Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, Președintele Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, cu ocazia Adventului

Iubiți frați și surori în Cristos!


Ne apropiem încet de sfârșitul Anului Sfânt Jubiliar, an ce reprezintă o etapă importantă în viața
noastră creștină, și ne ajută să creștem în speranță. Anul Sfânt a adus har, la fel ca și Adventul.
Ambele au un impact asupra noastră în măsura în care ne deschidem către Dumnezeu și ne
punem la dispoziția Lui. Și asta nu este suficient. Trebuie să și pornim în direcția în care El ne
cheamă. Altfel, perioadele de har vor trece pe lângă noi. Dumnezeu a revărsat asupra noastră și
continuă să reverse binecuvântările Sale din belșug; noi trebuie doar să trăim cu ele. Adesea El
ne vorbește nu atât în marile evenimente, cât în circumstanțe neprevăzute, aparent simple, El ne
atinge sufletele, așa cum a făcut cu mulțimea de sfinți. Din acel moment, sufletele noastre încep
să ardă, ca ale ucenicilor din Emmaus, și totul capătă o nouă lumină. Acesta este momentul
harului. Anul Sfânt și Adventul sunt timpuri sacre, în care devenim mai sensibili față de Domnul
care se apropie de noi. El vine, să-L observăm, să-L ascultăm!

Recomandarea mea este ca, drept o bună practică de Advent, să rezervăm cincisprezece minute
în fiecare zi, seara sau în alte momente de reflecție, pentru a privi înapoi la ziua noastră: unde l-
am văzut astăzi pe Domnul meu iubitor apropiindu-se de mine? Inimile noastre se vor umple de
recunoștință. Iar o inimă recunoscătoare este o binecuvântare și pentru cei din jurul nostru.

 

Timișoara, la 24 noiembrie 2025


✠ Iosif Csaba Pál
episcop diecezan

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Romantismul în preajma Sf.-lui Valentin

În perioada 7-15 februarie 2026, în cadrul săptămânii căsătoriei în Parohia noastră Reșița 2 Preasfânta Treime a avut loc într-un cadru restrâns continuarea tradiției începută anul trecut o cină simplă și romantică în seara duminicii din 15 februarie. Scopul acestei acțiuni a fost de a sensibiliza importanța sacramentului căsătoriei, a timpului de calitate, a gesturilor mici, de multe ori neînsemnate, care dau savoare, lumină și viață într-o căsătorie bazată pe relația cu Dumnezeu.

Citește mai mult »

„…ceea ce Dumnezeu a unit“ (Mt 19, 6) – Întâlnire în cadrul Săptămânii Căsătoriei la Timișoara

În perioada 7–15 februarie 2026, în comunitățile și parohiile Diecezei de Timișoara are loc „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorităților și sănătății familiei. În cadrul acestei săptămâni se desfășoară diferite întâlniri, […] dedicate cuplurilor căsătorite și logodite care doresc să-și consolideze relația și comunicarea […] tema întâlnirii a fost: Trei domenii sensibile în căsătorie: hrana, intimitatea, banii.

Citește mai mult »
Recomandarea mea este ca, drept o bună practică de Advent, să rezervăm cincisprezece minute în fiecare zi, seara sau în alte momente de reflecție, pentru a privi înapoi la ziua noastră: unde l- am văzut astăzi pe Domnul meu iubitor apropiindu-se de mine? Inimile noastre se vor umple de recunoștință. Iar o inimă recunoscătoare este o binecuvântare și pentru cei din jurul nostru.

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA