acestei normalizări a unei vieți obsedate de satisfacție și goală de interioritate: viață fără gândire, fără jertfă, fără interioritate, fără frumusețe, fără adevăr, fără dreptate, fără iubire: asta este în întregime corupție. Sensibilitatea noastră specială a bătrânilor, a vârstei înaintate față de atențiile, gândurile și afectele care ne fac umani, ar trebui să redevină o vocația a multora. Și va fi o alegere de iubire a bătrânilor față de noile generații. Noi vom da alarma, alerta: „Fiți atenți, că aceasta este corupția, nu-ți aduce nimic”. Înțelepciunea bătrânilor ne este atât de necesară, astăzi, pentru a merge împotriva corupției. Noile generații așteaptă de la noi, bătrânii, de la noi, cei în vârstă, un cuvânt care să fie profeție, care să deschidă uși pentru noi perspective în afara acestei lumi nesăbuite a corupției, a obișnuinței cu lucrurile corupte. Binecuvântarea lui Dumnezeu alege bătrânețea, pentru această carismă așa de umană și umanizatoare. Ce sens are bătrânețea mea? Fiecare dintre noi, bătrânii, putem să ne întrebăm. Sensul este acesta: a fi profet al corupției și a spune celorlalți: „Opriți-vă, eu am parcurs acel drum și nu te duce la nimic! Acum eu îți spun experiența mea”. Noi, bătrânii, trebuie să fim profeți împotriva corupției, așa cum Noe a fost profetul împotriva corupției din timpul său, pentru că era unicul în care Dumnezeu a avut încredere. Eu vă întreb pe voi toți – și mă întreb și pe mine: inima mea este deschisă să fie profet împotriva corupției de astăzi? Este un lucru urât atunci când bătrânii nu s-au maturizat și au devenit bătrâni cu aceleași obișnuințe corupte ale tinerilor. Să ne gândim la relatarea biblică a judecătorilor Suzanei: sunt exemplul unei bătrâneți corupte. Și noi, cu o astfel de bătrânețe, nu am fi capabili să fim profeți pentru tinerele generații.

Și Noe este exemplul acestei bătrâneți generatoare: nu este coruptă, este generatoare. Noe nu ține predici, nu se plânge, nu reproșează, ci se îngrijește de viitorul generației care este în pericol. Noi, bătrânii, trebuie să ne îngrijim de tinerii, de copiii care sunt în pericol. El construiește arca primirii și primește în ea oameni și animale. În grija față de viață, în toate formele sale, Noe împlinește porunca lui Dumnezeu repetând gestul duios și generos al creației, care în realitate este însuși gândul pe care îl inspiră porunca lui Dumnezeu: o nouă binecuvântare, o nouă creație (cf. Gen 8,15 – 9,17). Vocația lui Noe rămâne mereu actuală. Patriarhul sfânt mai trebuie să mijlocească pentru noi. Și noi, femei și bărbați de o anumită vârstă – ca să nu spun bătrâni, pentru că unii se ofensează – să nu uităm că avem posibilitatea înțelepciunii, de a spune celorlalți: „Uite, acest drum de corupție nu duce la nimic”. Noi trebuie să fim ca vinul bun care la sfârșit ca bătrân (vechi) poate da un mesaj bun și nu unul rău.

Eu fac un apel, astăzi, la toate persoanele care au o anumită vârstă, ca să nu spun bătrâne. Fiți atenți: voi aveți responsabilitatea de a denunța corupția umană în care se trăiește și în care merge înainte acest mod de a trăi din relativism, totalmente relativ, ca și cum totul ar fi permis. Să mergem înainte. Lumea are nevoie, are nevoie de tineri puternici, care să meargă înainte, și de bătrâni înțelepți. Să-i cerem Domnului harul înțelepciunii.

Sursa: www.magisteriu.ro