Foto: Courtesy of Dicastery for Laity, Family and Life

De Antonella Palermo

„În fața fragilităților pe care le trăiesc familiile, Amoris laetitia ne-a invitat să acordăm prioritate ascultării, să evităm să judecăm prea repede și să ne lăsăm surprinși de lucrarea harului lui Dumnezeu în viețile lor”, a declarat luni cardinalul Kevin Farrell, prezentând tema celei de-a patra zile a întâlnirii de la Vatican dedicate exortației apostolice Amoris laetitia, la zece ani de la publicarea acesteia.

Prefectul Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață a deschis cea de-a cincea zi a reuniunii organizate la Vatican, consacrate exortației apostolice Amoris laetitia, la zece ani de la apariția documentului.

Profesoara Julie Hanlon Rubio, cadru didactic în domeniul eticii sociale creștine la Școala Iezuită de Teologie a Universității Santa Clara din Berkeley, a subliniat în intervenția sa că „Biserica poate oferi o viziune exigentă asupra căsătoriei, ca parteneriat intim orientat spre iubire și dreptate, care nu presupune perfecțiunea”.

Cardinalul Pablo Virgilio Siongco David, episcop de Kalookan, în Filipine, a împărtășit povestea unei experiențe pastorale decisive care, de-a lungul anilor, l-a ajutat să evite stigmatizarea simplistă a familiei și să permită evangheliei să se manifeste tocmai în mijlocul acestor fragilități.

O tendință globală de îndepărtare de căsătorie

Reflecția teologică a început cu prezentarea unor date privind opțiunea pentru căsătorie în zilele noastre, în comparație cu statisticile de acum câteva decenii.

Suntem martorii unei accelerări evidente a tendinței globale de îndepărtare de căsătorie — un fenomen întâlnit pretutindeni, din Filipine până în Polonia, din Argentina până în Africa de Sud și din Statele Unite până în Japonia. Procentul adulților care nu s-au căsătorit niciodată, a remarcat Rubio, va continua să crească. Este semnificativ faptul că astăzi mai puțini catolici americani se căsătoresc decât în urmă cu cincizeci de ani, iar numai un sfert dintre aceștia au parte de o cununie religioasă în biserică.

Și ratele natalității sunt în scădere pretutindeni, inclusiv în țări precum Kenya, Ucraina și India. Numărul botezurilor a scăzut, de asemenea, ajungând la aproximativ o treime din nivelul înregistrat în anii 1990.

Problema, a argumentat profesoara americană, este că „căsătoriile de astăzi se bazează mai mult pe reciprocitate și sunt mai împlinitoare, dar presupun și așteptări mai mari, sunt mai puțin fertile și mai fragile”. Atunci când iubirea devine esențială pentru căsătorie, a explicat ea, găsirea unui partener potrivit devine mai dificilă.

Unele femei resping acest drum, descurajate de o realitate conjugală în care infidelitatea și violența domestică sunt frecvente. Astfel apar rezerve profunde, adesea întemeiate pe sentimentul că nu sunt pregătite pentru a deveni mame. În consecință, oamenii amână să aibă copii, pentru a descoperi mai târziu că momentul potrivit pentru întemeierea unei familii a trecut deja.

Biserica răspunde prin „viziunea sa convingătoare”

Rubio a evidențiat o problemă esențială a societății contemporane: „Cuplurile catolice, în special, tind să rămână izolate în dificultățile lor”. Acest lucru se reflectă și în ratele ridicate ale divorțului în rândul cuplurilor mai în vârstă.

Prin urmare, potrivit vorbitoarei, este urgent ca soții să fie încurajați să „privească dincolo de ei înșiși” — o atitudine tot mai rar întâlnită în zilele noastre. În această privință, teologia catolică oferă o perspectivă esențială: aceea a unei uniuni intime dedicate unui scop mai înalt.

„În acest moment, lumea are nevoie ca biserica să răspundă fragilității căsătoriei prin viziunea sa convingătoare”, a afirmat Rubio, amintind că însuși papa Francisc a spus: „faptul că […] iubirea este imperfectă nu înseamnă că este falsă sau ireală”. Și documentul Magnifica humanitas este explicit în această privință: fragilitatea umană nu este o problemă care trebuie rezolvată, ci un element fundamental al umanității noastre, care trebuie integrat.

Ascultarea poveștilor de viață și a dificultăților reale

Cardinalul Pablo Virgilio Siongco David, din Filipine, a prezentat situații specifice realității diecezei sale, Kalookan. Într-o intervenție emoționantă, el a oferit exemple concrete despre modul în care Amoris laetitia a contribuit la formarea unei înțelegeri fundamentale: nu trebuie să ne limităm la întrebarea „cât de aproape sunt familiile de ideal, ci trebuie să ne întrebăm și cât de aproape este dispusă biserica să ajungă de familii în dificultățile cu care acestea se confruntă în realitate”.

„Însoțirea pastorală nu înseamnă, așadar, doar ceea ce face un preot sau un lucrător pastoral pentru o familie. Ea înseamnă ceea ce comunitatea creștină învață treptat să devină în jurul acelei familii”, a subliniat cardinalul.

El a oferit exemplul „Stațiilor misionare” din propria dieceză — o metodă de evanghelizare aplicată în contexte deosebit de dureroase, în care viața de familie poate fi afectată de sărăcie, migrație, violență, dependențe, încarcerare, nedreptate și precaritatea locului de muncă.

Acestea sunt realități care „limitează grav libertatea oamenilor și chiar capacitatea lor de a se apropia de idealul creștin al vieții de familie”, a afirmat cardinalul.

Dincolo de clasificările bazate pe idealul familiei

„Tocmai de aceea Amoris laetitia a fost atât de importantă pentru noi”, a spus el. „Nu ne cere să renunțăm la ideal. Ne cere să-i însoțim pe oamenii reali în distanța adesea dureroasă dintre ideal și situația lor concretă. Ne-a oferit un limbaj pentru ceea ce învățam deja din experiența pastorală: să discernem situațiile concrete în loc să pornim de la clasificări, să însoțim creșterea treptată și să avem încredere că harul poate lucra deja chiar și în vieți și relații marcate de slăbiciune și imperfecțiune.”

Pe scurt, a fost o adevărată „lecție pastorală”, mai ales în zona metropolitană Manila, care face parte din teritoriul diecezei, unde sărăcia familiilor poate genera o izolare profundă, iar situația este agravată de răspândirea drogurilor și a dependențelor.

Ascultând experiențe-limită, biserica a învățat că „ceea ce ni se pare la început a fi o familie iresponsabilă sau disfuncțională poate apărea într-o cu totul altă lumină atunci când intrăm în casa acelei familii și îi ascultăm povestea”.

Sursa: vaticannews.va